Cărți noi! George Anca - Partea nimănui (poeme inedite), Editura Bibliotheca :( :(

Poeme decis delirante ale unui om perfect normal în rest, adică atunci cînd nu scrie poezie sau, mă rog, ceea ce crede el că este poezia. Doctor în filologie și umblat prin toată lumea ca mare specialist în cultura indiană, George Anca nu poate invoca scuza iresponsabilității. Dar textele sună cam așa, amintind de Apunake, fără hazul lui Cugler: „prelung apus cu geana pe etrusc/ marmora de trei sute de ani/ cu suma vieții de o mai ofusc/ morminte separaților dantani/ pacificări sub săbii brusc/ deșertul ordin muții căpitani” (??) De menționat că George Anca e autorul a 33 de volume de poezie, 24 de proză, 14 de eseuri și doar 8 de teatru! În 1982, an de cumpită cenzură, el a publicat cinci volume de poezie și două de proză. Alte versuri sînt mai anapoda decît cele citate mai sus: „moartea tatălui/ sub galbene crizanteme/ dozez patrafire/ cu umorul nevestei”. Ideea că se pot, oricît de figurat vorbind, „doza patrafire” e genială. Asemenea perle abundă: „Sergiu predă sanscrită în Morse”, „asupra a traduce Ramayana/ femeilor în cunoștință/ frumusețea maimuței/ în persoana oglindă”. Un poem se intitulează ”circumambularea”, altul „naosului cumul” și începe: „naosului cumul/ toarcem smirnei fumul”. În fine, poemul „icos” începe la fel de tare: „icos imprimanta/ răutății handy/ a nu se cunoaște/ cum ai scrie salcia”. Poetul se îndreaptă „spre cianura remizei” și cîntă „vorbirea franțuzența” care rimează în text cu Florența și adiacența. Faptul că o editură în principiu serioasă ca Bibliotheca (au publicat acolo Alexandru George și Mircea Horia Simionescu) acceptă asemnea elucubrații este un semn grav de anomalie. Mai grav încă este că, pe baza unor texte precum cele de mai sus, George Anca a putut fi admis în Uniunea Scriitorilor și că, odată primit, nu mai poate fi, aparent, dat afară.