Cîteva momente extra-turnir se cer povestite totuși. Rătăcirile bulgărești ale autocarului le las pe seama celor care le-au trăit, eu avînd parte de alte experiențe. Oricum, ca în bancul cu armata chineză care, trebuind să vină în România și să se întoarcă la vatră, trecea prin URSS două ori, un avantaj al călătoriei în Grecia pe calea rutieră e că prin Bulgaria treci de două ori. Și bine.
Prima experiență interesantă, în prima seară, pe la închiderea programului, deci în jur de ora 11, dornic să mă dezmorțesc puțin, m-am dus pe ringul de dans. După numai cîteva minute am realizat că sînt singurul bărbat și singurul alb, spațiul fiind ticsit de negrese la fel de noptatice precum cele din poemul lui Marian Drăghici. Rasist nu sînt, dar nici element de contrast nu voiam să fiu așa că m-am retras.
În a doua seară, după închiderea barului „all inclusive”, Gabriel Chifu mi-a dat cartela de intrare în camera lui, unde mai avea în frigider niște bere, cu gînd să o aduc în lobby și s-o bem, cei care rezistasem pînă la acea oră. M-am dus, am băgat cartela. Ușa nu se deschidea. Deodată, s-a deschis, dar dinăuntru, și a ieșit, cum mi s-a părut, pe hol bezna fiind mare, poate din motive economice, un negru în short care mi s-a adresat, somnoros, într-o limbă complet necunoscută. Eu am îngăimat „sorry, sorry” și am luat-o repede spre lift. Ajuns jos, i-am relatat lui Gabriel scena: din camera lui, unde știam că stă singur, a ieșit un negru și mi-a vorbit în dialect african. S-a lămurit imediat că sălbaticul fioros era Adrian Popescu, cazat în aceeași încăpere fără ca eu să știu. Iar limba necunoscută era grai de la Cluj alterat de somnolență.
În Leptokaria, am observat din nou că toate suvenirurile inscripționate cu „I love Greece” sînt „made in China”.
În orice caz, pisicile grecești au fost la înălțime, punctînd peisajul marin și montan. Totuși, la hotel, spre plajă, erau și cîini fără stăpîn, în general pașnici, care au permis desfășurarea unui meci de ping-pong la ora 2.30 a.m. între Dan Cristea și Gabriel Coșoveanu. Eu unul n-aș fi riscat. Cît despre pisici, una gri, foarte drăguță, și-a petrecut o bună parte a unei seri în brațele lui Nicolae Prelipceanu, pe care îl identificase imediat ca iubitor de feline.
Anterior, beneficiase de alintările lui Dan Cristea și ale mele. Dar o domnișoară atrăgătoare s-a ivit și mîța, de un oportunism tipic, s-a dat pe lîngă ea. Cum fata se lăsase pe vine s-o mîngîie mai bine, mîța i s-a vîrît sub fustă, gîdilînd-o se vede. Atunci Dan Cristea a avut replica memorabilă, spunînd, chipurile speriat, în românește:
- Nu noi, domnișoară! Pisica.
Cel mai surprinzător episod a fost scrierea unui amplu poem de către însuși Nicolae Manolescu, un text oarecum parodic la al meu „cu Vasile” și în care portretizează acut cinci dintre cei 12 autori ai turnirului: pe Ioan Es. Pop, Adrian Popescu, Nicolae Prelipceanu, Gabriel Chifu și pe mine. Mai ales finalul, care nu se referă la nici unul dintre noi, e memorabil.
Multe ar mai fi de povestit. N-o să închei într-o notă sumbră ca să relatez prinderea noastră și amendarea nu pe loc, ci prin escortare pe un drum abătut, la poliția dintr-un orășel bulgar unde pașaportul diplomatic al lui Varujan Vosganian nu avea nicio trecere, și unde am pierdut o oră la întoarcerea acasă.
Mai bine să termin mulțumind zeilor din Olimp că totul a decurs bine de la început pînă la sfîrșit și că poezia română a răsunat între Marea Egee și muntele divin, strălucitor în soare, în cursul unui eveniment memorabil.
Să nu uit însă că la anul filiala Craiova a USR va trebui să provoace, și să învingă eventual, o altă filială într-un nou turnir, în alt loc de semnificație culturală.
Iar acum să ne pregătim pentru marea Gală din noiembrie.
În imagine: Nicolae Manolescu, pe Muntele Olimp, la mînăstirea Dionyssos, deasupra tuturor ca întotdeauna, gîndindu-se la lista poeților ce vor citi la Gala din 19 noiembrie
P.S.: Se șoptește că filala Timișoara a contactat de pe acum cu filiala Arad plănuind un cartel în vederea victoriei din 2012 asupra trimfătorilor craioveni, iar aceștia au început negocieri pentru întărirea echipei lor, naturalizînd poeți din colonii. Ca să îi incomodeze pe adversari, poeții timișoreni vor ca meciul să se dispute într-o capitală mittel-europeană și, în paralel cu competiția principală, să organizeze un concurs de băut bere.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu