Despre lucrul prost

Cu cît avansăm în timp observăm că lucrul prost făcut face parte din viața noastră pînă la a ne obișnui definitiv cu el. De la jucării la aparatura electronică sau automobile totul e făcut prost sau incomplet, din materiale perisabile, mizerabile. Un balansoar de lemn cu doi căluți, o sanie din lemn cu tălpi metalice au ținut cîte 3 generații în familia mea și ar fi ținut și la a patra. O instalație de pom din 1930 o am și acum, dar e pentru rețea de 110 V. Pentru fiul meu, a transmite altei generații vreo jucărie de-a lui e un fapt imposibil.

                Deunăzi am achiziționat o bicicletă de copil, dar de Crăciun foarte potrivit, după principiul de a lua vara sanie și iarna velociped. Obiectul, realizat pasabil, a venit fără nicio cheie și cu ghidonul și pedalele desfăcute pentru a fi ușor de ambalat. Cu pedalele m-am descurcat, dar piulița care prinde ghidonul e una atipică. Ce au crezut furnizorii? Că am atelier de biciclete? De fapt nu s-au gîndit la nimic decît să vîndă marfa.

                Aproape simultan, a mai venit o bicicletă, cîștigată la un concurs. Evident: nu avea set de chei pentru desfăcutele pedale și ghidon, dar nici cric (proptea), încît e imposibil de menținut vertical cît nu ești călare pe ea. Nici pompă nu are. Nici o gentuță pentru scule ca Pegasul copilăriei. Noroc că are pe roți cîte un „ochi de pisică”! Aferim! Firma de transport nu are legătură cu fabricantul așa că, în loc să  încaleci voios pe ea, trebuie s-o iei de coarne și să faci primul drum pe lîngă ea, spre Service.

                Să mai spun că am luat un mouse wireless care s-a dovedit că nu merge și, revenind la magazin am probat tot stocul (vreo patru bucăți) și niciunul nu funcționa? La 59 de lei nu te aștepți de la un mouse să mănînce brînză și să fugă de pisică, dar orișicît… 

                Să ne obișnuim cu lucrul prost și, de cîte ori blestemăm fabricanții, să ne întrebăm dacă lucrurile pe care le facem (materiale, dar și spirituale) au calitatea pe care o așteptăm de la alții.