Cărți noi! Trei poeți

Passionaria Stoicescu Șarpele cu aripi – Gjarperi me flatra (blilingv, română-albaneză, traducere de Baki Ymeri) Editura Rawexcoms, poezie * *

Cunoscuta poetă și autoare de cărți pentru copii, uneori subestimată tocmai din cauza prolificei sale activități în acest al doilea domeniu, Passionaria Stoicescu este autoarea unei poezii tehnice și în același timp cu acces la miracol. Plîngînd soarta poeziei, ea o reconstruiește de fapt: „Ar trebui să tac,/ ar trebui mîna să/ refuze să scrie/ ideograma anumalului muribund/ cu numele poezie”. La albaneză nu mă pricep, dar dau credit entuziastului Baki Ymeri.

Ioan Vintilă Fintiș Icoana din apă, Editura Ghepardul, poezie * *

Foarte discret în peisajul literar, Ioan Vintilă Fintiș petrece probabil timpul în reculegere și scriere de poeme cu nuanță ortodoxistă într-o retorică adaptată timpului. El este așadar, după definiția precisă a lui Dumitru Augustin Doman, „psalmistul optzecist”. Volumul „Icoana din apă” continuă seria epifaniilor relatate de autor și a rugăciunilor sale spre o divinitate de care nu se îndoiește. Părți ale spriritului angelic se scurg în eul poetului „Prin gândire îngerul s-a repetat pe sine/ prin dedublare s-a revărsat în mine”. Alteori îngerul este „izgonit” sau „căzut pe nisip”. Poezia lui Vintilă Fintiș este o conviețuire și o confundare cu mediul angelic, o experiență mistică personală redată cu abilitate și agreabilă pentru cei care îndrăgesc asemenea tipologie lirică.

Valentin Emil Mușat Taxe, impozite, vămi, Editura Versus, poezie * * *

Un poet care-mi place. Patetic numai cu măsură, hîtru de fel, dezinhbat și uneori tandru, Valentin Emil Mușat își asumă cu simplitate și autoironie condiția de poet minor și provincial (dar numai ca domiciliu - la Vălenii de Munte). Anecdotic dar și melancolic fără a jeli, amintind de Topârceanu, el desfată și convinge fără efort. Ușurința lui în exprimarea originală vine dintr-un talent nativ pe care a știut să și-l șlefuiască. „Aleșii stau tolăniți pe divan./ umbra lui Emil Cioran/ Trece pe cer așa sfîntă și clară./ Urmașii Romei cu ceafa groasă/ Flutură-n iarbă o coasă./ Circul miroase a pîine/ În uterul zilei de mîine”. În plin badinaj, cad memorabile ultimele două versuri. Un poet adevărat.