vineri, 22 februarie 2013

Uniunea Scriitorilor fără Casa Monteoru


Mediafax anunță că:
„Tribunalul Bucureşti a decis, în aprilie 2010, ca sediul Uniunii Scriitorilor din România - Casa Monteoru să fie restituit în natură moştenitorilor familiei Monteoru (Ioana Angelescu şi mama sa, Nora-Geta Angelescu Monteoru, n.r.). Casa Monteoru, situată pe Calea Victoriei nr. 115, este clasată ca monument istoric de interes naţional în Lista Monumentelor Istorice din România. Decizia Tribunalului a fost atacată la Curtea de Apel Bucureşti. Pe 1 februarie 2013, Curtea de Apel Bucureşti a respins recursul ca nefondat. Decizia este irevocabilă.”
Proprietarul actual al casei, Primăria Municipiului București, a pierdut-o prin lipsă de combativitate în procesul intentat de pretinșii proprietari de drept. Aceștia au obținut anularea donației făcute statului de către vagul lor strămoș. Instanța nu a ținut seama de principiul pe care îl știu și copiii: „ursuleț de catifea / ce se dă nu se mai ia”. Proprietarul a dat-o statului, iar urmașii lui de-a șaptea spiță au cerut-o fără nicio jenă înapoi, primind-o. Cînd Uniunea, care o avea doar în folosință pe 49 de ani, a intervenit în proces era prea tîrziu.
Probabil acest monument unic în felul său va fi supus demolării și în locul lui se va construi cine știe ce bloc profitabil. Legătura sentimentală a scriitorilor cu acest imobil face despărțirea dureroasă. Dar adevărul e că USR nu avea fondurile pentru renovare și întreținere decentă iar Primăria, sub mandatele a cel puțin cinci primari, a lăsat-o să se degradeze fără a bate măcar un cui. Mai mult, intențiile USR de a interveni măcar pe ici pe colo, au fost stopate pe motiv că e monument istoric. Acum monumentul va fi pus jos fără scrupule și, probabil, oglinzile celebrei „Săli a oglinzilor” vor fi vîndute cine știe pe unde, vreunui îmbogățit de tranziție să-și garnisească vila. 

Un comentariu:

  1. Un moment trist, într-adevăr, pentru scriitorii români, căci aproape fiecare dintre ei au cel puțin o amintire frumoasă în Casa Monteoru. Sentimentele mele vis a vis de această pierdere sunt aproape ca cele din momentul înhumării unui prieten drag. Proasta administrație, și când spun proasta spun și corupta și indolenta, a instituțiilor statului creeză realități cel puțin dureroase. Pe viitor poate ar trebui ca scriitorii să se implice mai mult în destinul acestei țări, urmărind elevarea spirituală a națiunii, în primul rând, prin felul cum folosesc cuvintele, pentru că criza socială a acestei țări este o consecință a crizei spirituale a națiunii care o locuiește. Păcat...

    RăspundețiȘtergere

Postări populare

Arhivă blog