Cărți noi! Trei poeți

Lucia Cherciu Altoiul râsului Editura Brumar, poezie

Autoarea, stabilită demult în SUA, unde, fiind doctor în critică și teoria literaturii, predă cursuri de literatură americană dar scrie în română. Competența sa dobîndită prin studiu o face să scrie agreabil, elegant și să-și valorifice în versuri simple inteligența nativă. Fiind un volum de tip jurnal personal, cu notații atente ale unor fapte minore, dar cu reverberații puternice în conștiința autoarei, textele se păstează la acest nivel, mai semnificativ pentru cea care scrie decît pentru cel ce citește. Cînd poeta trece către generalitate, apare exaltarea și rețeta se îndulcește prea mult. Lucia Cherciu scrie corect, elevat, dar nu-și transfigurează biografia în episoade care să producă revelații sau zguduiri în alte conștiințe. Textul său e individualist și rezervat, atent să nu șocheze prin stridențe, ceea ce nu e totdeauna recomandabil.

Viorel Martin Stele cu noroc - sonete și poezii de suflet, Editura SemnE, poezie

Viorel Martin este un versificator destul de abil, fiind mai ales epigramist. Și sonetele și poeziile de suflet (dacă sonetele nu sînt de suflet, cum sugerează subtitlul) au în general un aspect corect. Necazul este că ideile sînt perfect banale fiind, multe, cugetări din puțul gîndirii (Numai gîndul are libertatea păsării, Poezia are singurătatea stîncii, Copilul ce se naște, minunea cea dintîi, gîndul o aripă a zborului plăpînd). Zborul liric al poetului e într-adevăr plăpînd, deși pretinde că are „gîndul împovărat de galaxii”. Sau poate această povară universală îl împiedecă să se ridice de la sol.
Stelele or fi „cu noroc” dar autorul n-are noroc la stele, cel puțin nu la ale mele.

Robert Laszlo Somniator – tălmăcitorul de vise, Editura Dacia XXI, poezie

Un poet aflat la a doua carte și care este unul dintre cei ce și-au publicat o antologie intitulată „5 furioşi din Nord-Vest”. Autorii acesteia sînt Adrian George Matus, Andrei Paşca, Filip Cristescu, Robert Laszlo şi Theo Guşat. Nu e clar de ce sînt furioși și pe cine, poate pe destinul care nu le-a dat destul talent, cert e că furia lor se consumă în cvasianonimat. În cazul lui Robert Laszlo, în Somniator-ul acesta cel puțin, nu se vede nicio furie. Sînt poeme foarte scurte, cu un lirism de album și reflecții călduțe: „Nimeni nu regretă/ Moartea/ Deși/ Pîlpîirile ei/ Ard zilele vieții noastre”. Modest! Unele texte aduc efectiv a bancuri: „Un om/ a stat ascuns/ Douăzeci de ani/ Într-o groapă/ Nu-și amintește/ Însă exact/ Cînd/ S-a ascuns groapa în el” (De groapă). Este evident că autorul are puține de spus, dar uneori își mai ia vînt, devenind bombastic și fals: „Lumi zgribulite (...)/ O pasăre moartă/ Învie cerul/ Și zborul ei stropește/ Nemișcarea”. E ciudat că „nemișcarea stropită” a acestor texte a suscitat unele comentarii ditirambice. Cică: „El taie cu precizie în substanța vie a unei treziri devreme a insului priceput să domine cuvintele necesare sufletului său luminat” (Constanța Buzea). Să fim serioși! E exact pe dos: cuvintele îl domină pe poet pe tot terenul.