Cărți noi! Sorin Stoica Dincolo de frontiere. Opere, Casa de pariuri literare * * *

O seamă de tineri scriitori dintre cei mai însemnați ai generației lor (un cristian – editor, Cosmin Ciotloș - prefață, Marius Chivu – postfață, Cosmin Manolache, Călin Torsan și cîțiva prieteni ai lor) au reușit din fericire să facă rost de o finanțare AFCN, probabil insuficientă, și au rostuit o ediție aproape completă (1180 de pagini) și bogată în referințe critice și inedite. Ea cuprinde „opera” unui autor dispărut la 27 de ani după ce scrisese destul de multă proză și gazetărie: Sorin Stoica. Cum știm de la G. Călinescu, moartea transformă biografia în destin. Așa a fost cu Sorin Stoica, asemuit cu Cristian Popescu din generația anterioare (acela a trăit ceva mai mult, a scris mai puțin și avea geniu, S.S. doar talent). 

Marcați de prezența lui, în mod sigur nu una oarecare și firesc frustrați de absența lui survenită prea devreme, prietenii și colegii au făcut un gest pios, pertinent și responsabil adunîndu-i și comentîndu-i scrierile cu pricepere și seriozitate. Să tot mori cu așa prieteni! Talent precoce, dar dispărut prea devreme, la o vîrstă la care un prozator nu poate fi mai mult decît o promisiune, Sorin Stoica era departe de a fi un cărturar (ca și C.P., rămas în arhiva Universității prin absențe și o exmatriculare). Își exalta abil originea rurală (Bănești, Prahova – părinții totuși profesori) cultivînd un limbaj frust de intensă oralitate și punînd ca titlu la debut „Povestiri cu înjurături”. Declară că a scrie/spune „eu”/„este” în loc de „io”/ „ieste” ar fi o ostentație, paradă antipatică de limbaj elevat. Cu timpul, desigur că maturitatea l-ar fi făcut să renuțe la asemenea fronde ieftine, dar n-a fost să fie. 

Generația 2000 numără destui poeți subtili și numeroși critici, cei mai mulți universitari, cu un nivel înalt al cunoștințelor și competenței. În cadrul acestei generații pata de culoare reprezentată de opera lui Sorin Stoica se va estompa. Va rămîne însă, ca mărtuire a unei virtualități, această ediție și, desigur, gestul admirabil de recuperare al celor care au alcătuit-o.

Cărți noi! Gabriel Gafița „Du-te departe de mine”, Editura Nemira * * *

În calitate de diplomat de carieră, Gabriel Gafița a renunțat să publice literatură de vreo două decenii. Înainte de 1989 a avut vreme să publice cîteva cărți, altele apărînd abia după 1989. Romanul Du-te departe de mine, apărut în 2014 la Editura Nemira, ar putea resimți absența autorului din lumea literară și ar putea fi, din această pricină, nedreptățit. Sper că nu se va întîmpla așa pentru că este un roman cu adevărat bun, mult deasupra mediei, un roman de actualitate, scris cu pricepere și pasionant, cu eroi care captează interesul cititorilor, un volum în care autorul nu sacrifică vreunui narcisism stilistic narațiunea.  

Romanul e povestea lui Eugen Ionescu (nume ilustru și banal totodată), de fapt a lui Paul Ifrim care a luat o nouă identitate la revoluția din 1989. Securistul Paul Ifrim ca și colegul lui Titi Vrej „au murit”, cu certificate de deces în regulă, în luptele de stradă sau poate nimeriți de „teroriști” în decembrie 89 și s-au dat la fund o vreme, dispărînd complet din aria vizibilă. Dar nu cu mîna goală, ci cu o parte dintr-o arhivă care altfel ar fi fost arsă ori furată de alții. Păcat s-o lași la voia întîmplării! După o vreme, Eugen a revenit și s-a căsătorit cu văduva lui, devenind tatăl adoptiv al fiicei sale naturale, concepute ca Paul Ifrim. Vrej devine și el „domnul Vasilescu”, partener de afaceri al lui Eugen colaborînd cu Infotrafik SRL, firma acestuia. O firmă ultradiscretă cum sînt atîtea pe străduțele de pe lîngă Hala Traian (știe autorul ce știe!).  Eugen, fostul Paul, își continuă afacerea pentru care a fost pregătit și angajat înainte de 1989: traficul cu arme, în special spre America de Sud. Îi are alături pe Vrej și pe un expert în arhive și scoate la iveală informații. Are și o secretară ce-i devine repede amantă. 

Toate acestea, deși consistente, sînt fundal. Partea cea mai interesantă și mai extinsă a romanului este felul în care Ifrim alias Ionescu o descotorosește, cu mijloacele lui speciale, pe iubita-i fiică de două relații nepotrivite: cea cu un papițoi tapeur și gay pe care-l deconspiră și-l distruge pe viață și cea cu un mai vîrstnic lider de opinie, aprig combatant pentru libertate, democrație, europenism, pe care-l demască. El era de fapt (prototipul real e ușor de recunoscut, chiar dacă amestecă și trăsături ale altor persoane de aceeași factură) fiul unui spion, agitator năimit de KGB. Marele moralist fusese el însuși ca turnător la Secu. E drept că prezumtivul socru nu descoperă chiar angajamentul real, ci fabrică unul. Dar scopul scuză mijloacele și odrasla adorată scapă de netrebnici. Puternicii zilei îi suflă personajului afacerea cu arme, încredințînd-o de-a gata unui om de-al lor, din tînăra gardă. Însă cu afacerea arhivei funcțională și cu fata liberă de belele, Eugen poate privi înainte. 

Cum ziceam, o carte interesantă despre „puterea ascunsă”, bine închegată ca acțiune și scrisă cu talent. 

Orașe de vizitat în viață

Orice loc are farmecul lui. La fel și orice oraș. Totuși unele „trebuie” neapărat vizitate!

Care considerați că sînt acestea? Votați alături! Pentru ca sondajul să fie relevant, rog fiecare vizitator să aleagă doar 2-4 poziții „cele mai cele” orașe pe care le recomandă ca „obligatorii” din această listă.

Nu puteam face lista prea lungă. Sînt conștient că mi se pot reproșa mari absențe ca Munchen, Las Vegas, Mexico City, Cairo etc. Dacă aveți un alt oraș favorit decît cele din listă îl puteți menționa la comentarii.

Să vedem ce iese!

„Porni Luceafărul” - Concurs pentru tinerii autori (sub 40 ani)

                                                       R E G U L A M E N T U L

                                                       de organizare şi desfăşurare

                                                                          a

Concursului Naţional de Poezie şi Interpretare Critică a Operei Eminesciene „Porni Luceafărul...”, ediţia a XXXIV-a, 13-15 iunie 2015, Botoşani.

                 

                 Concursul îşi propune să descopere şi să promoveze noi talente poetice şi critice şi se adresează, astfel, poeţilor şi criticilor literari care nu au debutat în volum şi care nu au depăşit vârsta de 40 de ani.

                  Concursul are trei secţiuni:

                  POEZIE:

             1) Carte publicată – debut editorial: – Se vor trimite 2 (două) exemplare din cartea de poezie apărută în intervalul  10 mai 2014 – 5 mai 2015. Vor fi acordate 2 premii: a) „Horaţiu Ioan Laşcu” al Filialei Iaşi a USR şi b) al Uniunii Scriitorilor din R. Moldova.

   

             2) Poezie în manuscris (nepublicată) - Se va trimite un print (acelaşi volum şi pe un CD – un singur exemplar!) în 3 exemplare, care va cuprinde cel mult 40 de poezii semnate cu un moto. Acelaşi moto va figura şi pe un plic închis în care vor fi introduse datele concurentului: nume, prenume, anul naşterii, adresa poştală, e-mail, telefon. 

                   Manuscrisele care nu vor primi premiul unei edituri vor intra în concurs pentru premiile revistelor implicate în jurizare. Toţi poeţii selectaţi pentru premii vor apărea într-o antologie editată de instituţia organizatoare.

                 3) Interpretare critică a operei eminesciene: - Se va trimite un eseu de cel mult 15 pagini în 3 exemplare (în copie şi pe un CD), semnat cu un moto. Acelaşi moto va fi scris pe un plic închis în care vor fi incluse datele concurentului: nume, prenume, anul naşterii, adresa poştală, e-mail, telefon. 

                    Festivitatea de premiere va avea loc la Ipoteşti şi Botoşani în ziua de 14 iunie 2015.

                    Organizatorii asigură concurenţilor cheltuieli de masă şi cazare.

                    Lucrările vor fi trimise, până la data de 10 mai 2015, pe adresa:

CENTRUL JUDEŢEAN PENTRU CONSERVAREA ŞI PROMOVAREA CULTURII TRADIŢIONALE BOTOŞANI, Str. Unirii, nr. 10, Botoşani. Relaţii la tel. 0231-536322 

Jacques Prévert. „La pescuit balene”

Jacques Prévert

La pescuit balene

                                 Traducere Horia Gârbea

Ca să pescuim balene, ca să pescuim balene,

Mormăia tatăl mîhnit

Către fiul său Prosper - sub dulap era lungit –

Ca să pescuim balene, ca să pescuim balene,

Nu vrei să te duci defel.

Așadar de ce să merg?

Așadar de ce să merg, să vînez o fiară care

Nu-mi făcu nimic, măi tată.

Du-te, taică, du-te tu. Pescuiește-o dacă-ți place.

Eu acasă-ntr-un cotlon o să stau cu biata mama

Și cu vărul meu Gaston.

Tatăl singur s-a urcat în baleniera lui

Și pe marea agitată

A pornit așa, haihui.

Vezi cum tata e pe mare,

Vezi cum fiul stă acasă,

Vezi balena furioasă,

Și cum vărul zis Gaston

A vărsat supa cea grasă

Din supiera de pe masă.

Marea foarte rea era,

Supa, însă, delicioasă.

Vezi cum sta Prosper la masă

Supărat: vai, de ce oare

Nu m-am dus și eu pe mare

Poate agățam balena

Și acum aveam mîncare.

Iată ușa se deschide și cu apa șiroind

Tatăl intră-abia trăgînd o sărmană răsuflare

Cu balena în spinare.

El azvîrle animalul chiar pe masă –

O balenă cît se poate de frumoasă

Și cu ochi albaștri: greu

Vezi asemenea trofeu.

Și, c-o voce plîngăcioasă:

Hai grăbiți, dați zor mai tare,

Sete, foame, vreau mîncare.

Dar iată, Prosper se scoală

Privindu-l pe tată-n ochi

Chiar în albul lor, albaștri

Fiind, ca ochii de balenă:

Așadar de ce să spintec

O sărmană fiară care

Nu-mi făcu nimic. Păcat.

Mă lipsesc de partea mea.

Zvîrle jos cuțitu-ndată,

Dar balena se ridică, repezindu-se la tată

Și îl taie în bucăți.

Gaston, vărul, spune-acum:

Asta-mi amintește cum

Prindeam fluturi, vai de mine.

Iată,

Iată-l pe Prosper,

Scrie un ferpar, iar mama

Pune hainele cernite pentru bietul ei bărbat

Și balena lăcrimează căci căminu-i destrămat.

Și deodată strigă: dar

Pentru ce l-am omorît

Pe acest sărman cretin?

Alții, chiar cu motonave, vor veni, la o adică,

M-or vîna și vor distruge

Biata mea familie mică.

Apoi izbucnind în rîs, cu un hohot foarte straniu

O pornește către ușă

Văduvei zicînd, din mers:

Doamnă, dacă vă întreabă despre mine careva

Fiți drăguță și spuneți-i dumneavoastră chiar așa:

A ieșit puțin balena,

Luați loc,

Așteptați la noi,  

Că în cincisprezece ani sigur vine înapoi.

Școala și religia. Cere (tipizat !) și ți se va da

Deunăzi am completat o cerere-tip (include și CNP-ul!) ca fiul meu să învețe religia străbunilor săi, creștini de zeci de generații. Mîine o să mi se ceară o cerere că vreau ca fiul meu să fie considerat alb și heterosexual. smile emoticon 

Căci dacă nu... nu e nevoie de cerere. smile emoticon smile emoticon

Eu credeam că dacă a fost băgat în cristelniță și i s-a zis Tudor (de la Theo-dor) în numele Sfintei Treimii a stabilit cu Dumnezeu o relație mai profundă decît o cerere tip. N-am citit în nicio Evanghelie ca Mîntuitorul să fi zis: „completați o cerere tip”. Eu știam că a zis: „Lăsați copiii să vină la mine”!

În poză: Tudor cel de Dumnezeu iubitor.

Gazeta Sporturilor - Gramatica Academiei: 6-0, 6-0

Conform sitului gsp.ro (24 feb. 2015):

„Calificările turneului masculin de la Dubai a adus o întîmplare care nu s-a mai văzut pe terenurile detenis. James Ward l-a învins după doar 33 de minute peHamad Abbas Janahi, scor 6-0, 6-0.” 

UPDATE: 

Conform sitului gsp.ro (25 feb. 2015):

„Pentru că a ajuns pînă în această fază a competiţiei, românul şi olandezul ”

Romînul și olandezul una sînt! 

Așa-i în tenis...

În curînd: „Luceafărul de dimineață” nr. 2/2015

Va apărea în curînd nr. 2 din 2015 al revistei Luceafărul de dimnineață. Articolul principal al revistei este continuarea  fragmentelor despre poezia lui T. S. Eliot, un eseu de Dan Cristea. Tot Dan Cristea se referă, în cronica literară, la volume de Constantin Mateescu și Aurel Pantea. Un eveniment editorial semnalat de revistă esta apariția traducerii integrale din arabă a Jurnalului lui Paul din Alep, ediție și traducere de Ioana Feodorov.

În „caietul critic” semnează recenzii la volume recente Radu Voinescu (despre postumele lui Mircea Brăilița), Ana Dobre (Stan V. Cristea), Adrian G. Romila (Gabriel H. Decuble), Uian Es. Pop (N. Oprișan), Toma Grigorie (Anton Jurebie), Ioana Diaconescu (V. Hossu-Longin), Lucian Gruia (Ion George Enache), Felix Nicolau (O. Nimigean), Andrea Hedeș (ioana Șerban), Nicolaeta Milea (Liviu Georgescu).

Paginile de poezie sînt susținute de Ioana Ieronim, Mariana Filimon și speranțele Cristina Dascălu și Andrei Mocuța. Cele de proză cuprind un fragment de roman de Ilua Frânculescu și proză memorialistică de Șerban Tomșa (Povestiri cu Nino Stratan).  Istorie literară publică Nicolae Scurtu iar Monica Grosu o consemnare despre poezia lui Daniel D. Marin. Vitrina cu cărți conține prezentările unor volume realizate de Răzvan Voncu (Grigore Chiper, Cătălina Trifan) și Horia Gârbea (Gabriel Gafița, Sorin Stoica, Ciprian Măceșaru, Valentin Busuioc, Nuța Crăciun, Cristina Ștefan). La rubrica de carte străină scriu Geo Vasile (despre V. Grossman) și Laura Botușan (Orhan Pamuk). Cronicile de teatru sînt semnate de Eugen Cojocaru (Sânziana și Pepelea la Cluj, regia Al. Dabija) și Dinu Grigorescu (Omul Bun din Seciuan, regia Andrei Șerban, T. Bulandra) cea de film de Călin Stănculescu, cea de muzică clasică de Costin Tuchilă, de rock de Dumitru Ungureanu iar cea plastică de Iolanda Malamen. Li se adaugă cronica sportivă de Gelu Negrea și Revista revistelor. Mai publică eseuri Emil Lungeanu și Adrian Costache iar Horia Gârbea un reportaj despre Tîrgul de Carte Ierusalim 2015. 

Țară tristă plină de umor. Academia DacoRomână și Nobelul

Am primit, printr-un prieten, spre popularizare această știre emisă de un domn pe care nu-l cunosc și al cărui nume nu e cazul să-l menționez. Culmea că o și fac publică, dar din alt motiv decît cel dorit de autor:

ILEANA VULPESCU - CANDIDATA LA PREMIUL NOBEL PENTRU LITERATURA
 

> Astazi, am primit
> confirmarea de primire, de la Comitetul Nobel, a
> documentelor trimise privind nominalizarea doamnei Ileana
> Vulpescu - candidata la Premiul Nobel pentru literatura pe
> anul 2015 din partea Academiei
> DacoRomâne.

Nu pricep de ce nu e lăsată în pace venerabila autoare a „Artei conversației” și e expusă ridicolului fără nicio vină. Mă îndoiesc că va gusta această „glumă”, ca să n-o numesc așa cum merită. 

Mîine-poimîine o să aflu că asociația iubitorilor de feline mă propune la premiul Oscar pentru că am mîță (mai exact ea mă are pe mine). 

Cărți noi de prieteni vechi. Iulia Pană și Adrian Voicu

Iulia Pană Rigla de aer, Editura Tracus Arte  * * *                                     

După un debut în volum relativ tîrziu (1996, la 31 de ani, cînd ajunsese la maturitatea artistică), Iulia Pană nu a aglomerat rafturile cu opere tipărite, fiind acum, după aproape două decenii, doar la al cincilea volum. Cu toate acestea, numele poetei stă între nouăzeciștii canonici, o posibilă antologie trebuind neapărat să o cuprindă. 

Pe lîngă valoarea indiscutabilă a versurilor, această presupusă antologie o va include pentru modul tipic – pentru „școala” nouăzecistă - de a crea poezia. „Al doilea val” nouăzecist are în poezia Iuliei Pană, ca și în ale unor autoare precum Anca Mizumschi, Diana Manole, Saviana Stănescu, un adevărat dicționar de teme și procedee care i-au impus specificul și reverberează pînă la autorii care apar azi, fie prin acțiune directă fie ca pretext de contra-acțiune. Tipul acesta de lirism ai cărei inițiatori au fost spre sfîrșitul anilor 80 lideri ai promoției: Cristian Popescu, Ioan Es. Pop, Daniel Bănulescu și-a fixat specificul în textele autoarelor amintite, validîndu-se și manierizîndu-se. Biograficul se amestecă mereu cu viziuni religioase și cosmice, lumile devin fluide (sau „livide” cum scria Ioan Es. Pop). 

Un poem excpțional al Iuliei Pană, din acest volum, intitulat pantofi cu... cuie, este caracteristic unor asemenea abordări. Personajul liric își revede existența pornind de la primii pantofi de atletism (cu cuie, să înșfac din alergare pista) după ce moartea nu m-a vrut. În final, se vede îngropată/ într-un pămînt moale/ din care ies la suprafață cuiele/ pantofilor, dar tot vie pentru că moartea continuă s-o refuze. Iulia Pană propune un volum puternic și crud în care nu se cruță pe sine și nu-l răsfață nici pe cititor.      

Adrian Voicu Una pe inimă, una pe dos, Editura Tracus Arte * *                                    

Un autor polivalent ca Adrian Voicu trebuia după teatru, proză scurtă și roman să ajungă și la poezie, măcar că ordinea e, de regulă, invers. El scrie, conform subtitlului, poezii mai dichisite pentru suflete îndrăgostite și mai naive, pentru amorezi și dive. Adrian Voicu e un autor ludic și un erotic, fan al strofei muzicale, baladist și compunător de catrene. Conturul textului amintește de Emil Brumaru: De cîte ori ți-am spus că mi-ești penel,/ Paletă de culori și șevalet?/ De cîte ori privesc la pânze goale,/ În ele apari tu, cea cu buze caramel. 

Baladele, ușor argotice și licențioase, păstrează aerul lui Miron Radu Paraschivescu up-datat parodic: Pac! M-ai strâns între picioare/ De la șoc, de la surpriză/ Mi-a rămas ștecheru-n priză./ Tac-tu mi-a dat peste buci/ Pân-a obosit. Atunci/ S-a oprit din măsurat/ Și se puse pe-ntrebat. Apar și glume versificate precum Păsărica ei : I-am zărit-o, mititica. Era numai atîtica. Cum ce, cine? Păsărica! La final – ca să nu intrați la idei - aflăm că e vorba, cu adevărat, de perușul iubitei.  

Într-o lume poetică tot mai dezabuzată, încrîncenată, dispusă de-a pune răul înainte, Adrian Voicu este o figură singulară. El iubește viața și știe să-i aleagă bucuriile, cîntînd fără de griji.

Legea timbrului cultural. „Hypocrite lecteur” sau "editeur"?

         Proiectul legii timbrului cultural –partea editorială - a făcut să treacă un frison prin vertebrele coccigiene ale unor editori, cîtă vreme ei au început să se vaite public de buzunarul cititorului. Ipocritul lector nu am auzit să se plîngă de un timbru literar de 1 leu pe care l-ar plăti în prețul cărții sub forma unei sume invariabile materializate într-un timbru lipit pe fiecare volum. Pe discuri se pune acest timbru de ani de zile și n-a zis nimeni nimic.

         Îi doare pe editori de prețul ce-l vor plăti cititorii? Greu de crezut, întrucît ei pun prețuri mari, adesea abuzive, care multiplicate cu comisionul librarilor fac să-ți lase gura apă în fața rafurilor fără să-ți poți permite volumul dorit.

         Sensul plîngerii e altul: editorul nu va mai putea să contracteze cu autorul 1000 de exemplare și, dacă volumul va avea succes, să mai tragă 1-2-3 mii fără să-i dea acestuia nimic, pentru că autorul nu are control asupra tirajului tipărit. Iar dacă va pune în vînzare cartea legată de vreun ziar, la preț mic, tot va trebui să timbreze, ca să trăiască și creatorul viu, clasicul de mîine, din prețul clasicului de ieri. Ba și traducătorul muritor de foame – membru și el al Uniunii - căruia editorul îi aruncă 2-3 euro pe pagină, va avea un folos.

         De peste 20 de ani de zile (mai exact din 1994 de cînd există legea imperfectă actuală) unii editori, cei mari de predilecție, care chiar au încasări, nu au vărsat creatorilor vii nu 2%, cît prevede legea, dar nici 0,002%. De regulă au dat zero. Adică 0 direct (cine vrea să publice să vină cu bani!) și 0 indirect (timbru neachitat cu anii). Taxa pe copia privată e și ea blocată de vreo patru ani. De ce să plătești cînd poți să nu? Și-apoi banul din evaziune e mai dulce.

         Acum editorul – după 20 de ani, ca în Dumas - îl plînge pe cititor. Cine-i, monsieur Charles Baudelaire, ipocritul în chestia asta?

Concursul naţional de poezie „Aurel Dumitraşcu” - debut în volum,

          Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu” Neamţ, în colaborare cu Consiliul Judeţean Neamţ şi şi Asociaţia Culturală „Conta”, iniţiază şi organizează seria nouă a Concursului Naţional de Poezie (debut în volum) „Aurel Dumitraşcu”. Prima serie de zece ediţii a concursului s-a desfăşurat la Neamţ în perioada 1994 – 2003. 

         Concursul a fost întrerupt după ce trei ediţii, consecutiv, organizatorii şi juriul nu şi-au dat acordul pentru a premia şi publica volume care nu se suţineau valoric, după excelenta serie de autori debutaţi în acest context. 

         Iniţierea noii serii a concursului este prilejuită de comemorarea a 25 de ani de la moartea poetului Aurel Dumitraşcu (16 septembrie 1990) şi de împlinirea a 60 de ani de la naştere (21 noiembrie 1955).

        Manuscrisele, bine constituite, cu diacritice, vor fi trimise/ depuse într-un exemplar printat dar şi în format electronic (CD, DVD, altele) pînă la data de 1 iunie 2015 pe adresa: Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu” Piatra Neamţ, strada Republicii, Nr. 15, judeţul Neamţ (cu menţiunea Pentru concursul naţional de poezie „Aurel Dumitraşcu”). Manuscrisele pot fi semnate cu numele autorilor în concurs, cu datele de contact (telefon, adresă mail) acest lucru nu poate influenţa decizia juriului care premiază manuscrise şi nu liste de nume. Manuscrisul trebuie să aibă (recomandabil; sînt acceptate şi alte variante, dacă e vorba de un proiect scriitoricesc sau editorial) minimum 60 de pagini, maximum 100 de pagini.

          Manuscrisele vor fi însoţite de o fişă personală a concurentului: nume, prenume, data naşterii, adresă, telefon, e-mail, studii, activitate literară.

      Concursul este deschis autorilor români nedebutaţi în volum, din ţară şi din diaspora, a căror vîrstă nu depăşeşte 35 de ani pînă la data de 21 noiembrie 2015.

          Juriul va fi constituit din scriitori, personalităţi ale vieţii literare din România.

        Pînă pe data de 16 septembrie 2015 va fi făcut public manuscrisul cîştigător şi numele autorului.

      Pînă pe data de 21 noiembrie 2015 manuscrisul cîştigător va fi publicat de organizatori la o editură prestigioasă din România (trei sute de exemplare) şi va fi lansat la Piatra Neamţ, la manifestarea prilejuită de aniversarea poetului Aurel Dumitraşcu.

          Autorul va primi minimum o sută de exemplare din tirajul cărţii.

     Alte informaţii pe adresa de mail adrianvlad@ambra.ro sau la telefon 0233/ 210379. Iniţiator şi coordonator al manifestării: Adrian Alui Gheorghe, director al Bibliotecii Judeţene „G. T. Kirileanu” Neamţ.