Traducînd „Piesa Scoțiană” de Shakespeare

       

      La capătul a patru luni și jumătate de cînd am început, am încheiat acum cîteva zile traducerea piesei Macbeth de William Shakespeare. Acest moment al finalului, care e totdeauna unul de bucurie, mi-a prilejuit și unele reflecții asupra a ceea ce m-a bucurat și ma chinuit în acest răstimp.

          Deși este una dintre cele mai scurte lucrări dramatice ale lui Shakespeare, „Piesa scoțiană” solicită un efort deosebit din partea traducătorului. Aceasta pentru că ea cuprinde replici de o mare densitate a sensurilor și nuanțelor precum și o alternare de registre complet diferite între momentele tensionate, tragice și cele de comedie pură precum monologul portarului din actul II, între discursul personajelor umane și al vrăjitoarelor, acesta fiind și în versuri mai scurte, multe rimate, sporind dificultatea redării în limba română. Din acest punct de vedere, piesa e comparabilă cu Vis de-o noapte-n miezul verii avînd în plus dimensiunea gravă și chiar tragică.

            Personajele, foarte numeroase pentru întinderea piesei, chiar cele cu apariții episodice (portarul, doctorii, duhurile invocate de vrăjitoare) prezintă o importanță deosebită în acțiunea dramatică și unele se individualizează destul de bine și prin limbaj. O atenție specială se cuvine acordată dicursului dublu care caracterizează cuplul central, Macbeth – Lady Macbeth, în special în scena ospățului: cel oficial, sofisticat, „de fațadă” și cel intim, torturat de frică în cazul lui, clocotind de enervare pentru slăbiciunea soțului, în cazul ei. Dar un discurs dublu are și Malcom în dialogul cu Macduff.

            Lipsa monoloagelor mai lungi în această piesă este și ea un factor de atractivitate, din punct de vedere al reprezentării scenice, și de dificultate în cazul traducerii. De multe ori, jocul replicii este foarte viu, versul fiind fragmentat între personaje, ceea ce presupune păstrarea unui ritm alert și al concentrării conținutului în cuvinte puține. La această piesă, mai mult ca la oricare alta, traducătorul a simțit nevoia - și a cedat uneori – să sporească numărul de versuri al traducerii față de original și să expliciteze în traducere anumite pasaje care pentru un cititor/spectator pot deveni obscure. Este cazul celebrei comparații făcute de Lady Macbeth, iritată de lipsa de îndrăzneală a soțului său:

            …And live a coward in thine own estime,

            Letting „I dare not” wait upon „I would”,

            Like the poor cat i’th’adage?                                    (I.7.43-45)

            În acest caz am găsit că e potrivit să explic despre ce „poor cat” e vorba în proverb încă din replică:

            ...Și să rămâi ca laș în proprii ochi

            Între „mi-e frică” și „aș vrea”, ca mâța

            Ce vrea pești buni fără să-și ude coada.

Imagine: Laurence Olivier și Vivien Leigh = Macbeth și Lady M. la Stratfor (1955). Din păcate filmul plănuit nu s-a mai făcut.

(va urma)