Cărți noi! Bogdan O. Popescu - Aerobiciclete, Editura Brumar * * *

Un simț ludic și autoironic, fin, de bun-gust domină textele din cea mai recentă carte a lui Bogdan O. Popescu: „în mod neașteptat, chiar pe mine, pe irezistibilul bop/ mă cucerisei cu pozițiile tale de zeiță kali/ cu abilitata de a dărui totul micilor mele răutăți de toamnă/ îmi plăceau pH-ul tău, temperatura ușor crescută osmolaritatea atractivă/ pentru bunele mele maniere de a-ți povesti/ ce și cum e viața”. Aerul jucăuș al comunicării, chiar o voluptate a imaginilor delicat-bizare, amintește de Traian T. Coșovei și de coperțile de altădată ale lui Dan Stanciu (acum frumoasele ilustrații ale volumului îi aparțin lui Mihai Zgondoiu), dar esența comunicată nu e întotdeauna veselă: Sunt totul dar nu sunt nici pe departe perfect/ merg pe viață ca pe o bicicletă, cu spițele rupte, roțile ovalizate/ cauciucurile desumflate. Poemele, chiar cînd sînt de amor, chiar cînd adoptă badinajul ca pe o plutire pe o „aerobicicletă”, sînt destul de ponderabile, de tributare unei gravități și unei gravitații care le atrag spre un teren pe care nu e mereu preferabil să aterizezi. Să nu uităm că, efectiv, o aerobicicletă, nu poate pluti cine știe cîtă vreme în văzduh. Așa este poemul „splendida”: „splendida mea, tu ești albul hîrtiei pe care voi începe să scriu/.../ bărcuțele noastre de hîrtie/ vor ajunge cu bine în portul din sud/unde o directoare de școală primară/ le va găsi le va despacheta/ și va fonda o bibliotecă”. Imaginația luxuriantă e utilizată pentru a închega un scenariu mai degrabă trist, de a da temeiuri melancoliei. Poetul este „un pește polar” care mănîncă plancton și scrie poezii, face parte dintr-o specie condamnată la adîncime, întuneric și frig prin natura sa biologică. Tensiunea textului este atributul acestui amestec de exuberanță și angoasă, poemul are o crescută „osmolaritate”, dizolvînd deopotrivă jerbe de metafore fanteziste și o rece tristețe.