Cărți noi! Ion Andreiță - 101 poeme, Editura Biodova *

Cunoscut ziarist, autor de cărți în multe genuri și specii, Ion Andreiță nu se ia prea în serios ca poet, amestecînd năvalnic tot felul de stiluri și pastișînd adesea diferite retorici revolute. Cînd nu umblă cu fleacuri protocroniste (Zamolxe, Deceneu, Valea Dacilor) și patriotarde, care nu au ce căuta în volum și sînt cam multe printre cele 101 texte, Ion Andreiță este un poet elegant și discret, fără emfază și care poate crea emoție cu vorbe simple: „Dacă-mi amintesc bine/ Toate iubirile mele/ Au fost niște chipuri inerte,/Cărora le-am dat viață/ Și le-am cărat în mine/ Înfășurate în cel mai frumos/ Inel de logodnă // Aș vrea să iubesc o fată fără amintiri,/ O statuie coborîtă din valurile/Nimănui”. Cîteva poeme delicate și sonore amintesc de Labiș: „Fie doar răcoarea/ Serii ce-o să vină/ Să te-mbie-n taină/ Ca un văl de pluș,/ Sufletul să-ți cadă/ Fără nicio vină,/ Cum se frânge-adesea/ Dorul pe arcuș”. Mirare stîrnește inconsecvența față de punctuație: aceasta lipsește sau apare aleator.

Un poem amuzant este „Bocet la plecarea Marelui Alb” în care „protagonistul” este petrecut cu incantații: „Marele Alb/ A plecat Acolo,/ În Panteonul Orfic/ al iubirilor Deșarte/.../ Marele Alb/ A plecat la culcare/ Nemărginită Mare”. Cine nu știe că Marele Alb este „un porc de talie mare, cu o conformaţie armonioasă, trunchiul este aproape paralelipipedic, spinarea şi crupa lungi și largi”, după cum ne învață situl romsuintest.ro, poate crede că sacrificatul de Ignat este un erou wagnerian, ba are, după Ion Andreiță, și o „constelație” proprie. Eu unul înțeleg perfect propensiunea lui Ion Andreiță către acest mitic personaj din „panteonul orfic” al grătarului, numai colesterolul îmi strigă: nu și nu!