Am exprimat într-o postare pe blog ideea că un autor contemporan este validat și prin prezența lui pe internet. Numărul și calitatea referințelor nu sînt garanții absolută ale valorii, e limpede, dar un autor care nu e de găsit în mediul virtual e suspect. Un tînăr debutant român în literatură are de regulă mii sau chiar zeci de mii de referințe. Recentul laureat USR și proaspătă vedetă a mediului literar Stoian G. Bogdan, după unicul său volum Chipurile din 2009, are 41 000 de referințe. Concluzia: un autor cu referințe puține nu are îndreptățire de a fi considerat, la rîndul lui, un referent credibil atunci cînd emană o judecată de valoare.
Cîțiva cititori au reacționat printr-o avalanșă de invective la adresa mea pentru că –afirmau – un cunoscut de-al lor, la care am găsit pe google 2 (două!) referințe, e un scriitor de valoare și profesor universitar într-o țară occidentală și numai reaua mea voință nu-l recunoaște. Fals! Pînă și în România biografia și opera, mai ales ale unui universitar, apar pe internet, e chiar o condiție de acreditare ca universitățile să le posteze. Așa e la noi. Greu de crezut că în Occident e altfel. Chiar dacă un autor, din discreție, modestie etc. ar vrea să se ascundă, nu ar putea. Publicarea de articole și cărți, recenziile la acestea, susținerea de comunicări și participarea la dezbateri transpar automat în mediul virtual. Nimeni nu poate susține că un universitar, fie el și un preparator din România, poate avea doar două referințe găsite de Google și acestea nu dau niciun titlu de lucrare! Tot internetul ne permite accesul la fișierul Bibliotecii Naționale a României și prin el la altele europene. Omul nostru – nicio referință (subsemnatul am 773 la B.Naț., nu știu dacă e mult sau puțin, dar comparat cu nimicul...).
Mă apropii acum de subiectul real, mai interesant decît anonimii care se dau profesori. I-am căutat pe Google și pe doi scriitori români care nu sînt filologi. Unul dintre capetele de acuzare ale inșilor care m-au insultat cu ocazia incidentului descris mai sus a fost că sînt ... inginer. Ei bine, pentru Bogdan Suceavă și Constantin Virgil Negoiță care REALMENTE SÎNT cadre didactice în SUA am găsit 71 000 de referințe la romancierul-matematician B.S. și vreo 15 000 la romancierul cibernetician V.C.N. care este - pe bune - profesor de matematici superioare la New York University. În cîteva clipe am aflat unde și ce predau, ce operă științifică și literară au cei doi.
Deci internetul oferă celor ce caută oameni și opere răspunsul potrivit. În ceea ce mă privește, l-am ales ca exemplu pe profesorul Negoiță și pentru că voiam să semnalez cartea sa „Martori apropiați” (Ed. Paralela 45), una prin care, dincolo de referințele pe web, mult mai profund decît ele, poate fi cunoscut un om absolut senzațional. El alege să-și scrie „memoriile” sub forma reproducerii unui semnificativ epistolar cuprinzînd mesaje adresate lui însuși între 1982 și 2010. Cu o răceală aproape masochistă el se lasă oglindit în expresia a zeci de corespondenți din țară și din alte țări, mai ales de dincolo de Ocean. E conștient că el există prin imaginea lui în ochii altora, fie că sînt iubite, colegi, rivali, martori indiferenți ai existenței sale. „Martori apropiați” este o carte fascinantă. Nu i-a trebuit mult efort romancierului s-o alcătuiască dar, cu un simț critic propriu unui scriitor de anvergură, cum este, și-a dat seama că-i va ieși. Scurtul preambul și scrisoarea finală a autorului către cititor întregesc un memorial de excepție.
Postări
