Să se reviziuiască? Uneori nu primesc

            În principiu admit și admir acțiunile tinerești. Ceea ce mă supără la studenții mei de pildă nu este îndrăzneala, ci rutina, adoptarea prea timpurie a atitudinilor conservatoare, neasumarea inițiativelor. Nu cred că m-a auzit cineva bombănind despre „tinerii din ziua de azi”. Chiar și pentru oamenii maturi și mai ales cînd e vorba de artă, curajul de a risca, mizele mari, stilul degajat mi se par preferabile imobilismului și înghețului în conformism.  De aici dorința de a găsi și încuraja pe cît îmi e cu putință tinerii talentați, activi și temerari.

            Constat cu părere de rău că în numele unei atitudini reformiste se întrece măsura și, mai ales, se încalcă logica cea mai simplă. Chiar și unele abateri de la concluziile raționamentului elementar ar fi scuzabile dacă ar fi simple devieri cauzate de o cutezanță exagerată. Din păcate ele ascund dorință de parvenire, pofta de a demola nejustificat și fără a construi nimic în loc, intenția de a se legitima prin frondă cu orice preț într-un domeniu în care acreditarea se obține, de fapt, prin operă.

            Atitudinea negatoare are limitele ei între care poate trece drept simpatică. Hărțuirea și punerea semnelor pe dos în toate lucrurile și împrejurările mi se par stînjenitoare și chiar prostești.

            Ce pot să cred cînd oameni maturi, cel puțin după vîrsta biologică, ajunși la o poziție onorabilă în breasla literară tocmai prin votul confraților vorbesc de „reevaluare” în sensul epurării. Adică să-i dea afară din Uniunea Scriitorilor pe cei neconvenabili chipurile valoric (după ce standarde nu e clar). Cînd auzi așa ceva la o masă de la „Boema 133” și tot te miri. Emisă în Consiliul Uniunii Scriitorilor de un președinte de filială te-ntrebi dacă n-ai visat. Altcineva - absolvent de filologie! - îmi atrage atenția că nu am dreptul să mă pronunț despre opera unui autor pe motiv că, prezumă cu sagacitate,  „n-am să scriu mai bine decît acela”. Îmi vine să scuip în sîn și să întreb ca babele: asta vă-nvață, maică,  la școală?  Adică Paleologu nu poate avea opinii critice despre opera lui Sadoveanu (n-a scris romane), nici T. S. Eliot nu se poate îndoi de Hamlet pentru că n-a scris el însuși Macbeth.

Aceste aberații și altele de același calibru nu ies din nefericire, cum ziceam, din excentricitate ci dintr-o foarte blamabilă poftă de ciolan indiferent cum se numește el (funcție, glorie, subvenție etc.). Dacă e vorba ca, prin „revizuire”, să parvină asemenea persoane, îmi asum riscul de a fi ultraconservator.