Cărți noi! Raluca Dumitran - Zbor clandestin, Ed. Palimpsest

Abia în martie, Raluca Dumitran va împlini 20 de ani. Dacă s-ar fi născut cu 40-50 de ani în urmă, ar fi ajuns azi în manualele de literatură. În epoca noastră crudă și indiferentă le poezie, ea rămîne să-și cultive talentul bucurîndu-se de el singură sau împreună cu cei cîțiva care o cunosc și au descoperit-o. În plus, poezia vremii noastre este mai mult tehnică, iar Raluca Dumitran este din speța poeților care nu pun preț pe efecte speciale. N-o cunosc pe tînăra poetă decît din grupajele pe care le-a trimis la diferite concursuri și la care, fiind și eu în juriu, mereu alături de Ion Cocora, i-am acordat fără nicio rezervă premiile meritate. Generos ca totdeauna, Ion Cocora a făcut posibil acum și debutul în volum al adolescentei a cărei înzestrare nativă, cum remarcă și el în prezentarea de copertă, se impune cititorului. Nu-i rău, firește, ca poeții să își ascută uneltele cu grijă și să le folosească lucid, orice artă este și meșteșug, nu numai inspirație. Totuși, întîlnirea cu un poet născut produce o jubilație superioară descoperirii încă unui meseriaș. Raluca Dumitran mai greșește și se mai împiedică, mergînd pe valuri ca adolescenții lui Nichita Stănescu, dar învață repede această tehnică și nu pot decît să sper că, atunci cînd nu va mai ezita, nu își va pierde frăgezimea de acum. Cad în privirile tale/ Ca-ntr-o prăpastie fără scăpare/ Și mă răstorn, și mă înalț, și mă cobor/ Mă răsucesc, mă pierd, trăiesc și mor/ O viață și o mie mi-aparțin/ Veninu-i foc, nectarul e pelin/…/Și mă ridic și cad și mă confund/ Cu marea în culori, cu trupul ud/…/ ai să mă uiți prin lumi și vieți/ Te adorm în gînduri ca pe roua/ Mereu a altei dimineți. Poezia Ralucăi Dumitran e greu de aproximat într-o pentru că e mereu alta, de la un text la celălalt. O căutare febrilă deocamdată care se poate încheia fericit sau poate să fie abandonată brusc. Dacă am ști…

Nostalghia

Revin cu completare de listă la nostalgia anilor 70 80 cînd începusem și eu, drăgăliță doamne...

Tutunul de pipă Matelot și Pipa noastră de la magazinele ABC (refiert în infuzie de plante și cu miere împreună cu Răzvan Rădulescu și uscat meticulos), aparatele de taxi cu cifrele scrise cu vopsea, taxiurile clandestine cu luminiță albă tip led pe bord, cărțile de joc cu Cazinoul din Constanța pe cutie, dar fabricate în RDG, plicurile „filatelice” cu timbre desperecheate și potențiale cîștiguri (5 sau 10 lei), primele seturi de Carioca urmate de carioca românești gata uscate, primele seturi ceracolor procurate greu de la Fondul Plastic (cîteva le mai am și acum), afișele antireclamă din farmacii (ironizînd... consumul de medicamente: „leacul nu cu sacul”), anunțurile din frizerii ”Nu primim bacșiș”, restaurantele cu 12,5% remiză (anunț fixat pe copaci la terasa Cina).

Tinerețea noastră, tinerețea patriei

Am primit prin email un text despre generația „mea”. Redau un scurt fragment și îl voi comenta:

„Suntem ultima generatie care a jucat "De-a v-ati ascunselea", "Castel", "Ratele si vanatorii", "Tara, tara, vrem ostasi", "De-a prinselea","Sticluta cu otrava", "Pac Pac", "Hotii si vardistii", ultimii care au strigat "Un doi trei la perete stai", ultimii care au folosit telefoanele cu fise, dar primii care am facut petreceri video”

Mai circulau pe internet liste cu obiecte tipice, pentru nostalgici.

Am și eu lista mea (incompletă desigur): băutura Brifcor, bascheți chinezești, țigări chinezești Ancient Porcelain, cherry wine chinezesc (apare și la Cărtărescu într-un poem), colecțiile Romanul de dragoste și Enigma (am reconstituit seria aproape completă, o am la țară), reclama la Votca Wyborowa, nechezol și cafeaua Wiener Walzer, ascuțitori chinezești, cravate din piele de la Fondul Plastic, șamponul Bob, mirosul tutungeriilor unde se vindea și ziarul Munca, Saptamîna lui Barbu cu rubrica de bridge a lui Coriolan Neamțu, și Flacăra lui Păunescu cu rubrici de Paler și Tudor Octavian, caricaturile lui Matty (Aslan) din România Liberă, țigările Golf, Pescăruș, Bucegi cu schior (apar și la Cristian Popescu care voia sa fie schiorul acela), eseuri filosofice de Al. Paleologu în revista Era Socialistă, Dacia 1100 inclusiv cartonașul de la radiator iarna, să se încălzească mai repede, mascotele de parbriz cu o mînă făcînd „pa”, berea la halbă servită în borcane de 0,5 la Sf. Gheorghe și Unirii, moneda de 5 lei, aparatele de ras cu lamă și lamele rusești, jucăriile de tablă Metaloglobus, cuplajele interbucureștene de pe „23 August” - pentru cine nu știe, jucau la rînd Rapid-Sportul și apoi vedeta Steaua-Dinamo - Romarta Copiilor și baloanele cu hidrogen vîndute în față, machetele de trenulețe est-germane, casetofoanele poloneze și magnetofoanele Mayak, anterior erau la modă Tesla metalice, bicicletele Pegas, rachetele de tenis Olimp și Neptun cîntărind cam un kg, schiurile de Reghin, reclamele la Loz în Plic și inscripția pe magazinele sătești: aici se vinde Loz în Plic, primul automat de suc în pasajul Universității prin 72, prajiturile Tosca și Ora 12, filmele de la Sala Palatului culminînd cu „Întîlnire de gradul III”... și multe altele.

”Întoarcerea tatei din război. Subiecte” în limba greacă

Noroc cu blogurile astea! După versiunile engleză și persană, găsind povestirea ”Întoarcerea tatei din război. Subiecte” pe blog, doamna Silvana T. Depounti a realizat o versiune în limba greacă. Îi sînt infinit recunoscător! Redau mai jos titlul și primele două propoziții (Tata a plecat la război. Apoi a murit în război.) În greacă sună de-a dreptul mitologic!

«Η ΕΠΙΣΤΡΟΦΗ ΤΟΥ ΠΑΤΕΡΑ ΑΠΟ ΤΟΝ ΠΟΛΕΜΟ». ΘΕΜΑΤΑ

Ο πατέρας έφυγε στον πόλεμο. Έπειτα πέθανε στον πόλεμο.

Cărți noi! Ioana Drăgan - Mafalda, Ed. Allfa

Mafalda se numește romanul de mici dimensiuni al Ioanei Drăgan. De ce? Pentru că personajele principale, niște femei, altfel obișnuite, din România ultimilor ani, Adina și nepoata ei de soră Cristina (zisă „Cristinel”) au darul premoniției. Ele știu destul de precis ce li se va întîmpla lor și altora, lucruri în fond banale și, din păcate, nefericite.
Deși, după experiențe rele, evită să spună ce știe, Adina va ajunge să ghicească viitorul președintelui țării, clarviziunea o face să-i spună ce amante au și ce averi vor pierde rivalii lui politici, dar îi prezice că nu va primi un nou mandat ceea ce-l înfurie pe marele om. Culmea, ulterior previziunea se dovedește greșită.
Calitățile de prozatoare ale Ioanei Drăgan sînt evidente de-a lungul narațiunii. Ritmul povestirii e alert, cu schimbări nenumărate ale timpului acțiunii. Capacitatea Ioanei Drăgan de a portretiza personaje masculine dar mai ales feminine de vîrste și condiții sociale diferite, prin redarea credibilă a limbajului și prin reflectarea lor în discursul altor personaje, este principala însușire a autoarei și cea care dă cititorului cele mai mari satisfacții. Dar miza romanului nu este senzaționalul, ci descrierea unor medii sociale. Aici stă și profunzimea cărții ce se putea extinde în această direcție fără a deveni obositoare pentru că realizatoarea are o capacitate specială de observație a zonelor de jos ale stratificării lumii urbane.

Votati! O șansă pentru o literatură citită

"Și el striga: Nu vă lăsați!”
Barbu Ștefănescu Delavrancea, ”Apus de soare”

Nu vă lăsați! Mulțumesc mult celor ce au votat acest blog și i-au ridicat ratingul. Nu uitați că, în criza de difuzare actuală a cărții, un blog literar e o șansă spre comunicarea cu ceilalți. Toți scriem, puțini sînt citiți, și mai puțini sînt comentați!

Mă puteți vota la blogul anului

Dacă vă place blogul acesta puteți vota pe situl Luciei Verona la categoria „Cel mai bun blogger dintre scriitori”

Precizez ca votul se da prin introducerea unui comentariu la postarea respectiva. Adica un click pe nume nu are efect, trebuie sa intrati si sa scrieti explicit "votez..."

Vă mulțumesc!

A aparut "Luceafărul de dimineață” nr.7/2010

A aparut nr. 7 al revistei "Luceafărul de dimineața”. Varianta de hîrtie se găsește la cioșcul de la Muzeul Literaturii, la redacție, la chioșcurile Zirkon.

Semnează: Dan Cristea, Gabriela Gheorghișor, Constantin Stan, Aurel Maria Baros, Sorin Lavric, Liviu Radu, Mircea Ghițulescu, Călin Stănculescu, Valeria Sitaru, Iolanda Malamen, Horia Gârbea și alții. În cuprins, obișnuitele rubrici „Revista revistelor”, ”Sport” și ”Darts”. Apare o pagină de poeme inedite ale regretatului Mihai Elin.

Cărți noi! Elena Emilia Vasilescu - Punctul de trecere, Editura Nouă

Cu trei cărți în trei ani, Elena Emilia Vasilescu nu este totuși o ferventă făuritoare de produse în serie. Dimpotrivă, versurile ei arată mai degrabă rezervă, economie de cuvinte, o aspră parcimonie. Textele sînt relativ scurte, versurile sînt enunțate grav, cu intenții apoftegmatice. Deseori, după o metaforă grandioasă, autoarea își retrage cuvintele, îi neagă măreția: viața e o navă maritimă, are siaj, dar siajul este ”o dîră băloasă de melc”. O atitudine contrastantă între (jucata) grandilocvență și denunțarea ridicolului și derizoriului din fapte și din cuvinte crează pînă la urmă echilibrul. Pe-alocuri poeta își mai denunță condiția de începătoare în naivități retorice (”brațele lungi ale viforniței”), dar discursul e în general bine controlat. Poezie de notație și spontaneitate, fără construcție, lirica Elenei Emilia Vasilescu interesează prin prospețime și lipsa de ostentație a expunerii.

Cărți noi! Dănuț Ungureanu - Români deja deștepți, Ed ON

Dănuț Ungureanu este un veteran al prozei SF de la noi. Această carte e atipică pentru opera lui. Faptul că a publicat-o într-o colecție atașată revistei ”Banii noștri” e doar o dovadă că a vrut să facă rost de banii lui și deci e un român deja deștept.
E greu să găsești un subiect de proză scurtă, mai greu să găsești două, aproape imposibil să găsești 199 de subiecte diferite despre 199 de oameni și să scrii 199 de povestiri de maximum o filă de carte. Faptul că Dănuț Ungureanu reușește este o mare performanță, invidiabilă de mulți și întrecută pe această linie numai de Tudor Octavian. Prozatorul SF se transformă în aceste mici schițe mai degrabă în gazetar decît în scriitor de main-stream. Chiar dacă poveștile sînt, foarte probabil, inventate, ele au gustul și mirosul realității.
Povestirile lui Dănuț Ungureanu sînt de fapt subiecte care ar putea fi dezvoltate mult mai amplu, din acest punct de vedere autorul e un risipitor. Ingenioase, uneori crude, todeauna cu ironie și umor în corpul lor, schițele au o vioiciune care confirmă o maximă populară citată de prozator însuși: dacă nu ai murit, se cheamă că trăiești! El, autorul, se mișcă pentru a se simți viu.

O idee inteersantă: Lansare si concurs!

LANSARE DE CARTE ŞI VERNISAJ
joi, 18 februarie, ora 17.30
Librăria Cărtureşti (str. Arthur Verona 13-15)
Participă: Paul Cornea, Mircea Martin, Paul Cernat, Iulian Costache, Anca Mizumschi
şi Vasile Mureşan-Murivale
Invitat special: Aurelian Octav Popa – moment muzical la clarinet

Editura Humanitas şi Librăria Cărtureşţi vă invită joi, 18 februarie, ora 17.30 la un dublu eveniment: lansarea volumului de versuri Anca lui Noe de Anca Mizumschi şi vernisajul expozitiei Sixtine Zero –Rufe divine, Vasile Mureşan-Murivale.
Invitaţii sunt rugaţi să participe la un concurs inedit: „Tu ce ai lua pe Arca lui Noe?” Obiecte vechi sau obiecte noi, cărţi, poze, tot ceea ce este aproape de sufletul fiecăruia, orice credeţi că trebuie salvat este bine-venit pe Arcă. Obiectele pot depuse joi, 18 februarie, între orele 10.00 şi 16.00* la Librăria Cărtureşti (str. Arthur Verona nr.13-15). Cea mai frumoasă idee va fi premiată joi seară cu o carte cu dedicaţia poetei şi un tablou de Vasile Mureşan-Murivale. (evident, obiectele, depuse joi intre 10 si 16, vor fi luate inapoi!)

Întoarcerea tatei din război. Subiecte. - fragment (3, ultima parte)

Tata a plecat la război. Peste cîteva zile s-a întors acasă. Ne-a spus că războiul se terminase. Deşi eram copil, am înţeles că e absurd. Toată lumea ştia că războiul continuă. L-am întrebat şi mi-a răspuns că din punctul lui de vedere războiul s-a terminat. Unii îl priveau chiorîş. Bănuiau că e dezertor. A trebuit chiar să le arate hîrtia prin care oficial era trimis înapoi acasă. Odată l-am întrebat: dacă războiul s-a terminat, cine a învins? Mi-a răspuns scurt: Noi! Într-adevăr, după un timp, războiul s-a sfîrşit cu victoria noastră. Povestea asta s-a repetat de cîteva ori. Cum izbucnea un război, cum tata lipsea cîteva zile. Pe urmă se întorcea liniştit acasă, spunînd că s-a terminat. Şi cine a învins? Noi. Tata a murit într-un răstimp de pace. Mai tîrziu am înţeles că există oameni care pot hotărî soarta unui război în numai cîteva zile.
*
Tata a plecat la război. Era războinic profesionist. Un mare războinic. Armele nu aveau secrete pentru el. Folosea ghioaga, paloşul, spada, suliţa şi halebarda la fel de bine. Vecinii noştri erau şi ei războinici. Ştiau că, dacă s-ar fi înrolat în armate adverse, tata nu i-ar fi cruţat. Era de la sine înţeles, doar erau războinici. Ceilalţi copii înţelegeau şi ei asta şi se jucau cu mine cu plăcere. Mamele lor îmi purtau însă pică, deşi tata nu omorîse încă nici unul dintre soţii lor. Într-o zi, una dintre aceste femei s-a împiedecat de mine pe uliţă şi tot ea m-a ciupit cu răutate. Atunci i-am strigat cu glasul meu piţigăiat: Tatăl meu o să-ţi omoare bărbatul. M-a auzit toată lumea. Tata era atunci la război. A treia zi, bărbatul femeii care mă ciupise s-a luat la harţă cu tata. Tata îi era comandant de pîlc de oaste. Văzîndu-se înjurat din senin, tata a luat ghioaga şi i-a crăpat capul. De atunci lucrurile au mers tot aşa. Tata este puţin necăjit că nu i-am urmat cariera. Totuşi este mîndru de mine. El a fost un mare războinic, dar eu sînt un vrăjitor mult mai vestit.