Flavia Teoc Fiord, Ed. Limes
Flavia Teoc e o
poetă cu mult peste medie. Volumul cuprinde patru cicluri lirice în care
autoarea mizează pe simplitate și uneori are accente ludice care luminează un
fond elegiac. Sînt exerciții de digitație de mare acuratețe și virtuozitate,
jocuri, antrenamente în vederea, poate, unui volum mai profund. În cele mai
mărunte poezii intimiste sau note jurnaliere se simte din fericire talentul și
exigența față de scris: moartea poetului
tânăr nu poate fi separată de viață/ el rămîne în amintire ca-ntr-un bob de
piper/ de-acolo domesticește sunetele savanei.
Nicoleta Popa Solitudinea e țara mea,
Ed. Adenium
Poezia Nicoletei Popa, atît de verbală și de ofensivă cîndva, trece
printr-o fază de despodobire, de împietrire. Textele nu mai au titluri și
păstrează doar cîteva versuri esențializate. Poeta se retrage în „țara ei”,
muntoasă, abruptă, săracă în vegetalul metaforelor. Contactul cu ceilalți se
rupe, contactul cu realitatea însăși dispare în schimbul racordării la un
paradus viitor și la raiul ce se ascunde
în noi. Solitudinea este adoptată de la zine, izolarea este morală: pe ce cale s-o apuci/ când la două nopatea/
cu lacrimile șiroind/ nu-ți poți suna/ decât dușmanul? Evident, pe calea
poeziei țara-insulă pe care Nicoleta-Robinson ajunge s-o exploreze și s-o
accepte.
Valentin
Talpalaru Poemele Cotnarului, Ed.
Opera Magna.
Poetul moldovean
înalță ode unui topos viticol celebru într-un volum de o mare eleganță (tipo)grafică.
Poezia are o prozodie clasică și cu „buchet” bogat. Înmoaie cerul un coltuc de pîine/ În vinul nou al toamnei la Cotnar/ Să
dea cuminecare pentru mîine/ La cei lipsiți de bucurii și har. Din
fericire, Valentin Talpalarul nu e dintre cei lipsiți de bucurii și har. Ba
are, pe deasupra umor și e un bun versificator.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu