Cărți noi! Andrei Oișteanu - Narcotice în cultura română – Istorie, religie și literatură, Editura Polirom * * *

O lucrare masivă, bine documentată, seducătoare prin subiect și scriitură. Așa se prezintă cartea lui Andrei Oișteanu. E totuși sigur că experiențele semnificative cu substanțe narcotice și halucinogene nu au abundat în cultura noastră, încît autorul a găsit porivit să se extindă și la tutun ba chiar și la cafea, substanțe (plante) ce numai abuziv pot fi numărate în rîndul celor dătătoare de tulburare rațională și iluzii. Chiar dacă unii intelectuali români vor fi încercat viciul, cu deosebire Mircea Eliade și Ion Barbu dintre scriitori, după cum ne convinge Andrei Oișteanu, majoritatea lor trăiau într-un mediu patriarhal și ferit de excese de acest fel. Mai mult ei, în frunte cu Ion Barbu însuși, recurg la gingașe parafraze pentru a denumi „somnul controlat”. Din acest punct de vedere sînt remarcabile decodificările lui Andrei Oișteanu pentru niște poeme ale matematicianului cotate abuziv drept „parnasiene” în care termenul zăpadă, de pildă, trebuie înțeles ca desemnînd praful binefăcător. După Oișteanu, în „Riga Crypto”, deghizare de altfel și a poetului curtînd o Helga norvegiană, trebuie văzută o ciupercă puternic psihotropă precum „regle ciupercilor halucinogene” – muscarița. Enervarea tîrzie (1951) că nici filtrul de la Capșa nu mai e ce-a fost intră în cu totul altă serie. Cu asemenea amănunte de istorie, istorie literară și picanterii hermeneutice ne bucură spiritul Andrei Oișteanu. Cercetarea sa ajunge pînă la literatura lui Andrei Codrescu și chiar mai încoace, la Bucurenci și Vakulovski ba chiar și la texte de „La Familia” sau ”Paraziții”. Extensia temei literare a stupefiantelor în romane de Stoian G. Bogdan, Bogdan Teodorescu sau mai ales regretatul George Vasilievici a venit „după închiderea ediței”. Volumul lui Andrei Oișteanu este însă unul cuprinzător, metodic, atractiv în stil și, desigur, unic pînă acum la noi. Destule argumente pentru a fi citit cu atenție și palpit.