Invitatie a SRSFF. Două evenimente

Societatea Romana de Science Fiction si Fantasy
va invita la evenimentele:

”Ion Hobana - omul şi opera. O viaţă dedicata SF-ului romanesc”, vineri 14 mai 2010, ora 17.00, Centrul cultural Calderon, str.Jean Louis Calderon nr.39, sector 1, Bucuresti
cu participarea domnilor Ion Hobana si Horia Garbea, Presedintele Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti.
Ion Hobana binecunoscutul autor, critic literar, teoretician, eseist, traducator, istoric al literaturii de anticipatie, isi lanseaza volumul „Timp pentru dragoste”.
Horia Garbea, Presedintele Asociatiei Scriitorilor din Bucureşti
va prezenta volumul domnului Ion Hobana, intitulat „Timp pentru dragoste”, publicat de editura Bastion, Timisoara.

Programul evenimentului:
Danut Ungureanu : prezentarea evenimentului si a invitatilor, Ion Hobana si Horia Garbea
Cristian Tamas : ”Ion Hobana - omul si opera. O viata dedicată SF-ului romanesc”
Horia Garbea : prezentarea volumului ”Timp pentru dragoste”
Ion Hobana : “Ginduri la o intilnire cu prietenii”
Discutie cu participantii
Sesiune de autografe

Mihai-Dan Pavelescu la ProspectArt, luni 17 mai 2010, ora 17.30, Observatorul astronomic
Cristian Tamas : Mihai-Dan Pavelescu, prezentare bio-bibliografica
Mihai-Dan Pavelescu va prezenta o traducere proprie
Feri Balin va citi o povestire proprie
Roxana Baceanu - "Ara"
Intrunirea cenaclului ProspectArt are loc luni 17 mai 2010, incepind cu ora 17.30PM, la Observatorul Astronomic “Amiral Vasile Urseanu” din bulevardul Lascar Catargiu nr.21 (fost Ana Ipatescu), Bucuresti.

Nou! Nominalizări pentru Premiile USR pentru anul 2009

Juriul de nominalizări al USR pentru volume apărute în anul 2009 format din Paul Aretzu, Dan Cristea, Horia Gârbea, Mircea Ghițulescu, Vasile Spiridon a hotărît următoarele nominalizări, la secțiunile prevăzute de regulament. Fiind anunțate Comitetului Director și juriului de decernare nominalizările, membrii conducerii executive a Uniunii: doamna Irina Horea și domnii Nicolae Manolescu, Varujan Vosganian, Gabriel Chifu ca și domnul Cassian Maria Spiridon, membru în Comitetul Director și redactor-șef al publicației Convorbiri literare, au decis să se retragă din competiția pentru premiile la care au fost nominalizați.

Proză

1 Florin Manolescu, Mentaliştii, Ed. Cartea Românească
2 Ioana Pârvulescu, Viaţa începe vineri, Ed. Humanitas
3 Constantin Stan, Trăiește și mergi mai departe, Ed. Pământul
4 Cristian Teodorescu, Medgidia, orașul de apoi, Ed. Cartea Românească
5 Varujan Vosganian Cartea șoaptelor, Ed. Polirom (autorul s-a recuzat)

Poezie
1 Constantin Abăluță, Iov în ascensor/Iov în funicular, Ed. Limes
2 Mircea Bârsilă, Monede cu portretul meu, Ed. Pământul
3 Al. Mușina, Regele dimineții, Ed Tracus Arte
4 Mircea Petean, Câmp minat, Ed. Limes
5 Lucian Vasilescu, aproape. atît de departe, Ed. Vinea

Dramaturgie
1 Aurel Gheorghe Ardelean, Leoaică rănită sau ce faţă umană are fiara, Ed. Palimpsest
2 Mircea M. Ionescu, Flilozofia bășcăliei, Ed. Play
3 Corneliu Teulea, Damnații, Ed. Eikon

Critică literară/ Eseu/ Istorie literară

1 Paul Cernat, Modernismul retro în romanul românesc interbelic, Ed. Art
2 Dumitru Chioaru, Arta comparației, Ed. Limes
3 Mircea Mihăeş, Despre doliu un an din viaţa lui Leon W., Ed. Polirom
4 Gelu Negrea, Dicţionar subiectiv al personajelor lui I.L.Caragiale (A-Z), Ed. Cartea Românească
5 Marta Petreu, Diavolul şi ucenicul său Nae Ionescu-Mihail Sebastian, Ed. Polirom

Literatură pentru copii și tineret

1 Vasile Igna, Pisoi mai mari, pisici mai mici şi un castel cu cinci pitici, Ed. Limes
2 Liviu Radu, O după-amiază cu bere și zâne, Ed.Tritonic
3 Arcadie Suceveanu, Lumea ca o poveste, Editura Silvius Libri

Traduceri din literatura universală și Premiul Fundației ”Andrei Bantaș”

1 Alexandra Coliban, Philip Roth – Pastorala americană, Ed. Polirom
2 Dinu Flămând – Fernando Pessoa – Cartea neliniştirii, Ed. Humanitas Fiction
3 Irina Horea, J.M.Coetzee – Jurnalul unui an prost, Ed. Humanitas (traducătoarea s-a recuzat)
4 Ioana Ieronim, William Shakespeare – Furtuna, Ed. Fundației Culturale “Camil Petrescu”
5 Dan Sociu, Seamus Heaney – Ţara mlaştină şi alte poeme, Ed. Polirom
6 Mariana Ştefănescu, Milorad Pavic – Celălalt trup, Ed. Paralela 45

Premii speciale (alte genuri)

1 G. Ardeleanu, N. Steinhardt şi paradoxurile libertăţii, Editura Humanitas
2 Gabriel Chifu, Fragmente din năstruşnica istorie a lumii de gabriel chifu trăită şi tot de el povestită, Ed. Ramuri (autorul s-a recuzat recuzat)
3 Nicolae Manolescu, Viaţă şi cărţi – Amintirile unui cititor de cursă lungă, Ed. Paralela (autorul s-a recuzat)
4 Mariana Şora, Două jurnale faţă în faţă, Ed. Cartea Românească
5 Cassian Maria Spiridon, Vieţi controlate, Ed. Junimea (autorul s-a recuzat)

Debut (se acordă două premii)

1 Stoian G. Bogdan, Chipurile, Ed. Cartea Românească
2 Romanița Constantinescu, Pași pe graniță, Editura Polirom
3 Victor Cubleșan, Petru Dumitriu romancier, Editura Limes
4 Ana Maria Nistor, Teatrokratia, UNATC Press
5 Andreea Răsuceanu, Cele două Mântulese, Ed. Vremea
6 Andrei Terian, G. Călinescu : a cincea esenţă, Ed. Cartea Românească

Literatură în limbile minorităţilor (nominalizări stabilite de comisia pentru minorități)

1 Bogdán Lászlo, Richardo Reis în Tahiti (roman)
2 Lászlo Noemi, Corabia de hârtie (versuri)
3. Lövétei Lazăr Lászlo, Un fel de arcadie (versuri)

Premiul Național de Literatură

1 Valeriu Anania
2 Alexandru George
3 Fănuș Neagu

Cărți noi! Andrei Popescu De atunci, Ed. Palimpsest

Povestirile scurte ale lui Andrei Popescu au ca subiect vremurile ”de altădată” adică din ultimul deceniu al comunismului în România. Sînt chiar niște proze scurte, aș zice că prea scurte sau mai exact insuficient dezvoltate, dar care surprind, din unghiul unui narator copil sau adolescent starea de fapt a timpurilor din fericire apuse. Un elev, naratorul, al epocii de aur, este departe de a semăna cu modelul angelic din picturile lui Sabin Bălașa sau scenariile lui Gh. Șovu. Acesta face următoarele: „nu învață, chiulește, nu poartă uniformă, fumează în wc, sparge geamurile, e obraznic la ore, era să dea foc laboratorului de chimie” etc. Același tip de elev, poate nu același exemplar, devenit student, devine distribuitor de mărfuri de contrabandă, verigă intermediară între studenții străini procuratori și onsumatorul ultim: tînărul român avid de blugi, sprayuri, țigări etc. Scriitura prozatorului e sigură, dialogul credibil. Subiectele sînt destul de „moi”, deși caracteristice perioadei și cele nouă texte seamănă între ele, fiind la final și ușor moralizatoare. Nu constituie o lectură prea palpitantă și totuși, dacă ar avea răbdarea să rotunjească și să îmbogățească unul măcar, Adnrei Popescu ar putea deveni autorul unei nuvele reușite.

Cărți noi! Cătălin Mihuleac Zece povestiri multilateral dezvoltate, Cartea românească

Proza lui Cătălin Mihuleac are calitatea că nu plictisește cititorul niciodată. Prozatorul are o scriitură nervoasă, neliniștită, caustică. Mihuleac este un ironist, ceea ce nu înseamnă că nu ia lumea și personajele sale în serios. Doar că vede mai ales partea lor ridicolă. Cele zece povestiri nu sînt multilateral dezvoltate și nici nu pretind să fie. Spre deosebire de „societatea socialistă” care avea această pretenție și în care povestirile se petrec sau, măcar, cu care au legătură. Autobiograficul nu este deloc mascat la Cătălin Mihuleac. Aș supun chiar că de aici vine farmecul poveștilor – din faptul că autorul le-a și trăit, măcar în parte, că este implicat în ele, cum arată cu tăioasă autoironie, și, în orice caz, e pe deplin creditabil. Unele sînt poate mai ușurele, dar toate sînt scrise bine. Volumul lui Cătălin Mihuleac se încadrează trendului care, dacă ar trebui să poarte un nume, s-ar numi după un volum colectiv apărut mai demult: „cartea roz a comunismului”. În comunism oamenii au trăit prost dar s-au distrat bine, în special pe seama aspectelor grotești ale propriei lor vieți. Cătălin Mihuleac nu e nostalgic și chiar explică într-un text, caustic, ce sînt nostalgicii dar se trezește cîteodată cu cîte un regret – de pildă la desființarea armatei obligatorii prin tortura căreia a trecut cu greu. Uite-așa mă apucă și pe mine un fel de mîndrie că am trăit chestii care, povestite acum unor oameni de douăzeci de ani pot fi considerate SF-uri: de exemplu cluburile clandestine de bridge și serviciul la cantina sudențească, pe care evident că noi, localnici din oraș, nici nu o foloseam, și care consta, între altele, în spălarea a 3000 de tăvi de inox de 3 ori pe zi de către 20 de inși. Povestirile lui Mihuleac abundă de asemenea lucruri, pe unele chiar le uitasem. Sigur, că prozele nu se limitează la înșirarea acestor fenomene tipice pentru ceea ce se numea SSMD. Ele au acțiune corerentă, adesea palpitantă, personaje variate și dialoguri inspirate. Uneori artistul mai cade în jurnalism și alteori, rar ce-i drept, chiar în didacticism. Nu se ferește, ci anunță: „iar deschid o paranteză”. Explică pe înțeles cum era cu mitingurile pentru pace și propaganda pacifistă a lui Ceașcă din faza delirantă, apoi revine la acțiunea lui. Sigur, aș fi preferat ca momentele acestea să fie mai bine „topite” în materialul prozei. Cea mai izbutită piesă din cele zece este cea intitulată „Nea Ghiță și Nea Vali: doi regi”. Căci regi erau deși neîncoronați: unul era „naș” pe tren, altul chelner la vagonul restaurant. Aveau doi copii, băiat și fată pe care îi visau medici și pentru care percepeau birul în regatele lor pe osii și boghiuri favorizînd infracțiunea nevinovată de a călători fără bilet, respectiv comițînd-o pe cea de fals și uz de fals asupra berii, completate nevinovat cu apă și dero. Chibzuiți, cei doi regi și-au împins copiii spre o căsătorie dinastică, lucru petrecut fix în anul șase de medicină. După absolvire, cuplul dotat cu apartament și Dacie 1300 full option a fost trimis în voiaj de nuntă în Occident pe bază de pile și șpăgi. Cum orice naș își are nașul, regii au rămas fără urmași, care au plecat în lume fără rămas bun sau vreun cuvînt ulterior, și fără regatelor lor, detronați la pensie peste noapte. Căsătoria fusese și ea parte din planul odraslelor nerecunoscătoare. Cătălin Mihuleac povestește totul strălucitor, grăbit, precis, sarcastic. L-am și prins, chiar pe motiv de grabă probabil, cu cîteva inadvertențe: carnea de vier nu poate fi consumată și nimeni nu crește vieri pentru consum. Apoi, nici un cal folosit la muncă nu are treabă cu iepușoarele rezervate doar armăsarilor. Vita de muncă e musai jugănită! Detalii… Mai grav: un popă ortodox, fie și preot militar de după 1989, nu poate fi flăcău cu planuri matrimoniale pentru că, dacă nu era căsătorit, nu era miruit popă. Astea așa, ca un omagiu – să vadă prietenul meu că l-am citit cu atenție mărită. Cătălin Mihuleac este un autor care știe să-și încînte cititorii.

In Memoriam George Vasilievici (1978-2010)

Țin să mă refer și eu, cu tristețe, la dispariția prematură din proprie voință a poetului și romancierului George Vasilievici. Am scris despre trei dintre cărțile lui și constat cu amărăciune că informația găsită pe web cum că romanul YoYo a apărut doar pe internet e falsă. Am romanul în varianta edită de hîrtie și l-am comentat ca atare. Scriitorul s-a născut la 3 iunie 1978, la Constanţa, era membru al filalei Dobrogea a USR. A publicat cinci volume de de poezie şi două de proză. Era un adept al literaturii postate în mediul virtual. L-am întîlnit pe George Vasilievici o singură dată, deși am corespondat destul de susținut. Vasilievici a fost un poet valoros din primul val al promoției 2000. Ca și regretatul Constantin Virgil Bănescu, George Vasilievici a ales în urma depresiei o rezolvare nefericită pentru angoasele sale. Ne mai rămîne doar opera lui.

Texte comentate. Virgil Mazilescu (1942-1984) - „dormi dragostea mea”

plînsul în oraş: mîini fricoase îşi schimbă într-ascuns culoarea – şi
încă o noapte izabela va fi a dreptăţii a nisipurilor (respiraţia
cavalerului printre cavaleri e cea mai galbenă)
şi spre dimineaţă la castel – dacă s-ar auzi cîntece: o cheie pe buze
oho şi pe trădare. dulce strigăt. sarea depusă la porţi. spera să se
joace mai frumos (cavalerul în depozite mari de sînge)

tu dormi dragostea mea. sînt singur am inventat poezia şi nu mai
am inimă

Poemul (apărut în 1970 și reluat în antologia antumă „Va fi liniște, va fi seară”) este unul dintre cele mai frumoase ale regretatului poet. Texul defășoară un scenariu terifiant și suprarealist ca o cortină care se va ridica, lăsînd la vedere finalul, cel în așteptarea căruia se face pregătirea „de artilerie”. Elementele sînt numai aparent aleatoare, de dicteu. Un matematician neinspirat a citat acest poem ca exemplu că „arta computerului” din anii 1970, cu sintaxă corectă și noțiuni întîmplătoare, e comparabilă cu ce umană. Nimic mai fals. În preambul avem semne clare, căutate, ale unei stări de angoasă: plînsul, (mîini) fricoase, strigăt (fie și dulce), sînge. Apar de asemeni semne ale unui scenariu „retro”: cavalerul, izabela (nume medieval, romantic, să ne gîndim ce efect ilariant ar fi avut substituirea Izabelei cu Margareta sau Veta), castel, sarea „depusă” (trimitere la impozitul în sare, tipic medieval). Se produce o învăluire, o deghizare, o ascundere: mîinile își schimbă culoarea, respirația e și ea cromatică, cheia pecetluiește buzele, sîngele e depozitat, chiar și izabela va aparține unei abstracțiuni și unui peisaj arid deci se va abstrage din „oraș”. Iată că se configurează o lume „hermetică”, relativ coerentă în sine, dar și lipsită de un sens clar. Clarificarea vine la sfîrșit. Eul liric, pînă acum absent, se adresează direct. „Iubita” generică doarme. Sau poate „dragostea” e adormită. Sugerînd că preambulul este sinteza unui vis al celei care doarme. În contrast, „personajul auctorial” veghează, e singur (perechea sa, dormind, se constituie în fapt ca o absență). Ceea ce îl ține treaz este inventarea poeziei dar și/sau absența inimii. Aici se dă așadar cheia: poetul „inventator” își pierde prin invenția sa inima și implicit somnul și reveria. Singurătatea poetului, ca și a Luceafărului, constă în interdicția „lumirii” (= visării), în lipsa de acces la cotingent care este visul haotic, în care s-ar putea alătura, omenește, iubitei. Tensiunea lirică este o condamnare la luciditate. Acest splendid poem confirmă ideea că Virgil Mazilescu a fost unul dintre cei mai străluciți poeți români postbelici, pus în umbră de contextul istoric defavorabil în care a trăit ca un marginal, în paralel cu strălucirea efemeră a unor „poeți naționali” adaptabili.

Lansarea volumului „Rață cu portocale” la Budapesta

Cu întîrziere, din motive obiective, vă prezint o imagine a lansării volumului meu „Rață cu portocale” la Tîrgul Internațional de la Budapesta în ziua de Sf. Gheorghe (23 aprilie 2010). De la stînga Reka Bartha (consilier MCPN, moderatoarea lansării), Boroka Balasz (traducătoarea volumului), autorul, Cosmin Ciotloș (prezentatorul autorului). Fotografia a fost realizată de Paul Aretzu.

Volume cu autograf. De luni 10 mai la ASB

Începînd de luni 10 mai, la sediul Asociației Scriitorilor București (str. N. Golescu nr. 15, în spatele magazinului Eva - Diverta) între orele 10 și 14 puteți găsi volumul de proză „Fratele mai deștept al lui Kalașnikov” cu autograful autorului și la un preț promoțional pentru care mulțumesc alături de dvs. Editurii Limes. Ca la tot ce este de bună calitate, stocul este limitat. Se preconizează și o lansare la sediul USR, pe care o voi anunța la timpul potrivit. Volumul va mai fi lansat în curînd la Cluj, Munchen, Tîrgu-Jiu, Hanoi, Ploiești etc. după un program ce va fi notificat din vreme.

A apărut „Luceafarul de dimineață” nr. 21

A aparut Luceafărul de dimineață nr. 21/2010 cu un sumar bogat și variat, reflectînd toate artele și în special literatura în manifestările lor contemporane. Aveți și linkul. Reamintesc că ”Luceafărul de dimineață” este un săptămînal al Uniunii Scriitorilor din România, ca și România literară și apare cu sprijinul USR și al Primăriei Sectorului 2 București. Director este Dan Cristea, iar redactor șef Gelu Negrea. Între colaboratorii permanenți se află scriitori și publiciști cunoscuți precum Constantin Stan, Bogdan Ghiu, Mircea Ghițulescu, Iolanda Malamen, Călin Stănculescu, Andra Rotaru, Felix Nicolau, Gabriela Gheorghișor și mulți alții. Revista oferă permanent spațiu debutanților la rubrica „Dintre sute de catarge” și recenzează majoritatea volumelor nou apărute ale scriitorilor români.

Revista Litere - 10 ani

Revista din Tîrgoviște aniversează, cu numărul din martie 2010, zece ani de la prima apariție. Plecată din Găești, din inițiativa lui Tudor Cristea, ivită și continuată cu ajutorul lui Dumitru Ungureanu (indimenticabilul Mitică, mai mult personaj decît autor!), apoi cu al lui Mihai Stan, revista a crescut din truda și entuziasmul colaboratorilor între care au ajuns să se numere, și semnează și azi în Litere 3/2010, Mircea Horia Simionescu, Alexandru George, Barbu Cioculescu și mulți alții între care, mai des dacă nu permanent prezenți, Florentin Popescu, I. Datcu, H. Zalis, Șerban Tomșa, G. Coandă, N. Scurtu, Liviu Grăsoiu, George Anca, Mircea Constantinescu. Litere a fost și a rămas o revistă solidă, sobră, ferită de extremisme și excese provinciale (exceptînd concesiile pe care le face cam des unor pretinși poeți dîmbovițeni), o publicație în care ai ce citi aproape la fiecare pagină. Începînd, firește, întotdeauna, cu editorialul lui Tudor Cristea. Transmit revistei Litere un colegial și sincer La Mulți Ani!

Bedros Horasangian - Miss Perfumado și alte femei, Ed. Leda

La întrebarea, pe care mi-au pus-o mulți înainte de a mi-o pune eu însumi, dacă povestirile „cu femei” ale lui Bedros Horasangian sînt bune sau rele, aș răspunde că sînt bune, dar sînt cam iritante. Sînt ca o cremă de plajă care protejează bine pielea, dar dă și mîncărimi. La întrebarea dacă sînt mai mult bune sau mai mult iritante nu se poate răspunde, ea fiind din speța celor despre crocodil: e mai mult lung sau mai mult verde?
Mai exact, calitatea și defectele acestor texte sînt în planuri diferite, imposibil de cîntărit pe aceeași balanță. Este clar că Bedros Horasangian scrie bine, dintr-o cunoaștere serioasă și de nivel superior a ceea ce este (și a fost) literatura. Din această perspectivă, el mobilizează la cititor o complicitate pe palierul pe care scrie. Dacă un asemenea cititor nu are acces la (o bună parte dintre) trimiterile directe și indirecte, pastișele și parafrazele autorului el „l-a pierdut” pe acesta. Apoi, același autor este dotat cu o vastă cunoaștere a lumii, este cum s-ar zice popular, „lumit” cu asupra de măsură. El a fost în toate locurile în care se petrec acțiunile celor triesprezece povești despre treisprezece femei (New York, Istanbul, Atena, Paris Lisabona, Madrid, Napoli etc.) și nu așa, că a fost pe acolo ca prin Tecuci, cunoaște zonele urbane și suburbane ca și „problematica” lor, se poate pune în postura unui localnic cu ceea ce are el specific. Sau cel puțin lasă perfect această impresie.
Numai că acest exotism, această „străinezie” sînt detalii de atmosferă, ne bate pe umăr prozatorul. E vorba despre o chestiune universală aici, despre eternul feminin, despre Eva multiplicată în treisprezece ipostaze în care - citește, bătrîne, și vei vedea – înțelegi cum stă treaba cu feminitatea, vei sesiza-o perfect în unitate și diversitate, în contemporaneitate și eternitate, în suflet și trup.
Bedros Horasangian ne lasă pe noi, cititorii, să înțelegem că orizontalitatea, sau, mă rog, circularitatea lumii e numai cadrul, pe care el îl stăpînește fără efort, pentru o secțiune verticală a psihologiei feminine (dar și masculine) de la Adam și Eva, prin perechea eșuată cu arca pe Muntele Ararat, și pînă la Giulietta, Kiki Iguazu, Anaïs, Natașa etc., contemporanele noastre.
Una dintre sursele de iritare ale cărții este acest expozeu de sus și cam din vîrful buzelor, un ton pe care scriitorul nu-l părăsește niciodată. Pare că el ia în balon atît propriile personaje cît și receptorul. „Drame? Aveți (vreți) voi drame?” s-ar zice că întreabă el ironic. „ Da’ cine vă credeți voi să aveți drame? Și doar nu vă închipuiți că mă impresionați”. Parcă autorul nu te lasă să uiți că el e om în vîrstă și a văzut multe.
Bedros Horasangian patinează perfect pe aluzii, pe referințe, pe mențiuni istorice și mentalități regionale și toate sînt înghețate sub patinele lui ca niște diorame. Cu Bedros Horasangian nu te plimbi prin grădina zoologică, umbli prin Muzeul Antipa, iar el e ghidul care te bombardează cu informații, lăsîndu-ți impresia că, și dacă le acumulezi, tot n-o să le știi ca el. Aici are dreptate. Dar complexul lui de superioritate te cam strînge la subțiori.
A doua problemă a volumului este o anumită monotonie, care poate să scape la lectură din pricina mulțimii elementelor expuse (locuri, oameni, evenimente) dar care există. Stilistic, poveștile sînt la fel și, la peste 300 de pagini, intervine o explicabilă sastisire.
Prozatorul a scris o carte perfectă din punctul lui de vedere, excelentă în multe privințe, asta trebuie recunoscut, și care, totuși, nu merge la inimă din cauza tipului său de detașare (chiar cînd scrie la persoana întîi). Textul poate cîștiga admirația oricui și, poate, pe unii chiar îi va cuceri. Pe alții sigur nu.

„Cine l-a ucis pe Marx?” - la Ploiești ca musical

În ziua de 28 mai, la Teatrul Toma Caragiu din Ploiești va avea loc premiera piesei mele „Cine l-a ucis pe Marx?” realizată acum ca un musical de regizorul Lucian Sabados. Îi invit cordial pe toți cei ce pot fi prezenți. O să revin cu amănunte privind distribuția și ora spectacolului. Piesa „Cine l-a ucis pe Marx?” a fost scrisă la sfîrșitul anilor 90. S-a mai jucat la Teatrul Elvira Godeanu din Tg. Jiu (regia Bogdan Cristian Drăgan) și la Teatrul Tony Bulandra din Tîrgoviște (regia tot Lucian Sabados). Regizorul și directorul teatrului ploieștean a avut ideea de a transforma piesa pentru un spectacol muzical. În acest scop am mai scris numeroase texte în versuri care au completat piesa originală și am adus în scenă noi personaje. Piesa este o comedie, o parodie a pieselor istorice românești, cu ecouri din dramaturgia universală și din mitologia românească.