duminică, 20 martie 2011

Liviu Ioan Stoiciu - protagonist al unei „ore de română” la Colegiul Național Ion Creangă


Vineri 18 martie la Colegiul Național Ion Creangă a avut loc o „oră de română” din seria celor realizate de USR în colaborare cu diferite licee (program coordonat de Un Cristian din partea USR).

Protagonistul a fost poetul Liviu Ioan Stoiciu în fața unei săli de festivități aglomerate. Am avut plăcerea să-l prezint asistenței pe vechiul meu prieten și distinsul poet. Gazdă a fost dna prof. dr. Mihaela Ștefan și am reîntîlnit cu bucurie întreaga catedră de română a liceului, foarte entuziastă. Fotografia e datorată dnei prof. dr. Loredana Tuchilă care a fost organizatoarea unei manifestări anterioare similare pentru D.R.Popescu. Un moment emoționat a fost revederea dintre Liviu Ioan Stoiciu și diriginta fiului său, tot profesoară de română, Carmen Rădulescu. Am întîlnit-o și pe dna profesoară Rodica Lăzărescu, autoarea, între altele, a unei „vieți” a lui I. Peltz.

Liviu Ioan Stoiciu, în mare formă, deși abia revenit după o gravă viroză, a fost un excelent orator și recitator al propriilor versuri, mai ales din recentul volum „Pe prag” (Ed. Cartea Românească, 2010). Detalii găsiți și pe blogul său.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postări populare

Arhivă blog