Cine să fie Cleoparda? Cine dacă nu „Femeia albastră”, „Fata de asfalt”, „Prizoniera libertății”, cea care „dansează cu cuțitul în inimă” din 1995 pînă în zilele noastre? Cine alta decît însăși Clara Mărgineanu, care apare pe copertă la fel de proaspătă, deși cu fața savant mîzgălită de fantezia artistului Ștefan Daday? După 15 ani și nouă volume, după ce s-a „lăsat acordată ca un instrument ca să existe trăirile prințului Hamlet”, poeta își adună într-o selecție destul de severă textele la care ține mai mult. Le adaugă și un ciclu inedit în care solicită, între altele, „un inventator (care) să-mi implanteze/ în creier/ un microcip/ cu alte amintiri”. Se poate, probabil, dar n-ar fi păcat? Căci amintirile Clarei sînt însăși poezia ei atît de confesivă și vitală. Am scris de atîtea ori despre Clara Mărgineanu încît nu știu ce aș mai putea adăuga acum. Poate doar că afirmația ei „la nașterea mea/ ursitoarele au fost bete” nu se susține integral pentru că destinul său, cel poetic cel puțin, nu apare „nesigur”, ci merge drept, ca pe sîrmă, pe aceeași cale, clară, a poeziei.
sâmbătă, 6 martie 2010
Clara Mărgineanu - Măștile Cleopardei, Ed. Nouă

Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări populare
Arhivă blog
-
►
2015
(64)
- ► septembrie (3)
-
►
2014
(210)
- ► septembrie (14)
-
►
2013
(212)
- ► septembrie (17)
-
►
2012
(219)
- ► septembrie (19)
-
►
2011
(468)
- ► septembrie (33)
-
▼
2010
(391)
- ► septembrie (35)
-
▼
martie
(37)
- Cărți noi! Paul Aretzu - Jurnal de lecturi, Scrisu...
- Cărți noi! Doina Ruști - Cămașa în carouri, Ed. Po...
- Cărți noi! Lucian Vasilescu - aproape. atât de dep...
- Nichita Stănescu - 77
- Trecute vieți de fanți și de birlici...
- Proza mea la Editura Limes
- Cărți noi! Ioan-Pavel Azap Toga de gală, Ed. Grinta
- Mîțele din Tei, cum știi, / miaună cu î din i!
- Cărți noi! Daniel Pișcu - Puțină adrenalină, Editu...
- Cărți (relativ) noi! Marian Truță - Vremea renunță...
- Cărți noi! Liviu Radu - O după-amiază cu bere și z...
- Cărți noi! Mircea Bârsilă - Monede cu portretul me...
- Trofeul Guță Popîndău
- Cărți (?) noi. E jale la mare! Nicolae Caratană -...
- Adrese de contact. Personală și la România literară
- Cărți noi, probleme noi! Adina Laura Achim - Inimi...
- Cele trei surori ale Unchiului Vania
- Cărți noi! Mircea Stâncel - Lucruri și limbaje, Ed...
- „Rață cu portocale” în maghiară
- O leapșă despre... I.L. Caragiale
- Cărți noi! Aurel Udeanu - Femeia din creierul fiec...
- Cărți noi - Valeriu Butulescu Insula femeilor, Ed....
- Luceafarul nr. 11-12/2009
- Utopia. Şase parabole despre teatru
- Cărți noi! Andreea Hedeș - Cartea cu fluturi, Edit...
- Cota 5000!
- Ioana Bogdan - Poeme înainte și după Claudiu, Ed. ...
- Clara Mărgineanu - Măștile Cleopardei, Ed. Nouă
- Premiile "Blog de blog 2009" au fost decernate la ...
- Ocazie! „Căderea Bastiliei” în stoc la Corint
- Evocare
- In urcare 2000 de locuri!
- Narancsos kacsa - Rață cu portocale
- LA MULŢI ANI, LUCIA VERONA!
- Cărți noi! Victoria Milescu - Conspirații celeste...
- Cărți noi! Denisa Mirena Pișcu - Omul de unică fol...
- Reinventarea poeziei

Am citit volumul Măştile Cleopardei şi, de câţiva ani, cunosc poezia Clarei Mărgineanu.Un vers care alină şi zbuciumă, căci şi frumuseţea se mai răsfaţă uneori cu gustul sărat de lacrimă.
RăspundețiȘtergereUn chip frumos şi trist.
Da, aveti dreptate!
RăspundețiȘtergere