Tot cercetînd sonetele lui Shakespeare, am găsit
unul despre care am aflat, criticul Mircea Coloșenco avînd cîndva, printre
alții, o contribuție în acest sens, că a inspirat un sonet geamăn al lui Mihai
Eminescu: „Sătul de lucru”. Sînt cîteva diferențe și de prozodie și de
substanță dar este tot o meditație, ușor glumeață pe tema trupului și gîndului
puse la încercare de persoana iubită, la Eminescu numită explicit „bălaia mea
soție”. Modelul, Sonetul XXVII al lui
Shakespeare, nu precizează genul „adresantului” dar e desigur „tînărul blond”
al grupului de început. La Eminescu, forma sonetului e cu două catrene două
terține și rimă îmbrățișată la catrene. La Shakespeare e modul cunoscut de
dispunere în 12+2 versuri, cu trei catrene cu rimă încrucișată și distih final.
Sonetul a fost tradus în română în integralele
realizate de Gh. Tomozei, Ioan Frunzetti (foarte fidel în acest sonet), de Petru
Rezuș și, desigur, de Violeta Popa. Mi-am zis că încă o traducere nu strică.
Iată versiunea mea, de care sînt mulțumit, mai ales de soluțiile din versurile
5-8:
William
Shakespeare
Sonetul
XXVII
În
grabă, obosit mă-ndrept spre pat,
Sălaș
de mădulare ostenite,
Dar
mintea la plimbare a plecat
Cît
muncile din trup îmi sînt oprite.
Și
gîndurile, de-unde-or fi, în stol,
Merg,
pelerini stăruitori, spre tine,
Îmi
țin deschise pleoapele în gol
De
am, ca orbii, beznă pe retine.
Doar
ochiul sufletului meu ivește
Umbra
ta, iar pe noaptea-ntunecoasă
Bijuteria
ei, ce strălucește,
Din
rea o face blîndă și frumoasă.
Așa că ziua corp și noaptea gînd
Ne fac să nu ne odihnim nicînd.
*
În final, e bine să ne
reamintim și sonetul pandant al lui Eminescu:
Mihai Eminescu
Sătul
de lucru
Sătul de lucru caut noaptea patul,
Dar al meu suflet un drumet se face
Si, pe cînd trupul doarme-ntins în pace,
Pe-a tale urme l-au împins păcatul.
Dar al meu suflet un drumet se face
Si, pe cînd trupul doarme-ntins în pace,
Pe-a tale urme l-au împins păcatul.
E noapte neagră-n ochii-mi, totul
tace,
Dar mintea-mi vede genele holbate,
Ca si un orb mă simt în întuneric
Si totusi înainte-mi zi se face.
Dar mintea-mi vede genele holbate,
Ca si un orb mă simt în întuneric
Si totusi înainte-mi zi se face.
E chipul tău, lumină necrezută
De frumuseti, de taină, curătie,
Ce noptii reci lucire-i împrumută.
De frumuseti, de taină, curătie,
Ce noptii reci lucire-i împrumută.
Din cauza ta, bălaia mea sotie,
Cît ziulica trupu-odihnă n-are,
Iar noaptea sufletul în cale pleacă.
Cît ziulica trupu-odihnă n-are,
Iar noaptea sufletul în cale pleacă.
Foarte reusita traducerea sonetului,avand in vedere engleza shakesperiana...
RăspundețiȘtergere,,...De am, ca orbii, beznă pe retine... ,,
Am subliniat acest vers pentru ca mi-a placut in mod deosebit...
Cat priveste Eminescu, pentru mine ramane chopin-ul poeziei universale din curent( romantismul), fiind cel mai mare si ultimul din etapa sus-mentionata, dar primul care a facut uz de vocalizarea consoanelor in versurile sale ; rezultatul a fost o prozodie desavarsita, sau cum imi place mie sa subliniez;
Glossa l-a plasat in clasicitate,
Luceafarul in eternitate...
Spor si putere de munca; un An mai bun, mai rodnic- La Multi Ani...
Prmiteți, vă rog, maestre, să aduc în atenția cititorilor dvs și varianta mea ?
RăspundețiȘtergereÎmpovărat, zoresc spre patul meu,
Astâmpăr celui frânt de colindat;
Dar se porneşte-alt drum în capul greu
De gânduri, într-un trup epuizat:
Căci grija mi-e departe de unde zac,
Pelerinaj zelos voind spre tine,
Genele grele-mi stau deschise larg,
Privind în beznă, cum văd orbii bine:
Doar că-n imaginaru-nfăţişat,
Profilul tău mi-e dat vederii, boantă,
Odor, în noaptea hâdă, suspendat
Ce face noaptea neagră captivantă.
Iată cum ziua-i trudă, noaptea-i gând,
Iar tu, nici eu, nu ne-odihnim nicicând.
http://soneteshakespeare.files.wordpress.com/2013/05/27.jpg
Vă felicit, e o versiune bună.
ȘtergereVă aduc mici obiecții doar:
-„e-pu-i-zat” e necesară modificarea mai nefirească de accent.
-„zac-larg” nu prea e rimă...
-trei neologisme cam tari într-o singură strofă: imaginarul, suspendat, captivantă, alături cu arhaisme bine potrivite: hâdă, boantă, odor.
- un efect sonor neplăcut, de evitat: „orbii-bine”