Cărți noi! Adrian Frățilă - Eremitul Kunala, Editura Tracus Arte * *

În abordarea romanului lui Adrian Frățilă intervin două dificultăți de natură diferită. Mai întîi, densitatea specială a cărții și multitudinea aspectelor care ar trebui inventariate și pe care Adrian Frățilă, cu obișnuita lui „fugă” pe claviatura diferitelor teme și soluții narative, le parcurge în carte. M-am obișnuit cu viteza lui de înfățișare și parcurgere a acțiunii. Totuși, nu e simplu să aproximezi în cîteva fraze întîmplările variate, personajele diverse și situațiile, mlte neașteptate care intervin. A doua dificultate stă în abordarea critică volumului fără a dezvălui complet acțiunea sa, evoluția personajului și deznodămîntul, răpind plăcerea lecturii. Pentru că imprevizibilul acestei acțiuni și al evoluției personajului central, ba chiar și cheia titlului, se cer păstrate în misterul în care autorul însuși le menține de-a lungul cărții. Ca într-un bun roman polițist, deși acesta e departe de a fi, scriitorul dezvăluie - și răsucește - definitiv cheia doar în ultima pagină.

Cu tot acest suspans bine controlat și atent premeditat, care menține trează atenția cititorului pe tot parcursul cărții, nu senzaționalul devenirii personajului central și a celorlalte constituie principala miză a cărții. Această miză e sapiențială, filosofică, depășind curiozitatea – totuși justificată – de a ști ce se întîmplă pînă la urmă cu Lucius Mătăsaru și ce legătură este între el și personajul care dă titlul romanului „Eremitul Kunala”, acesta din urmă apărînd foarte tîrziu în acțiune, atunci cînd aproape că uitasem numele său.

„Eremitul Kunala” este romanul devenirii unui personaj, al inițierii lui n-ar fi prea corect spus, pentru că Lucian pare de la început, în ciuda banalității sale, un ales. Lucian e un om nu prea tînăr, are o familie așezată, probleme profesionale și domestice, între care o fiică bolnavă de cancer, dar e dăruit de zei și cu o amantă misterioasă și incitantă. Parametrii vieții lui par limpede stabiliți, inclusiv discuțiile metafizice și bahice la o cîrciumă a scriitorilor, discuții ce sînt doar un condiment al unei existențe cam searbede. Lucian se descoperă pe sine, la acea vîrstă la care, știm din „Moromeții”, numai mari necazuri sau mari bucurii mai pot schimba un om. Lupta lui însuși cu această revelație care i se impune, cumva din afară, este unul dintre punctele de interes ale cărții.

Evadarea lui Lucian Mătăsaru amintește de proza unor Vasile Voiculescu și Mircea Eliade. Acolo, la „centrul de sănătate” - departe de a fi un „munte vrăjit” cu discuții profunde sau spirituale – are loc veitabila revelație. Mai mult nu spun, din motivul invocat mai sus, al păstrării misterului, atitudine impusă de scopul romanului. În prima fază, aglomerarea de subiecte mistico-ezoterice de tip revistă-magazin poate aduce un dubiu asupra seriozității personajului (nu și autorului). Acesta bîjbîie într-o ceață de obscurantim, știri de senzație despre „lumea de dincolo” și alte „taine”, așa cum le prezintă literatura ieftină. În final totul se clarifică prin, înțelegem ulterior, acea baie de naturalețe a izolării la „centrul de sănătate”. Lucian se regăsește ieșind definitiv, cu mare curaj, dintr-o existență conformistă, comodă – el se simte minunat la început în casa lui, cu ai săi – pentru a vira decisiv nu numai într-o nouă identitate, dar într-o nouă dimensionare a lumii și a raporturilor ei cu sine.

Scris alert, cu mînă sigură, cu unele intenții caricaturale și mai ales cu cîteva minunate momente de limpezime descriptivă, romanul lui Adrian Frățilă e destinat interesului oricărui cititor.