Vrei să fii milionar? Eu am vrut. Rezultatul poate fi văzut azi de la ora 20 și mîine de la aceeași oră la Kanal D

Azi și mîine (miercuri-joi), de la ora 20, la Kanal D, mă puteți urmări la „Vrei să fii milionar”, în tandem cu Virgil Ianțu.


Am vrut, dar n-am reușit să ajung milionar...

Chiar așa? Schimbare de paradigmă în poezia românească?

           Am primit deunăzi volumul Copci, debutul lui Matei Hutopila (nume straniu, fără Ă final, trimițînd la substantivul „utopie”). Punînd cap la cap detaliile și indiciile, ca într-o investigație de roman polițist, încep să cred că în poezia românească miroase a schimbare de paradigmă și că adierea vine și dinspre Prut, dar și dinspre „părțile ungurești” vorba lui Mircea cel Bătrîn.

            Sigur, Hutopila arată filiații clare: Cristian Popescu, Ioan Es. Pop - foarte marcate, poetul Ieudului a făcut parte chiar din juriul care i-a ales manuscrisul pentru debut - Cărtărescu (poemul Isabello! e cărtărescian 100%) și, mai în amonte, Nichita Stănescu. Totuși originalitatea lui este puternică, probabil se va mai întări ulterior, omul are doar 25 de ani, și, cum ziceam, dă seama că se schimbă ceva, și se schimbă „destul de radical”, scuzați forțarea, în poezia noastră: douămiismul apune și e schimbat pe altceva.

            Mă întemeiez pe Hutopila (poeme extraordinare, unele, precum cel intitulat CFR), pe Andrei Dosa (mai „lucrat” acesta), pe Radu Ianovi, pe Crista Bilciu (remarcabilă teatralitate a textului, amintind cumva de Saviana Stănescu, dar în altă zonă tematică), pe Laurențiu Belizan (ceva mai calofil), toți debutanți. Să ne uităm și la mai experimentatele Diana Iepure și Eliza Macadan care ies din „tiparul” deja cam obosit al lui „ce se scrie acum”, la Ciprian Măceșaru din ultimul volum. Strict (dar strict!) sub aspectul noutății, pentru că valoric am îndoieli serioase și consider că nu au fost convingătoare pînă acum, pot să le alătur și pe Medeea Iancu și pe Iulia Militaru.

            Nu aș putea contura un „portret robot al poetului douămiizecist”, dar simt foarte clar că se schimbă ceva. Dacă știți cum și ce, spuneți!


              Așa cum unghiul de abordare (nu neapărat și cel de vedere) a realității al lui Arghezi sau Ion Barbu era inaccesibil lui Macedonski sau Goga, așa cel al unui șaizecist sau chiar optzecist „canonic” este altul decît al unui poet ca Hutopila. Nu-i vorbă că n-ar „înțelege” poezia lui, dar nu ar avea motivația interioară să o scrie. Așa cum, desigur, un compozitor din secolul XIX ar fi putut descifra o partitură din secolul XXI, dar nu ar fi dorit să o compună el.

            Eu sînt în orice caz cu ochii pe fenomen și pe reprezentanții lui dintre care Hutopila pare destinat unei mari glorii. Totul e însă abia la început, multe se pot petrece. Pentru că, vorba lui Hutopila: „nimic nu e egal cu nimic”.

Și totuși... Nicolescu

Am primit un e-mail de la dl Ion Sebastian în legătură cu amănunte biografice, de interes pentru istoria literară, ale recent dispărutului poet Ion Nicolescu. Autorul nu le-a putut posta pe blog în chip de comentariu și m-a rugat să le postez eu. Sînt cam lungi, mai jos veți vedea esențialul și voi face unele mici corecturi tacite. Autorul s-a scuzat pentru greșelile eventuale de dactilografie. Ce nu am timp să fac: să pun diacritice. Dar sper că textul rămîne inteligibil. Contează informația interesantă. (H.G.)

Ion Sebastian:

"In continuare nu pot posta la dvs si deci va trimit textul in acest mail in speranta ca la fel ca si data trecuta il veti pune caci aduc niste precizari fara sa va reprosez nimic caci cele ce le stiti in mod direct desigur ca asa s-au petrecut faptic si nu puteati sa le interpretati altfel .

Asadar:

1. Spune gb2k : Piesa "Si totusi Eminescu" a fost publicata in nr.10/1988 al revistei Teatru (nota mea: condusa de Ion Cristoiu) si s-a jucat inainte de revolutie la Teatrul Odeon, in regia lui Tudor Marascu , din distributie facand parte printre altii Dorina Lazar, Rodica Mandache, Mugur Arvunescu ;

Nota mea: absolut corect, am fost la premiera piesei la Odeon in zilele ultimului Congres al PCR prin 15-20 noiembrie 1989

2. Spuneti: Am participat la lectura piesei „Ghete și haine” la Odeon (pe atunci Majestic), dar a fost o lectură publică în cadrul cenaclului. Să se fi jucat pe scenă nu știu ;

Nota mea: Este si asta corect, asa se numea piesa la momentul acela de la Odeon unde iarasi ne-am aflat amandoi in sala si Ion Cristoiu a condus discutiile care au urmat si am luat si eu cuvantul . Adaug insa ca piesa trebuia sa se dea la TVRL,  imediat in zilele de dupa 22 decembrie, ca un fel de simbol al revolutiei, piesa fiind  destul de antimonarhica si probabil ca Mărăscu a profitat de asta, dar din motive pe care nu le stiu cu certitudine, s-a scos din program in ultimul moment, IN suparandu-se cu Marascu, Dumnezeu sa-l odihneasca si pe acesta; (Nota mea H.G.: titlul revistei era TEATRUL , articulat)

3. Referitor la Alma Venus, nu numai ca probabil Paunescu a pastisat,  ci chiar asa cu siguranta ca  a fost si aveti dovezile necesare in postarea mea anterioara atat ca versuri originale publicate din 1975 si v-am dat si linkul cu prima strofa din versiunea originala a Imnului lui Ion Nicolescu (...) indicat mai jos  pe care-l public si la  LIS cu un text scris unde detaliez anecdotica intamplarii , blogul lui LIS fiind:

http://www.liviuioanstoiciu.ro/2012/02/avem-o-guvernare-depasita-din-toate-punctele-de-vedere-poetul-boem-ion-nicolescu-s-a-stins-la-buzau-mai-mult-murim-decat-traim/

(Nota mea H.G. : Se referă la blogul poetului Liviu Ioan Stoiciu, abreviat LIS. La pct. 2, piesa intitulată succesiv „Ghete și haine” - cunoscutul joc de cuvinte cu Goethe și Heine- apoi „Și totuși, Eminescu”, s-a jucat după revoluție cu titlul „Și mai potoliți-l pe Eminescu” la TNB.

UPDATE: Cel puțin așa am crezut eu, ulterior corespondentul meu m-a asigurat că e vorba de o altă piesă, a lui Cristian Tiberiu Popescu, scriitor pe care îl cunosc ca poet, dar despre care nu știam că a semnat acea piesă).

4. Nu era un home less, dar aveti dreptate se comporta din nu stiu ce sado-masochism ca si cum ar fi fost, asa facea la Neptun in ultima vreme, de altfel numai cand a fost Rectorul unei Universitati in functie, respectiv Universitatea Europeana Columna intre 1990-1993 poate 1994, unde eu am predat Teoria Limbajelor Formalizate, unde [universitatea] l-a avut profesor si pe Dumitru Mazilu, dar si pe niste judecatori care il evacuau din locuinta [probabil pe I.N. n.m. H.G.]   inainte de 89, dar banii lui brusc il transformasera in altceva (...). 

(Nota mea H. G.: Această frază a corespondentului meu e ușor neclară, e cert că I.N. făcea la începutul anilor 90 figură de nabab excentric, exclusiv în straie albe, cu ochelari mari de soare și servietă diplomat.)

5. Si eu o cunosc de prin 1973 pe Mariana Filimon de doua ori casatorita cu Ion Nicolescu, la inmormantarea lui de la Buzau participand alaturi de ultimii lui doi copii (baiat de 28 ani si fata de 22 ani) Gabriela, pe nume de fata Popescu, sotia a doua divortata deasemeni, mentionand ca Ion Nicolescu a mai avut inca trei copii inainte de casatoria cu Gabi cu trei mame diferite, o fata moarta intr-un accident si un baiat si o fata traind in Canada si [respectiv] parca in SUA.  

6. Dar Ion Nicolescu cu o viata atat de ciudata si iesind din orice conventie sociala a murit in mod demn ingrijit in spitalul din Buzau de un colectiv medical care schimbau intre ei copii xerografiate ale unor poezii ale poetului acesta fiind tratat cu deferenta si bunatate. Nu trebuie uitat si grupul de scriitori buzoieni mandri de confratele lor mai in varsta cum ar fi un Teo Cabel, un Marin Ifrim, un preot care conduce o Fundatie Sf. Sava Gotul si nu in ultimul rand fostul deputat Mircea Costache care l-a ajutat material in mod substantial (...)

PS Si acum dle Garbea ceva nelegat direct de Ion Nicolescu, dar la care ma face sa ma gandesc cele spuse de dvs cu multa modestie si nostalgie  :

"Spun ceea ce stiu si cît stiu pentru istoria literară. Îmi doresc ca la moartea mea să spună cineva măcar atît cît am spus eu despre I.N. "

Este important sa spunem cu totii ce stim cu onestitate (...) abia asa putem scoate din ceata ce se asterne peste trecut ceva consistent si adevarat in sensul adevarului scolastic pe care tot prietenul meu poetul mi l-a revelat, adica in masura coincidentei dintre lucru, fapt si intelect. (...) Oare ce fel de neam este  acela care nici despre poetul lui national nu-i in stare sa scoata o bucata limpede de Adevar?"

100 de mii de vizitatori!

În această dimineață blogul pe care îl urmăriți și dvs. a depășit 100 000 de vizitatori unici. Ei provin din 91 de țări. Au putut citi pînă acum aproape 1000 de postări (977).

În octombrie 2009 cînd am început această activitate nu mă gîndeam atît de departe. Mulțumesc celor care au trecut mai des sau mai rar pe aici și le promit că voi căuta să le mențin treaz interesul.

A murit Cornel Mihai Ionescu (C.M.I.)

Am aflat cu tristețe vestea încetării din viață a distinsului profesor și italienist Cornel Mihai Ionescu (cunoscut sub inițialele C.M.I.), autorul unui volum foarte apreciat dedicat „Generației lui Neptun” și al altor studii de literatură străină. Pe blogul scriitorilor bucureșteni puteți găsi detalii despre viața și activitatea sa.

Asociația Scriitorilor București la 40 de ani (1972-2012)

La 2 martie 2012 se împlinesc 40 de ani de la înființarea Asociației Scriitorilor București, filială a Uniunii Scriitorilor din România. În acest interval sute de scriitori au făcut parte din această Asociație care are și în prezent peste 1000 de membri. În afara acțiunilor curente legate de evidența membrilor și participarea lor la acțiunile Uniunii, Asociația, care cuprinde șase secții pe genuri literare, a realizat proiecte culturale importante: unele de tradiție dintre care decernarea Premiilor Anuale ale ASB, premii de prestigiu care i-au avut printre laureați pe cei mai reprezentativi scriitori ai României, altele mai recente dar care aspiră să devină tradiționale și care se vor derula și în acest an: Clubul dramaturgilor, Clubul de proză, Colocviile de critică și de literatură SF și Fantasy, Festivalul literaturii pentru copii „Cezar Petrescu”.

Asociația Scriitorilor București este coordonată de un secretar ales prin vot, numit din 2005 președinte, în această postură aflîndu-se succesiv George Macovescu, Constantin Chiriță, Constantin Țoiu, Nicolae Manolescu, Iosif Naghiu, Horia Gârbea (din 2003). Din 2009 a fost ales, după noul statut, și un vicepreședinte, acesta fiind Lucia Verona. Pentru proiectele sale din anul 2012 care cuprind manifestări publice și colocvii pe genuri literare, dar și proiecte editoriale (editarea unor antologii) ASB a aplicat pentru obținerea de fonduri de la organismele culturale ca și de la instituții administrative, un parteneriat remarcabil fiind cel cu Primăria Sectorului 2 aflat în al șaptelea an de existență și în continuă extindere.

ASB colaborează constant cu cititorii și iubitorii literaturii contemporane, organizînd întîlniri ale scriitorilor cu cititorii în școli, licee, universități, biblioteci, lansări de carte, donații de cărți și reviste, emisiuni radio și TV, recitaluri poetice atît în București cît și în alte localități. În prezent ASB are cinci membri în Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor printre care președintele USR, prim-vicepreședintele și un vicepreședinte. ASB colaborează constant cu rezultate bune cu toate filalele Uniunii Scriitorilor din țară și Republica Moldova.

Rezultatele Concursului de Debut al Editurii Cartea Româneasca, editia 2011

La Concursul de Debut al Editurii Cartea Românească, editia 2011, au fost depuse 45 de manuscrise, la următoarele secțiuni: PROZA – 22 de manuscrise, POEZIE – 17 manuscrise, CRITICA/ISTORIE LITERARA/ESEU – două manuscrise, TEATRU – trei manuscrise. În urma jurizării, a fost acordat un singur premiu, la sectiunea Proză.

Premiul de Debut la sectiunea Proză i-a revenit lui ANDREI POGORILOWSKI, autorul romanului CARTUŞE.

Autorul pe care l-am cunoscut cîndva şi îmi amintesc, sper corect, că este fiul celebrului traducător Aurel Covaci, are 44 de ani şi este compozitor şi critic muzical. Mă bucur pentru succesul lui şi aştept cu interes apariţia volumului.

Despre Ion Nicolescu si un poem al sau

Domnul Ion Sebastian îmi semnaleaza, printr-un email cu link-uri adecvate, că poemul lui Ion Nicolescu intitulat ALMA VENUS (Trăiască Alma Venus, Măria-Sa poporul), poem patriotic de altfel, a fost calchiat de Adrian Păunescu în spiritul pro-comunist și cu introducerea numelui dictatorului Ceaușescu.

http://www.youtube.com/watch?v=Rk6R1tKptxE&feature=related

Pe youtube se afla ambele variante cîntate de același Nicu Alifantis. Practic, varinata Păunescu preia ritmul și măsura textului de Ion Nicolescu, chiar și unele rime (poporul/tricolorul) realizînd propria versiune, mult mai lungă și conformă cu slăvirea ideologiei ceaușiste și a „cîrmaciului”. Nu comentez. Cei doi poeți, înzestrați fiecare cu talent, au ajuns acum în fața unui „cîrmaci” mai înalt care-i va judeca pe fiecare.

A murit poetul Ion Nicolescu

Uniunea Scriitorilor din România și Asociația Scriitorilor București anunță încetarea din viață a poetului și dramaturgului Ion Nicolescu.  S-a născut la 10 ianuarie 1943, Buzău. După absolvirea Liceului „B.P. Hașdeu" din Buzău, a urmat cursurile Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti. A debutat în ziarul „Steagul roşu" din Bacău în 1956, iar editorial, cu volumul de versuri Indulgenţe (1969). A publicat mai multe volume de versuri și romanul Voi de colo, de la Biarritz (1979). O piesă de teatru despre Eminescu, intitulată Și totuși Eminescu, a fost publicată înainte de 1989, fiind jucată la Teatrul Național București după revoluție. 

*

Ion Nicolescu a fost un personaj ciudat al lumii literare, fiind greu de stabilit cît din comportamentul său era patologic și cît o abilă înscenare. L-am cunoscut prin 1987 la Cenaclul de dramaturgie al revistei Teatrul (ulterior Teatrul Azi) unde a propus o piesă: „Ghete și haine”, intitulată ulterior „Și totuși Eminescu” și jucată după revoluție. Piesa acredita ideea unui complot anti-Eminescu. Imediat după 1990, Ion Nicolescu se prezenta ca profesor universitar doctor (o impostură) și rector al unei fantomatice universități. 


I se atribuiau, înainte de 1989, nu sînt sigur dacă este un fapt real, versurile cîntecului: „Trăiască Ceaușescu, partidul și poporul/ Trăiască România, trăiască tricolorul!” După o variantă, Ion Nicolescu ar fi compus o poezie patriotică similară pe care Adrian Păunescu a pastișat-o introducînd numele lui Ceaușescu abuziv, fără acordul lui Nicolescu. Pusă pe muzică de Nicu Alifantis în noua variantă, a fost ulterior cîntată la Cenaclul Flacăra, fără niciun beneficiu pentru autorul inițial. Nu am nicio certiudine asupra acestor fapte, ele constituie una dintre legendele lumii literare.

Ulterior, de prin 1996, Ion Nicolescu a devenit programatic un home-less, dormind pe unde apuca, mai ales în trenuri pe ruta București-Buzău sau, vara, București-Neptun, stațiune unde găsea adăpost la Casa Scriitorilor. A refuzat de mai multe ori, din cîte știu, un loc într-un cămin pe cheltuiala Uniunii Scriitorilor. A trăit în ultimii 20 de ani din ajutor social permanent acordat de USR și din mila unor binevoitori pe care îi tapa de sume modice.

Ajutorul constant al Uniunii nu-l oprea să dea în judecată Uniunea sub diferite pretexte aberante, iar la procese evident că nu se prezenta. Astfel, în ultimii ani, USR, pe lîngă ajutorul financiar fix, a fost în situația de a plăti onorarii avocațiale pentru respingerea acțiunilor membrului său. Acum vreo doi ani a făcut plîngere la poliție că USR i-a mutat mașina, o Dacie dezafectată care zăcea abuziv în curtea Uniunii, cîțiva metri mai încolo (se repara zidul clădirii alăturate). Cum eram singurul funcționar aflat în clădire, am dat declarații pe larg organelor de poliție venite să constate situația.

Nu pot decît să sper că, acolo unde se află acum Ion Nicolescu, numeroasele sale păcate și disconfortul creat altora în chip manifest vor fi iertate. 

Două concursuri pentru dramaturgi

Au fost lansate două concursuri pentru dramaturgi și anume:

1. Concursul de pe acum tradițional al Teatrului de Comedie, în vederea festivalului FestCO 2012

2. Concursul de teatru scurt al Teatrului din Oradea (piese de maximum 50 000 semne)

Detalii privind participarea găsiți aici, pe blogul scriitorilor din București.

Apariție iminentă! Luceafărul de dimineață - nr. 2/2012

Peste doar două zile va apărea un nou număr (2/2012) al revistei Luceafărul de dimineață, publicație lunară a Uniunii Scriitorilor, editată în colaborare cu Asociația Luceafărul de dimineață și cu sprijinul Primăriei Sectorului 2 București.

Sumarul acestui număr cuprinde numeroase puncte de interes. Cronica literară a lui Dan Cristea se referă la volumul lui Ion Vartic despre Emil Cioran iar invitatul lunii este Livius Ciocârlie. Două remarcabile eseuri semnează Adrian Mihalache și Ioan Buduca, iar paginile de poezie și proză sînt susținute de Ioana Diaconescu și respectiv Florin Toma. Mai apar avanpremiere editoriale la volume de lirică ale lui Viorel Lică și Diana Manole.  Un extins interviu cu scenograful Dragoș Buhagiar e realizat de Nicolae Coande. Poemul de prima pagină îi aparține lui Lucian Vasiliu. O parodie la un cunoscut text al lui Mircea Dinescu, semnată de Adrian Pârvu, aduce o notă de umor absolut necesară. Pagina debutanților e împărțită de poeții Eduard Dorneanu și Gabriel Mager.

Paginile de caiet critic, în număr de cinci, consemnează debutul unei rubrici dedicate cărții de teatru (Emil Mladin despre un volum recent de Mircea M. Ionescu) și mai conțin recenzii de Felix Nicolau, Gabriela Gheorghișor, Daniela Firescu, Radu Voinescu, Ioan Groșan, Monica Grosu, Andrea Hedeș, Ana Dobre. Rubricile de dezbateri sînt susținute în acest număr de Radu Aldulescu, Lucian Vasilescu, Adrian Costache și Adrian G. Romila (care se referă la un volum de N. Turcan). Constantin Abăluță traduce și prezintă opera unui poet contemporan francez iar cartea străină e prezentată de Simona Grazia Dima. Rubricile obișnuite de semnal editorial, cronicile de plastică (Iolanda Malamen), teatru (Ana-Maria Nistor și Irina Budeanu), film (Călin Stănculescu), muzică (C. Tuchilă) și sport (scepticul Gică Contra) întregesc un conținut variat și atractiv.

În numărul trei (din martie) se pregătește o vastă anchetă: „Marea dictatură și micile tiranii”.

Corneille și Marivaux în același volum

Editura Tracus Arte, va apărea un volum cu două comedii ale unor clasici ai literaturii franceze. Am tradus aceste piese remarcabile în urmă cu aproape 10 ani. Mă bucur că apar și în volum și mulțumesc editurii și directorului ei Ioan Cristescu nu doar în numele meu ci și al iubitorilor teatrului care merită acest dar.

                                                            * 

                Născut cînd Shakespeare încă mai trăia, Pierre Corneille s-a dovedit un comediograf redutabil pînă cînd, după succesul tragediei Cidului, n-a mai scris decît o singură piesă în registru comic, cea mai reușită în acest gen rămînînd penultima, Iluzia Comică. Pierre Carlet de Chamblain de Marivaux, pe scurt Marivaux, s-a născut la patru ani după moartea lui Corneille și a cunoscut la rîndul lui succesul în teatru cu comedii între care Triumful dragostei, iar spre sfîrșitul vieții recunoașterea Academiei Franceze, ca și ilustrul lui înaintaș, așezîndu-se într-un fotoliu al ei disputat cu însuși Voltaire. Aproape o sută de ani despart Iluzia Comică și Triumful dragostei. Ambele sînt mărturii ale unei mari literaturii scrisă pentru mari actori ai epocilor respective, afirmări glorioase ale unei limbi minunate ce este ea însăși creatoare de cultură.

            Traducerea în versuri a unei piese de Corneille este una dintre cele mai grele încercări pentru un traducător și nu e întrecută ca dificultate, în experiența mea, decît de traducerea lui Shakespeare. Am încercat să realizez un text românesc, în versuri, care să mențină, pe cît a fost posibil, claritatea și eleganța stilului specifice lui Corneille, să conțină hazul necesar unei comedii și să se potrivească ideilor regizorale din fiecare scenă. Imaginea din școală, a unui tragedian pretențios, cu stil didactic și anacronic, s-a schimbat pentru mine în urma traducerii, Iluziei comice.

            Nu mai puțin, eleganța „marivaudage”-ului din piesa celui de la care s-a creat acest termen poate fi pricepută perfect prin actul de a traduce o piesă ca Triumful dragostei, echilibrată, ingenioasă, hazlie și care oferă tuturor actorilor partituri interesante.

            De-am avea cunoștințele lingvistice și timpul să traducem măcar cîteva pagini din fiecare autor, abia atunci am pricepe cu adevărat literatura!