Cărți noi! Ioana Sandu - Umărul vântului și Eugenia Bădilă Karp Geometria iubirii

Ioana Sandu Umărul vântului, Editura Vremea * *

Ioana Sandu este o poetă șaptezecistă care a avut parte de un debut întîrziat (publicistic în 1983, editorial abia în 2006). Stilistic ea aparține însă generației sale, ba chiar, dacă unii din aceasta au adoptat inovațiile promoțiilor ulterioare, ea a rămas fidelă unei rostiri ceremonioase, unei poezii de un lirism pur, din care lipsesc umorul și implicarea excesivă a autorului ca ins cu biografie, el rămînînd un eu abstract „fără viață personală”, cum îl vedea Nichita Stănescu. Versurile Ioanei Sandu sînt ceremonioase cu metafore limpezi, aspirînd la frumusețea academistă, cu aplecare conceptuală. „Realul trece pragul/ respiră cu tine” – sună un final de poem intitulat chiar „Realul cu tine”. În realitate realul nu trece pragul Ioanei Sandu pentru că ea nu-l invită înăuntru, ci convorbește mai destinsă, paradoxal, cu idealul.


Eugenia Bădilă Karp Geometria iubirii, Editura Ars Docendi *

Geometria Eugeniei Bădilă Karp este plană și euclidiană. Enunțurile găsesc calea cea mai scurtă dintre două puncte sub forma unei linii drepte, ornamentate doar din loc în loc de mici metafore care nu izbutesc să evite întotdeauna banalitatea. Textele sînt mici la propriu și la figurat: „Mă respiră dimneața, / Ploile de-aseară m-au bătut, / Tu tremuri de frigul/ Iubirii dispărute, / Eu fac curat/ în oglinda în care/ Tu te-ai uitat”. (Recapitulări) E cam bizar acest personaj invocat la persoana a doua care murdărește pînă și oglinzile în care privește, încît trebuie să se afle cineva care „face curat” în urma lui. Dar textul nu e pamflet, e stîngăcia autoarei. Cînd ajungem și la „Marea scrisă ca o poezie/ Scrisă fără cuvinte/ De cerul poet”, ne convingem că geometria e doar invocată, iar rigoarea ei intrinsecă lipsește.