sâmbătă, 5 noiembrie 2011

Cărți aproape noi! Nicolae Tzone - „viața cealaltă și moartea cealaltă” - Editura Vinea, 2010 * * (I)


Am amînat destul „tot tresărind, tot așteptînd” să scriu despre masivul volum al lui Nicolae Tzone „viața cealaltă și moartea cealaltă” (Editura Vinea, 2010) cu care poetul își închide o trilogie poetică pe care a început-o în urmă cu zece ani. Ce-i drept, volumul e atît de impunător și prin faptul că e bogat ilustrat de Nicolae Makovei.

Ceea ce m-a făcut să mă apropii cu greu de textele lui Nicolae Tzone este lipsa mea de afinitate față de acest tip de discurs care combină o retorică modernistă, caracterizată de metafore și „viziuni”, cu dicteul suprarealist și epatările avangariste dar și, pe-alocuri, cu biografismul promoțiilor mai noi. În plus versurile sînt abundente, torențiale, textul e fluvial, tîrînd aluviuni, cititorul se simte ca și cum ar trebui să înoate contra curentului într-un Orinoco mîlos. Nu mă număr totuși printre cei, numeroși, care ar dansa, cum mă asigura un cunoscut, în jurul spînzurătorii lui Nicolae Tzone, ci fac un efort de a-l înțelege în specificul lui pe care cred că-l datorăm unui iubitor fanatic al poeziei.

De fapt, Nicolae Tzone, care este ca structură sufletească un nichitian sedus de trecerea în regim angelic, s-a împărtășit cu folos din avangardă (obiectul său de studiu și editare ca și al tezei lui de doctorat) precum și din poeții douămiiști al căror editor fericit și nefericit a fost multă vreme. Poetul nu oscilează între aceste formule contrazicătoare, ci încearcă sinteza lor, un lucru nemăsurat de greu.

Acel cititor care caută în poezie limpezimea, precizia, cristalizarea va intra cu greu în universul lui Nicolae Tzone care proclamă și practică un cult al amorfului, al disperării și durerii cultivate anume, pe motiv că „durerea te ține viu”. Masochismul lirc se combină cu tendința de a face din text un conglomerat de stări și elemente retorice disparate, un fel de zacuscă ontologic-stilistică.

Poetul nu numai că nu structurează, în ciuda pretențiilor de elaborare, de trilogie meșteșugit construită, cu părți dispuse simfonic, dar trăiește prin devălmășia enunțurilor, contrazicătoare uneori voit, alteori accidental, ca la Adrian Păunescu.
(va urma)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog