joi, 24 noiembrie 2011
Marta și Arta. Premiul Cartea Anului acordat de „România literară” și Fundația Anonimul a revenit Martei Petreu
Aseară, la Clubul Prometheus, juriul revistei România literară a decernat Premiul Cartea Anului pentru 2011. A fost a 10-a ediție. Au fost nominalizate șase volume, fiecare membru al juriului prezentînd unul dintre ele. Alegerea a fost dificilă, fiind vorba de cărți valoroase semnate de Eugen Simion și Mihai Zamfir, (ambii critică literară) Marta Petreu și Octavian Soviany (ambii cu romane), Ioan Es. Pop (poezie) și Dinu Flămând (traducerea poeziei lui Fernando Pessoa).
Nicolae Manolescu a prezentat volumul Martei Petreu și i-a adus elogii deosebite în special pentru schimbarea de paradigmă în romanul „țărănesc” în care s-au ilustrat Slavici, Rebreanu, Preda, acum avînd în „Acasă, pe cîmpia Armaghedonului” un roman al lumii rurale scris din perspectiva unui intelectual care s-a rupt de acea lume.
Marta Petreu a rememorat în cuvîntul de mulțumire cronicile lui Nicolae Manolescu care au contribuit la consacrarea ei de la debutul din 1981 pînă azi.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări populare
-
Nu e ușor să fii membru al conducerii USR și/sau al comisiilor sale. Se crede că e simplu. Dar faptul de a încerca să faci ceva împotriva ce...
-
La editura Cetatea de Scau n din Tîrgovişte a apărut volumul 1 din însemnările şi memoriile bunicului meu, generalul Titus Gârbea (1893-1...
-
În fiecare dimineață, fiul meu, Tudor, mă trezește cam cu aceeași replică: - Tati, trezește-te odată! Trebuie ...
-
N-am mai fost la un meci de fotbal pe stadion de dinainte de revoluție. Nu mergeam nici acum, dacă nu mă invita dl. primar Neculai Onțanu că...
-
Am regăsit, în urma unei sugestii primte dintr-o corespondență privată, un text pe care l-am tradus mai demult, un poem foarte cunoscut în...
-
Uniunea Scriitorilor din România atrage atenția asupra degradării continue a limbii române şi a nivelului de cultură din spațiul public ...
-
Statuia Împăratului Traian a fost dezvelită electoral de primarul Oprescu pe treptele Muzeului de Istorie (fosta Poștă Centrală) din Calea ...
-
Au și trecut 34 de ani. Aveam 14 ani și eram în bucătărie, cu întrega familie, minus bunicul meu care lucra (scria) la demisol, voiam să pre...
-
La 31 martie, Nichita Stănescu ar fi împlinit 77 de ani. Nod 19 Murise îngerul, dar nu l-am putut ține în brațe, se făcuse de apă și mi-a cu...
-
PROGRAM al candidatului Horia Gârbea ...
Arhivă blog
-
►
2015
(64)
- ► septembrie (3)
-
►
2014
(210)
- ► septembrie (14)
-
►
2013
(212)
- ► septembrie (17)
-
►
2012
(219)
- ► septembrie (19)
-
▼
2011
(468)
-
▼
noiembrie
(54)
- Invitație la Clubul Dramaturgilor
- Ay, ay, ay-ya-ya-yay, Puerto Rico!
- Vis de-o noapte-n miezul verii. A doua zi după lan...
- O cronică la „pantera...”
- Lansare - Shakespeare, Opere vol. IV. Sîmbătă 26 n...
- Marta și Arta. Premiul Cartea Anului acordat de „R...
- Premiile Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti - Pagin...
- Laureații Premiilor ASB pe anul 2010 - Premiul „Op...
- Laureații premiilor ASB pe anul 2010 - Traduceri ș...
- Laureații Premiilor ASB pe anul 2010 - poezie și p...
- Laureații Premiilor ASB pe anul 2010 - debutanții
- Premiile ASB pe anul 2010 au fost decernate ieri l...
- Poeții recitatori și poeți (ne)spectatori. La Gală
- Gala umbrelor
- Lansare. William Shakespeare, Opere, vol. IV
- Juriile care vor acorda premiile USR pentru cărți ...
- Consiliul USR despre scriitorul Paul Goma
- Mineriada nu s-a terminat! (Ecouri după Gala Poeziei)
- Tot de la Gală. „Trecutul - o sărbătoare”
- Engleza, ca engleza... Româna ne omoară!
- Să nu uităm partenerii Galei!
- Alte imagini de la Gala Poeziei Românești
- Imagini de la Gala Poeziei Românești
- Festivalul Teatrelor Dunărene, ediția a 14-a, 2011
- Impresii după Gală
- Manolescu și lista lui. Ateneul Român, 19.11.2011
- Gala Poeziei Românești la Ateneul Român
- Nobel de România
- Cărți (relativ) noi! Mircea Cărtărescu Frumoasele ...
- Cărți noi! Ioana Sandu - Umărul vântului și Eugeni...
- „Negustorul...” la primii pași
- Cărți noi! Constantin Ardeleanu - Stingher printre...
- La Mulți Ani, Dan Cristea!
- Ancheta „Luceafărul de dimineață”
- "Luceafărul" - o istorie de un secol
- În curînd! Luceafărul nr. 37 (noiembrie 2011)
- Sf. Arhangheli
- Mic inventar de aberații. (II) - Mutarea României ...
- Mic inventar de aberații. (I) - Invenție uimitoare...
- Cărți aproape noi! Nicolae Tzone - „viața cealaltă...
- La Mulți Ani pentru Olga Delia Mateescu!
- Cărți noi! Emilian Mirea - Vârsta christică și Cas...
- Cărți aproape noi! Nicolae Tzone - „viața cealaltă...
- 80 000 de vizitatori
- No Smoking, Please!
- Un text nou
- Cununa de Lauri – fals jurnal grecesc (III)
- Gala Poeziei Românești - 19 noiembrie ora 17 la At...
- La Cremenal!
- Actorul și profesorul Răzvan Ionescu va lansa un n...
- Vis de noapte-n miezul verii. Apare!
- Cu doamna profesoară Camelia Săpoiu la E. Lovinescu
- Imagini de la întîlnirea cu tinerii cititori de la...
- Lectura în licee. Am fost la Colegiul E. Lovinescu
- ► septembrie (33)
-
▼
noiembrie
(54)
-
►
2010
(391)
- ► septembrie (35)
Felicitări Martei şi celor de faţa!
RăspundețiȘtergereFelicitari, felicitari, cred ca acest simplu fapt a asigurat-o pe doamna Marta Petreu de-o duzina, doua de dusmani anonimi si neiertatori. Succesul este unul dintre lucrurile care nu se iarta niciodata...!! Cu respect, M.Serban.
RăspundețiȘtergerecand preda dumneaei economia politica si marxismul
RăspundețiȘtergereavea alta imagine despre satul și taranul roman
Ma bucur pentru doamna Marta Petreu. „Acasă, pe cîmpia Armaghedonului” este un roman venit contra curentului, iar faptul ca a fost desemnat castigator al Premiului Cartea Anului nu poate decat sa aduca un foarte necesar echilibru in cantarirea literaturii noastre contemporane.
RăspundețiȘtergereBa felicitari numai Martei!
RăspundețiȘtergerece inseamna si fii scriitor (poet, prozator, critic ,istoric literar etc.) si sa ai in mana o revista!
RăspundețiȘtergereApostroful a augmentat Arta din Marta!
Tot secretul desemnarii ei de Manolescu consta in faptul ca a fost singura femeie dintre concurenti (chestiune premeditata, de strategie...).
As fi preferat pe M.Zamfir din toți! De ce? Păi Pessoa ne reflecta pe toti!
In ultii ani Manolescu a mai propus-o pe Marta si la alte Premii ... devine suspicioasa opțiunea ambasadorelui...
RăspundețiȘtergere@un Anonim
RăspundețiȘtergereNu se susține interpretarea. Anul trecut au fost mai mute femei nominalizate, inclusiv Ana Blandiana, și a cîștigat un bărbat: Ion Vianu. Nu știu ce are M. Zamfir cu Pessoa în afară de faptul că ambii vorbeau/vorbesc portugheza. Ați vrut să scrieți „Dinu Flămând”?
@ alt Anonim
Nici această interpretare tendențioasă nu se susține, pentru că Marta Petreu a luat premii și cînd Manolescu nu era în jurii și nici președinte USR și oricum e o scriitoare de top. La „Cartea mîniei” eu am scris că nu se poate să nu ia premiul USR pentru poezie, era net cea mai bună carte a anului, și l-a și luat (1998). N. Manolescu nu a avut nicio implicare atunci.
@ Toți
RăspundețiȘtergereMarta Petreu e o scriitoare admirabilă. În acest caz însă eu aș fi votat cu Soviany pentru că el crează un personaj și o lume iar Marta Petreu doar o descrie (bine!) pe cea cunoscută ei. E doar o opinie...