Mircea M. Ionescu Bărbatul cu trei
picioare, Editura Tracus Arte
Cunoscut și în calitate de cronicar
sportiv, cronicar teatral, director de teatru, Mircea M. Ionescu, absolvent de
filosofie, este un autor neobosit. Recent a semnat și o culegere de versuri,
dar acum își sărbătorește împlinirea a 72 de ani printr-un vast volum de
dramaturgie, marea sa iubire și incontestabila sa specialitate. Față de alți
autori dramatici, precum semnatarul acestor considerații, la care elaborarea
unei piese poate dura oricît, între două zile și zece ani, MMI, cum este numit
familiar dramaturgul, are o scriitură veloce, care-i permite să dăruiască
amatorilor de teatru și criticilor cel puțin o carte pe an. Aceștia abia țin
pasul, neavînd o condiție fizico-intelectuală comparabilă cu a autorului, care
a fost și arbitru de fotbal, ceea ce-i conferă un plus de agerime. Volumul de
față, al cărui titlu poate nedumeri puțin, cuprinde șapte piese full-time,
unele reprezentate deja pe scene. MMI nu e doar un autor fecund ci și unul
jucat în numeroase teatre din Bacău, Ruse, Chișinău, Silistra, New York,
Giurgiu etc. Prefața lui Zeno Fodor îl consideră pe MMI „un dramaturg fericit”.
Citind piesele, se constată că dramaturgul o fi fericit cu succesul lui, dar nu
în lumea în care trăiește căreia îi observă cu amărăciune toate tarele. El
„vede monstruos”, după modelul altui mare dramaturg, și defectele oamenilor și
societății îi sar în ochi. Piesele, cînd nu sînt drame, sînt comedii triste.
Cele șapte texte ale volumului au titluri care arată că dramaturgul știe să dea
numiri de afiș care „să vîndă” spectacolul: Hamlet
nu vrea în Rai! Adultera sau Căutându-l pe Godot, Bazuka lui Cehov etc.
Dintre ele, șase sînt lucrările unui dramaturg cu experiență bogată și măsură,
atent la personaje și dialog. Al șaptelea însă, penultimul în ordinea din
carte, este mult superior celorlalte. Se numește cam complicat Adolescentul din duba cu sentimente de unică
folosință, dar este în mod sigur o piesă foarte serioasă, dramatică, avînd
un conflict bine conturat și personaje puternice. Ea continuă într-un fel o
piesă de succes a aceluiași autor: Pușlamaua
de la etajul 13, mult jucată în ultimii ani. Personajul din prima apare în
aceasta la o altă vîrstă. Adolescentul...
ar putea foarte bine să stea la baza unui film de succes despre realitatea
contemporană. Experiența de gazetar a lui Mircea M. Ionescu se îmbină fericit
cu abilitatea sa de dramaturg în acest text dramatic foarte reușit.
Lazăr Popescu Mircea Petean sau știința poeziei, Editura Argonaut
Mircea Petean poate fi mulțumit. Are
parte de o monografie bine construită a unui autor foarte serios și atent la
detalii, el însuși poet. Fiecare dintre volumele de versuri ale lui Mircea
Petean beneficiază de un capitol aparte care denotă lectura temeinică a
cărților. Există desigur și un capitol concluziv, foarte scurt. În el, Lazăr
Popescu ajunge la încheierea că volumele lui Mircea Petean (mobil, inteligent, mereu surprinzător) a
scris, de fapt, un unic volum prin care demonstrează rezistența, în fremuri
hîde, a frumuseții.
Olga Delia Mateescu Basme cu O-Glinda, Editura Tracus Arte
Literatura pentru copii e un gen
puțin abordat de autorii români și de multe ori fără rezultate notabile. Piața
este plină de traduceri ale unor autori străini de gen, în special americani și
britanici. Realkizările autohtone abia se zăresc, din păcate. De aceea,
apariția acestui volum trebuie salutată cum se cuvine. În primul rînd autoarea
este o actriță cunoscută, înainte de a fi o remarcabilă scriitoare de proză și
dramaturgie. Asta atrage atenția. Apoi, ilustratoarea cărții este un nume
notabil al scenografiei: Adriana Grand. Ținuta grafică a volumului (full color)
este impecabilă. În sfîrșit, cartea a fost lansată foarte spectaculos în cadrul
Festivalului Național de Teatru, ediția 2017. Deși cititorii mici au fost
bucuroși s-o vadă, nici părinții ori bunicii lor n-ar trebui s-o ocolească. Ea
cuprinde patru basme, mai exact povestiri care se petrec într-o Împărăție imaginară alcătuită din două insule. Una din Nord alta din Sud.
Împărăteasa Glinda este înțeleaptă, Tudor se va căsători la final cu Prințesa,
Darrin e un copil-inventator de geniu care inventează bicicleta de făcut
frișcă. Toate acestea însă, apar pe un fond misterios, straniu, și de o anumită
gravitate și melancolie. Basmele Olgăi-Delia Mateescu sînt mai mult lirice
decît epice și uneori dramatice. Astfel gîndurile rele îi pot răni fizic pe
ceilalți, un om avar vinde timp ca să se îmbogățească, un mod insolit de
simonie. Desigur, totul se încheie cu bine și în plină lumină. Dar basmele
acestea au ceva nou, neliniștitor și, deci, originalitate.
Lăcrămioara
Andrei Anotimpuri invizibile,
Editura Neuma
În poezia Lăcrămioarei Andrei,
aflată acum la prima carte, un debut liric la maturitate, fondul de emoție,
sensibil al comunicării este controlat cu rigoare de rațiune. Chiar și
metaforele sînt trasate geometric. Poeta are simțul realității pe care o
percepe acut și care nu-i permite să devieze în efuziuni exclusiv lirice.
Contrastul dintre luciditatea și precizia cu care scanează lumea și stratul mai
adînc al unei naturi poetice oferă cititorului satisfacții estetice
indiscutabile. Elegiile discrete cunosc
uneori răsuciri neașteptate, ca niște lovituri de teatru: În seara asta vreau să împart/ singurătatea
cu tine,/ e vară s-au copt pepenii,/ singurătatea/ s-a copt şi ea,/ curge zeama
cleioasă/ printre degetele mele, /pot da fiecăruia câte o felie să guste/
şi să se strâmbe/ ca atunci când iau sirop de tuse / copiii bolnavi,/ licoarea asta
vindecă trupul,/ sunt vie şi nimeni/ nu crede acest lucru. Realitatea transcrisă
clar, fără edulcorări, are un aer de stranietate ca în pictura metafizică: Dimineaţa
sunt înghiţită/ de autobuzul 5/ un peşte cu burta mare/ din tablă şi cauciuc,/
scârţâie din încheituri,/ îmi scutură gândurile/ adunate în năvodul raţiunii,/ în
cercul meu/ caut diametrul liniştii/ în pi R-ul pătrat/ al neputinţei mele.// seara
la întoarcere
în autobuzul ca un peşte/ pântecos scăpat/ dintr-un
naufragiu ratat,/ mă clatin ca un beţiv ieşit
de la birt./ în staţia pustie/ când luna joacă
şotron/ pe asfaltul crăpat,/ne scuipă ca pe nişte
seminţe stricate. Debutul
Lăcrămioarei Andrei pune anotimpurile, presupus „invizibile”, într-o lumină de
cuarț care le redă vederii și constituie începutul unui drum trasat cu atenție
și promițător.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu