Se afișează postările cu eticheta Emanuela Ilie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Emanuela Ilie. Afișați toate postările

sâmbătă, 26 noiembrie 2011

O cronică la „pantera...”

O cronică pertinentă la volumul meu „pantera sus, pe clavecin” a publicat Emanuela Ilie în revista Convorbiri literare, nr.6. Am descoperit-o abia acum, mulțumesc autoarei și vă invit să o citiți aici. Între altele, Emanuela Ilie observă:

„Lectura integrală a primului ciclu de poeme, trecătorul din karona, lasă exact aceeasi impresie ca si această fereastră abia deschisă spre o interioritate vulnerată, dar suficient de orgolioasă pentru a-si masca frustrările si angoasele, fie ele diurne ori nocturne: aceea a unui fond intern profund melancolic, travestit în mici secvente alegorice sau în microfabule cu morala la vedere (trecătorul din karona, întoarcerea acasă, menajeria).

Cînd nu apelează la aceste forme de camuflare si nici nu invocă, direct, motivul plurivalent semantic al măstii, poetul recurge la motivul evaziunii cu functie evident compensatorie: suficiente poeme din Pantera sus, pe clavecindatorează foarte mult tiparului narativ propriu unor fictiuni ale initierii: călătoria în teritorii îndepărtate, pe axa verticalei temporale ori a orizontalei spatiale. Abia anuntată în prima sectiune din carte (prin călătoria în mythos-ul ambiguu al efiriei), această dominantă tematică irigă întregul ciclu secund al cărtii, lettres orientales. După cum o arată si titlul acestuia, scrisorile reprezintă produsul poetic al întîlnirii cu ceea ce de regulă este subsumat, în imaginarul colectiv, exotismului. Călătoria în teritorii îndepărtate (Baku, Guba, Xi’An, Shanghai sînt reperele spatiale invocate de scriitor) functionează, desigur, nu doar ca initiere într-o exterioritate ce se dovedeste, în totul, o alteritate radicală, în sens deopotrivă etnic, socio-politic, religios si mentalitar. Într-un cunoscut eseu consacrat esteticii diversului, Victor Segalen vedea, pe bună dreptate, exotismul drept o ingenuă, eternă oscilatie între alteritatea pitorească si identitatea în formare.

Majoritatea acestor lettres orientales ale lui Horia Gîrbea pot fi interpretate, din această perspectivă, nu atît ca raport – nu-i vorbă, original – asupra diversitătii, cît ca exercitii de confesiune discretă, dar netrucată, a unui poet care, cum am mai spus, preferă oricînd efuziunii sentimentaloide filtrul autocenzurii demne.”

Postări populare

Arhivă blog