Numele evocînd codrul, prenumele anacronic şi profesia personajului
central atrag atenţia şi se dovedesc o pistă falsă. Tănase haidu ceşte în
Bucureştiul secolului XXI, mai ales prin Colentina, ia şi de la săraci, şi de
la bogaţi, dar cu primii îşi mai face pomană. De fapt, cartea s-ar putea
intitula mai exact: Învăţăturile banditului T.V. către ucenicul său Nelu
Borangic. Fiecare capitol are un preambul cu litere italice în care sînt expuse
„învăţături” necesare unui (aproape) adolescent picat fără mijloace de subzistenţă
într-un Bucureşti complet necunoscut, cum este Nelu Borangic.
Nelu are un of: iubita lui, Petronela, a părăsit localitatea
natală a amîndurora, Turceni, Gorj, unde nu avea nicio perspectivă, decît a se căsători
cu Nelu şi a trage mîţa de coadă în doi. Ea îşi dorea o carieră în show-biz şi
garantez, cunoscînd localitatea, că la Turceni nu avea nicio şansă, ca şi
oriunde în judeţul Gorj de altfel. Lăsînd un bilet de adio, Petronela pleacă în
căutarea norocului, iar Nelu porneşte după ea, neştiind unde s-o caute şi fără sorţi
rezonabili de a o detecta între peste două milioane de locuitori. Şi de-ar
găsi-o, la ce bun?
Prozatorul exploatează faptul real al tinerilor plecaţi de
disperare din micile oraşe româneşti „defavorizate” de economie, societate şi Dumnezeu,
care se duc şi uneori se pierd fără urme în Bucureşti, ca şi în Madrid, Paris,
New York. Ei dispar pentru totdeauna sau numai pentru a apărea la ştirile de la
ore din afara prime-time, cele cu sinucigaşi şi ştoarfe, pentru a dispărea apoi
din nou. Aşa păţeşte şi Nelu, care ajunge la mila unui interlop surprinzător de
filotim, care îl „înfiază” de amorul artei – ca în filmul Léon − şi-l poartă pe
la diferitele lui gazde, cel mai adesea şi amante. Mai mult, Tănase îl ajută pe
Nelu s-o caute pe Petronela cu ajutorul vastei sale reţele de cunoştinţe din
tagma celor care se au bine între ei şi rău cu legea. Aceştia trăiesc profitînd
de obiectiva şi subiectiva ineficienţă a „poteraşilor”, ei fiind mai mulţi şi mai
bine organizaţi decît potera, greu de găbjit în Vlăsia urbană a Capitalei.
Nelu o va găsi pe Petronela într-un bordel, dar şi potera pe
Nelu şi pe Vlăsia. Pe acesta din urmă un glonţ tras aiurea îl ucide. Putem crede
că Nelu - care scapă cu fuga, fără magistru şi fără iubită - va deveni urmaşul
în haiducie al lui Tănase şi-i va pune în practică învăţătura.
Romanul lui Dănuţ Ungureanu este scris admirabil, antrenant,
cu mult umor, plin de duioşie aspră şi răutate tandră. Dialogul e „miezos”,
argoul e prins excepţional, iar „învăţăturile” nu sînt deloc scolastice. Este o
„Groapă” a începutului de mileniu, într-un Bucureşti mult mai ticăloşit decît
cel al lui Eugen Barbu, dar care încă ascunde rezerve de tandreţe şi omenie în
straturile cele mai de jos, debusolate şi ele ca toată societatea. E una dintre
cele mai frumoase cărţi pe care le-am citit în anul trecut, ar merita cu
prisosniţă un premiu cît de mare!
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu