miercuri, 30 martie 2011

Colocviul de critică al Secției de specialitate a ASB



Secţia de Critică a Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti a desfăşurat colocviul său anual în ziua de 30 martie 2011.

Tema pentru această ediţie a fost „Strălucirea şi suferinţele criticii de întâmpinare”. Au luat parte membri ai Secţiei de Critică a ASB, precum şi invitaţi din partea altor filiale ale Uniunii Scriitorilor din România, critici literari de la importante reviste de cultură, recunoscuţi pentru activitatea lor în ceea ce priveşte comentariul şi analiza volumelor noi de literatură română contemporană, alte personalităţi ale vieţii noastre literare.

Au prezentat comunicări Florin Mihăilescu, Cornel Ungureanu, Ana Dobre, Dumitru Chioaru, Horia Gârbea, Irina Petraş, Viorica Răduţă, Gelu Negrea, Radu Voinescu, Felix Nicolau, Răzvan Voncu, Vasile Spiridon, Paul Cernat, Daniel Cristea-Enache, Tudorel Urian, Ion Bogdan Lefter, Dan C. Mihăilescu. Participanții au fost salutați de doamna consilier Ruxandra Garofeanu în numele Primăriei Sectorului 2 și de domnul Gabriel Chifu, vicepreședintele Uniunii Scriitorilor.

Manifestarea – coordonată de Horia Gârbea, preşedintele Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, şi de Radu Voinescu, membru al Secţiei de Critică, director al revistei „Diagonale” –, s-a desfăşurat în sala „Constantin Brâncuşi”, din cadrul Primăriei Sectorului 2, Bucureşti (primar – Neculai Onţanu), şi a beneficiat de sprijinul Uniunii Scriitorilor şi al Primăriei Sectorului 2, partener tradițional și generos al ASB. Dezbaterile au fost conduse de Gabriel Dimisianu, preşedintele Secţiei de Critică a ASB.

Parteneri media: „Luceafărul de dimineaţă”, „România literară”, „Diagonale”, „Radio România Cultural”, „Radio România Actualităţi”, „TVR Cultural”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postări populare

Arhivă blog