No Smoking, Please!

Nu mai suport fumul!

De cînd s-au închis terasele din motive întemeiate și sezoniere, nu mai pot să-mi exercit dreptul de a mînca, bea, socializa în spații publice. Aceasta deoarece imbecila lege nr. 349/2002 art.3 sti-pulează că fumatul este permis în spațiile publice închise, numai în camere special amenajate pentru fumat. Și numai dacă suprafața acestor e… sub 100 mp .

Auzi aberație! Deci dacă spațiul e uriaș, nu ai voie să fumezi, dacă e un bar de 25 mp, inoxică-i, frate! Evident că toate cîrciumile, cafenelele, restaurantele s-au declarat camere special amenajate. „Acest local e destinat fumătorilor, cf. legii 349/2002”, scrie pe plăcuța aurie care anunță și prezența wireless-ului în selecta bombă în care urmăresc meciurile programate de UEFA. Care UEFA nu permite fumatul pe stadion.

Este așadar exclus să-mi duc copilul la o pizza sau un hamburger la parterul blocului, trebuie să plătesc un taxi pînă la McDonalds, altfel îl transform în afumătură în 20 de minute (pînă vine pizza) și în batog pînă o consumă. Dar sînt în populație oameni cu astm, cu afecțiuni cardiace și respiratorii diverse, cu aparate de stimulare circulatorie care se înfundă la fum. Ăștia să stea acasă dacă nu le convine, nu?

Am fost recent în UK și am constatat că nu poți fuma NICĂIERI în spații închise, nici la Pub (esența libertății britanice). Iar la hotelul în care am stat nu aveai voie nici în aer liber, în fața intrării sau pe alei (erau plăci cît capul cu „No Smoking Area”) ci exclusiv într-un „patio” de 6 mp între ziduri și tomberoane. De altfel, dintre clienți, nici nu fumau decît trei români din delegația noastră și vreo doi irlandezi care presupun că o făceau în semn de protest. La Istanbul, expresia „ a fuma ca un turc” a fost demult abolită, și dacă îndrăznești să ignori panourile uriașe cu „cigara icilmaz” te ușurezi îndată de 65-100 de lire (30-50 E). Nu numai în interior, cum ați putea crede, ci și pe terasă. În China, ni s-a atras atenția politicos că fumatul în parc e interzis. Iar pe Lacul de Vest barcagiul, care nu cunoștea niciun dialect european, ne-a arătat, cu un surîs complice care subînțelegea un bacșiș, un pachet de țigări și o brichetă. Avea și scrumieră, că doar nu era să aruncăm mucuri în lac. Unde ar ajunge China dacă 1,2 miliarde de oameni ar arunca țigări în ape?

Cînd, la cîte un local mai select chelnerița mă întreabă, cu un surîs unsuros, „doriți la nefumători ?” îmi vine s-o pocnesc pentru că între „nefumători” și „fumători” separația se face de regulă printr-un gărduleț simbolic înalt e 60 de centimetri.

Deci peste tot se poate cu excepția României. Cînd vin acasă, după ce (fișa postului mă obligă) discut cu confrați în localuri, trebuie să arunc toate hainele în mașina de spălat și să mă spăl bine că și părul îmi miroase a legea 349 și nu-mi pot îmbrățișa familia.

La violență trebuie răspuns cu violență! Legea 349 este antiumană și lupta împotriva ei trebuie să înceapă de azi. În ceea ce mă privește, voi lua cu mine cîrpe murdare de motorină pe care le voi aprinde în scrumierele aflate grațios pe orice masă de restaurant. Nicio lege 349 nu stipulează ce fum ai voie să inhalezi!