Ilustrată din Baku

Prima mea impresie la reîntîlnirea cu Baku a fost că Marea Caspică e frumoasă și iarna. A doua, că orașul se schimbă neverosimil de repede. Cartiere vechi prin care am trecut acum șase luni au dispărut, s-au ridicat noi construcții. Însăși faleza e nou-nouță, refăcută pe kilometri întregi iar alți kilometri de-a lungul mării se vor transforma curînd într-un parc. Au rămas la fel silueta subțire a turnului de televiziune și cea masivă, stranie a Turnului Fecioarei, clădire despre care niciun istoric dintre cei mulți cu care am discutat nu a putut spune exact cînd, cum și de ce a fost construită.
A rămas același, din păcate, și numărul refugiaților. Prefectul, aflat în exil, al regiunii Șușa din Karabah, cea care a dat Azerbaijanului zeci de oameni de cultură și acum a rămas în mîinile ocupanților, mi-a spus că la Baku are tot ce-i este necesar, dar că ar prefera să locuiască într-un cort, numai să fie în zona lui de baștină. Tot el mi-a povestit că membrii comunităților refugiate cărora le este dat să moară sînt înmormîntați provizoriu pentru ca, după eliberare, să fie strămutați în pământul strămoșesc.
Dincolo de această tristețe și învingînd-o cu demnitate, oamenii din Baku sînt activi și optimiști. Nu fac excepție nici scriitorii pe care i-am întîlnit la sediul organizației lor. Am am bucuria să-l revăd pe înțeleptul romancier Anar Rzayev, președintele Uniunii Scriitorilor din Azerbaijan, cu nedespărțita lui pipă, și pe dinamicul Cenghiz Abdullaev, cel tradus în 49 de limbi și în românește. Uniunea Scriitorilor din Azerbaijan a sărbătorit recent aniversarea a 75 de ani de existență.
În ceea ce privește vizita mea, am avut o documentare bogată în informații inedite și experiențe foarte interesante pe care le voi relata în curînd pe larg. Pentru toate acestea țin să mulțumesc Fundației Heydar Aliyev care m-a invitat și m-a găzduit cu o perfectă ospitalitate. Mass-media din Baku m-a onorat cu atenția ei și în general România se bucură de o bună percepție, fiind considerată o țară prietenă. Cum se știe, la înființarea satului Azerbaijan, care a venit în ciuda sîngeroasei represiuni sovietice din ianuarie 1990, România a fost a doua țară din lume care a recunoscut independența noii republici.
O corectură la o postare precedentă: Marea Caspică se numește KHAZER nu Azer. Iar AZER e o denumire mai veche pentru foc (țara se numește Țara Focurilor).