Cărți noi! Constantin Ardeleanu - Stingher printre poeți și Veronica Stănilă Moisoiu - Ochiul Minervei

Constantin Ardeleanu - Stingher printre poeți, Editura Brumar * *

Genul, depreciat dar foarte greu de realizat cu strălucire, al parodiei are în Constantin Ardeleanu un practicant înzestrat. Volumul său de debutant tîrziu, cu un titlu ce trimite clar la debutul ca parodist al lui Marin Sorescu, cuprinde vreo 35 de texte în genul unor poeți ai secolului XX (și început de XXI) de la cvartetul magistral Arghezi-Bacovia-Barbu-Blaga la optzeciști și nouăzecistul Mihail Gălățanu. Se vede că parodistul i-a citit cu atenție și se pricepe la poezie, surprinzîndu-le specificul și refăcîndu-l cu umor. Versificator bun, chiar dacă mai greșește, rar ce-i drept și surprinzător, ritmul, Constantin Ardeleanu speculează desigur autorii cu amprentă personală foarte pregnantă: Păunescu, Dinescu, Brumaru și își dă cu ei măsura talentului în versuri care m-au făcut, efectiv, să rîd ca și la incipitul parodiei dedicată Angelei Marinescu „Fuga postmodernă XXX”: „Ai intrat în mine ca un zimbru”. Totuși, cred că textul cel mai izbutit e primul, „De-abia veniseși”, impecabilă parodie la Arghezi. Volum delectabil, autor de felicitat.

Veronica Stănilă Moisoiu Ochiul Minervei, Editura Studion *

Poeta din Moinești lasă cam des să treacă versuri de cele mai multe ori încărcate de clișee „urmăream radiografia minciunii”, „fiorduri reci între lumi provizorii”, „oboseala după-amiezelor triste”, cu majuscule ce nu-s de bun gust pentru substantive ca Viața și Moartea. Totuși, se ivesc, sper că prin bună-știință și cumpănire, iar nu involuntar, secvențe de poezie care ar trebui captate și selectate, separate de sterilul ce le copleșește adesea: „Ți-am spus că moartea/ nu se află la capătul acelui drum!/ ea e doar o bufniță incoloră/ ce te-așteaptă-n poartă/ e vocea sopranelor/ ce-ți dansează insistent în simțuri” sau „apar strigoi, fetuși, colivii cu fostele păsări/ o degringoladă a memorie/ se dezleagă de realitate/ ordinea lucrurilor/ mă amenință ca un bărbat”. Ceea ce-i trebuie Veronicăi Stănilă este, în afară de concentrare, un redactor foarte exigent.