Cărți noi! Traian T. Coșovei - Aerostate plângând, Editura Tracus Arte * * *

Să nu se creadă că veleitarii și impostorii ne pot sufoca. Apar și volume de poezie importante iar unii dintre membrii USR sînt demni de stima tuturor, supraviețuind în condiții vitrege și renunțînd la multe pentru poezie. Iată un exemplu.

Una dintre cărțile importante de poezie ale anului trecut este acest nou volum al lui Traian T. Coșovei, mai concentrat decît altele și în același timp mai grav, chiar dacă unele porniri ludice nu lipsesc niciodată dintre elanurile diverse ale autorului. Împărțirea cărții în două mari cicluri: „Aerostate plângând” și ”Iubita mea, patria mea” nu mi se pare relevantă. Adevăratele categorii de texte sînt într-adevăr două, dar reprezentantele lor se află bine amestecate, întrepătrunse în sumar, ca două pachete de cărți de joc. Avem în primul rînd poemele de un acut lirism, tensionînd un text relativ redus ca întindere, cu fragmente vizionare și reflexive. În aceste texte, autorul are parcă „buzele cusute”, cum un titlu o și afirmă. E de altfel acesta unul dintre cele mai bune poeme din volum, e o artă poetică tîrzie, după ce poetul a consumat experiențele viețuirii și scrierii: ”Nu mai e timp de răspunsuri învingătoare la toate”. Îi rămîne, în locul expresivității locvace, una laconică: o trădare cu buzele cusute! Căci „Din cuibul de păsări nu mai zboară nicio întîmplare înaripată./ Din cuiburile de mitralieră nu mai zboară eroiii de o clipă”. Iluzia existenței s-a risipit, viața părăsește eroul ca o iubită uitată: „Am întâlnit viața la un colț de stradă, am iubit-o și am uitat-o/ Am și acum poza ei în portofel”. În aceste mai scurte texte apare Aerostate care, în ciuda pluralului, e un personaj singular și însingurat, cel care plînge în poezia lui Traian T. Coșovei. Plînsul lui Aerostate (fie că apare explicit sau nu) răsună în toate versurile de felul amintit în care forța viziunilor se combină cu o adîncă melancolie. Celălalt tip de texte din volum, neintitulate, sînt texte confesive de tipul jurnalului, scrise la persoana întîi, niște (totuși) scurte poeme în proză ce dezvăluie la final un tîlc sau o morală. Locurile sînt familiare: casieria Televiziunii, parcul Floreasca, piața omonimă cu cîrciuma de cartier. Și în aceste fragmente, voit prozaice, tranzitive, se insinuează melancolia, sentimentul inutilității existenței și filosofării pe tema ei încît ele fac parte integrantă, fără stridențe, din carte, aducînd un contrapunct stilistic, dar fiind părți ale unui continuum de idee. „Aerostate plîngînd” este poate cel mai marcat de anxietate volum al lui Traian T. Coșovei și unul dintre cele mai puțin fardate cu momente de virtuozitate, dintre cele făcute să bucure și să uimească publicul. Sinceritatea și tristețea, modul simplu și melancolic de a comunica fac din volum un fel de „Mai am un singur dor” al maestrului optzecist.