Cărți noi! Valeriu Butulescu - Noroi aurifer și Fragmentarium, ambele la Scrisul Românesc, aforisme * *

Primul volum, "Noroi aurifer", cuprinde doar 405 aforisme. Al doilea adună fix 1500. Dramaturgul Valeriu Butulescu este un pasionat al acestui gen dificil în care nu s-au exercitat decît foarte puțini autori. Prefața la "Noroi aurifer" e semnată de Vasile Ponea, iar cea de la Fragmentarium de Gh. Grigurcu. Cei doi sînt la rîndul lor autori de aforisme și recunosc greutatea de a le scrie ca și nedreptatea cu care se confruntă cei care la crează, trecuți (uneori cu dreptate, totuși) în rîndul scriitorilor minori. Dintre acești făcători de panseuri, unii, s-o recunoaștem iarăși, simpli umoriști cu mai mult sau mai puțin haz, Valeriu Butulescu este cel mai cunoscut și mai apreciat. Aforismele lui au fost traduse în zeci de limbi, circulă pe internet, fără precizarea paternității autorului. El nu face parte dintre cei pe care îi ironizează într-o cugetare: „Când nu mai au nimic de spus, unii încep să scrie”. Dimpotrivă el are o gîndire vie mai ales atunci cînd scrie și de aici reușitele lui. În genul aforistic, reușita se judecă procentual. O cantitate mare de texte chiar ale unui nepriceput poate produce trei-patru izbînzi. În cazul celor buni cu adevărat, ca Valeriu Butulescu, reușitele depășesc cu mult media, chiar dacă sînt și inevitabile scăderi. Calitățile solicitate de aforism sînt inteligența, simțul limbii și umorul. În bună măsură la posedă pe toate, dramaturgul nostru. Iată două mostre consecutive de gîndire concentrată în enunțuri hazlii, bine cumpănite: Clauza cea mai dură într-un contract de căsătorie: dreptul la exclusivitate. și Cultiv autoironia. Nu pot să râd de aproapele meu ca de mine însumi. Cugetările care conțin aluzii la situația socio-politică la zi sînt cele mai ușurele din volume. Le prefer pe cele care au capacitatea de a fi generale și, cît se poate, dezlegate de un timp dat. Ca, de exemplu: Fii echidistant! Dă-i dracului pe toți! Valeriu Butulescu e recomanadabil în doze mici, zilnice. Face bine.

"Cafeaua domnului ministru" - Premieră la Iași

La Ateneul Tătărași din Iași va avea loc pe 8 martie ora 19 premiera piesei mele "Cafeaua domnului ministru". Spectacolul e realizat de fundația culturală Timpul. Numele regizoarei, al protagoniștilor și alte detalii sînt pe afiș. Cine ajunge e rugat să-mi spună și mie cum a fost. Este a șaptea montare a acestei comedii politice și macabre și a doua realizată de o femeie. Acțiunea se petrece într-o singură zi: 9 mai, de Ziua Europei, în cabinetul unui ministru. Restul aflați din spectacol.

Alte gînduri optimiste pe scara Richter

Revin la subiectul zilei

În caz de cutremur, tragedia nu va fi a acelor care se vor muta în locuri cu verdeață, ci a supraviețuitorilor. De aceea, fără a face mare caz de asta și fără a cobi, am grijă să existe în casă rezerve de apă, de alimente greu perisabile, baterii și lanterne. Primele zile de după un eventual seism vor fi deosebit de grele, mai ales că ne-am obișnuit de 20 de ani cu un relativ confort.

Ultimul sfat: nu vă băgați sub grinzi, ci stați ÎN MIJLOCUL încăperii. Evitați scările și lifturile. Ori ieșiți în primele 30 de secunde, ori stați pe loc. Că vă prinde replica pe scări, sau sub termopanele sparte de la balconul vecin. Atenție la bibliotecile înalte, să nu aveți un sfîrșit... livresc. Cel mai bine e în baie, holul spre baie la bloc, sau bucătărie (dacă dulapul e bine ancorat).

Baftă tuturor!

4 martie 1977 - ? ? 2011-2015

Revenire:

Se știe că la cutremurele de adîncime sînt afectate clădirile înalte. În opinia mea, cel puțin 100 de clădiri interbelice cu p+4 sau mai înalte vor cădea la un cutemur peste gradul 7 Richter, în București, în special în zonele Dacia, Carol-Pache-Rosetti, Splai, Magheru, și nu numai. Vor rezista cu avarii clădirile tip 1880-1910 parter sau p+1 cu pereți portanți de cărămidă gen Casa Monteoru, palatul Șuțu, case de pe Traian, Plantelor, 1 Mai etc. Vor mai cădea case de cărămidă deja grav avariate: Moșilor vechi, Calea Griviței.

Trebuie să privim realist situația: de exemplu eu voi scăpa dacă mă prinde acasă ori la facultate și chiar la Uniunea Scriitorilor. Dar voi muri dacă mă prinde la Copyro în Paleologu sau în vizită cine știe unde sau într-un magazin de pe Magheru. Vor fi și victime din cauza panicii în locuri aglomerate (gară, metrou) și a intervenției probabil tardive a autorităților. Poate mă înșel, dar din cîte știu nu există un plan coerent al sistemului sanitar în caz de cutremur. Posibil pompierii și armata să aibă. Să nu uităm că în 1977 în centru apa nu a curs vreo 2-3 zile. În București o problemă gravă vor avariile la rețeaua de gaz. Pe moment gazul se va opri. Dar la repornire... fără o monitorizare strictă.

Majoritatea cutremurelor vrîncene au avut loc noaptea. Ar fi un mare noroc ca un viitor seism să fie din nou noaptea: metrou oprit sau aproape gol, străzi goale, populația să nu fie adunată în clădiri mari unde, dacă se prăbușește una, mor o mie. Un cutremur de noapte ar face, poate, cu 30% mai puține victime decît unul de zi.

O mare întrebare: vor rezista clădirile înalte construite după 1990? Unele sigur da (Piața Aviatorilor, Titulescu). Altele... vede cine scapă. Vor cădea și „vile” ad-hoc de după 1990, din fericire sînt mici și unele vor scăpa cu avarii.

P.S. Pe blogul unui cetățean britanic aflat în România am găsit o mostră de umor apropos de viitorul cutremur. Îi convine, că stă la Cluj și vorbește de București: „the major of the city has decided it would be best just to start preparing graves! I guess tax payers in Bucuresti should look on the bright side and view this a pre-paid burial sites!” Păi nu?

Cum nu vii tu, Diacritico?!...

...ca punînd mîna pe ei...

„Restaurantul (...) s-a nascut in anul 2004 cand doi prieteni, M(...) si S(...), s-au unit intr-o noua afacere care le placea amandoura din postura de clienti (sic!...??).
Fiecare si-a adus aportul sau si astazi restaurantul (...) este un punct de intalnire (sic!) foarte cunoscut.”

Cred că numai situl de prezentare al restaurantului, de pe care am citat, o fi costat 1000 de E dar nu contează, că le merge bine „amînduora” de cînd „și-au adus aportul”. Și apoi, e în centru!

Dar mie... mi-ar „plăcea din postura de client” să-i văd la faliment.

4 martie 1977. Cutremur!

Au și trecut 34 de ani. Aveam 14 ani și eram în bucătărie, cu întrega familie, minus bunicul meu care lucra (scria) la demisol, voiam să prepar un sifon cu o capsulă de CO2 - procedeu azi desuet, abandonat demult. S-au stins succesiv lumina și aragazul. La final, după 71 de secunde, am aprins lumînări. Pereții se crăpaseră. Prin unul exterior chiar se vedea în stradă. A căzut calcanul blocului, în zona podului, blocul fiind construit în 1936, cu șarpantă de lemn și calcan de cărămidă. Totuși nu am crezut atunci că au căzut clădiri. În casă nu s-a spart nici măcar un pahar, nu au căzut tablouri. Radioul a rămas mort ore în șir, primele vești pertinente le-am aflat de la Europa Liberă abia pe la 6 dimineața, relatări de martori care comunicaseră cumva cu postul. Deși magnitudinea a fost mai mică decît în 1940, durata a fost mare, de unde distrugerile.

Nicolae Ceaușescu era în vizitele lui cretine în Africa. A apărut bancul: „Ce animal prevede cel mai bine cutremurul? Cel care pleacă în Africa o săptămînă înainte și revine a doua zi după”. Au apărut și alte bancuri: Bulă s-a salvat coborînd pe scara Richter. Sau cum agață o femeie în București după 4 martie 1977: „Nu vrei să vii pînă la mine să-ți arăt crăpătura?”

Ulterior, cutremurul din 1986 m-a prins la o noapte de filme pe video, într-o clădire tot interbelică din zona Armenească, iar cel din 30 mai 1990, la miezul zilei, la Uniunea Scriitorilor (Casa Monteoru) în camera unde era redacția „Luceafărul”, azi departamentul „externe”. La cel din octombrie 2004, am ajuns în stradă în cîteva secunde – de la hoch-parter - împreună cu soția mea. Alarmele autoturismelor scuturate abia porniseră.

Din 2005 și apoi, vag, 2009... nimic și practic din 1990 nimic semnificativ. Nu-i a bună. Probleme vor fi suprapopularea Bucureștiului și haosul administrativ, mai mare decît pe vremea lui Ceaușescu. Nu mai zic de clădiri, care au mai îmbătrînit cu 34 de ani și au mai încasat în 1986 și 1990. Estimez optimist următorul seism major la 200 000 de morți în București dintre care mulți după cutremur (lipsă de utilaje, lipsă de sînge, de medici etc.).

*

De pe interesantul și documentatul sit www.cutremur.net (selectiv, absența diacriticelor e a sitului citat, dar nu pentru asta îl îndrăgim):

„În urma cu 34 de ani, Romania a fost zguduita de cel mai puternic cutremur produs pe teritoriul tarii in perioada postbelica. Cutremurul a avut loc in seara zilei de 4 martie 1977, la ora 21h22min22sec (timp local). Seismul s-a produs la o adancime de 94 km, fiind un cutremur de tip subcrustal, de mare adancime. Magnitudinea seismului a fost de 7,4 grade pe scara bazata pe moment seismic, respectiv de 7,2 grade pe scara Gutenberg-Richter. Intensitatea maxima a cutremurului a fost de pana la IX grade pe scara Mercalli, iar la Bucuresti de VIII grade pe aceeasi scara.
Cutremurul a avut urmari distrugatoare pe arii largi in sudul si estul tarii, dar cele mai grave urmari au fost semnalate in Muntenia, cu deosebire la Bucuresti, unde s-au prabusit 32 de cladiri. In urma cutremurului, cel putin 1.570 de oameni au murit si peste 11.000 de persoane au fost ranite. In zonele subcarpatice din nord-estul Munteniei, sudul si centrul Moldovei s-au semnalat efecte morfologice la nivelul solului, crapaturi, alunecari de teren, tasari si partial fenomene de lichefiere in apropierea cursurilor raurilor.
Cutremurul din 1977 a fost al doilea seism ca magnitudine produs in Romania in cursul secolului XX, dupa cel din noiembrie 1940 (care a atins o magnitudine de 7,4 grade pe scara Richter). Spre deosebire de cutremurul din 1940, care a avut urmari mai grave in Moldova, pe directia Focsani-Iasi, seismul din 1977 a avut urmari mai grave in Muntenia decat in Moldova.
Seismul din 1977 face parte din seria marilor cutremure vrancene de magnitudini peste 7,0, evenimente cu caracter catastrofal care au urmari distrugatoare pe arii foarte largi din Muntenia si Moldova. Astfel de cutremure, cu originea in regiunea epicentrala Vrancea, s-au produs in 1471, 1516,1590, 1620, 1681, 1738,1802, 1838, 1940 si 1977. Cel mai puternic eveniment din aceasta serie a fost "Cutremurul cel Mare" produs in Vrancea la 26 octombrie 1802, eveniment creditat cu o magnitudine MGR de 7,7. Seismul major care a urmat acestuia, produs la 23 ianuarie 1838, a fost comparabil, prin amploarea efectelor, cu cel din 1977, fiind creditat, de asemenea, cu o magnitudine MGR de 7,3.”

LA MULŢI ANI, LUCIA VERONA!

Azi 4 martie scriitoarea Lucia Verona împlinește o frumoasă vîrstă pentru care merită cele mai calde felicitări. La Mulți Ani!

Lucia Verona e prozator și dramaturg, o redutabilă autoare de bloguri și situri web, situată pe poziții înalte în ZeList (recent - 36). Este vicepreședinta Asociației Scriitorilor București, filiala USR. A fondat concursul anual „Blog de blog” și „Premiile Lili” pentru debutanți în literatură, premii care se acordă în urma unui cenaclu on-line. Direct și prin blogul ei, Lucia Verona s-a implicat mereu în susținerea unor campanii umanitare.

Geamul lui Spinoza

Are G. Topârceanu o poezie în care se răfuiește cu neînțelegerea unui critic, un „Zoil” opac. Explică magistral în ce constă blocajul acestuia, apelînd la metafora lui Spinoza, un „sărman evreu”: „Anume Baruch. Fire de elită/ În lume viețuind ca-ntr-un pustiu:/ Știa să taie sticla șlefuită/ Și toți nerozii îl credeau geamgiu”. Finalul e un îndemn pentru observatorul inabil sau neatent: „Cînd îmi citești poemele și proza,/ Gîndește-te la geamul lui Spinoza.” Să remarcăm în treacăt excelența lui Topârceanu în materie de versificație cînd, azi, unii membri ai Uniunii Scriitorilor care se laudă că fac poezie cu formă fixă nu sînt în stare să producă un sonet cumsecade prozodic, la șapte secole după Dante.

Deunăzi am intrat pe un blog de literatură și am propus în cadrul unor comentarii cîteva lecturi din poezia recentă. Au urmat comentarii la comentarii în care s-au găsit destui să strîmbe din nas la Ion Mureșan, să-i mute a cîta oară fălcile lui Mihail Gălățanu, să ridice din umeri la Traian T. Coșovei și Anca Mizumschi și să remarce că, de fapt, Liviu Ioan Stoiciu scrie proză. Ăsta a fost vîrful dinspre cei care citiseră măcar, spre cinstea lor. Alții (anonimi firește, pentru că moderatorul permite din păcate comentarii anonime) au contrapus lista lor (deși eu mă referisem strict la volume din 2010-2011) și anume: Adrian Păunescu, Grigore Vieru și... Pavel Coruț, mai nou și poet, se vede treaba.

Ca în orice domeniu, și în comentarea și înțelegerea poezei, mareea incompetenței și a prostului gust e atît de sus – ridicată în văzduh de mînia Lunii, cum zice minunat „vărul” Shakespeare – încît înecul e sigur. Dar și mai sigur e că meșterul e prețuit de meșteri, iar cîrpacii se prețuiesc între ei, dînd meșterului cu tifla. Democrația internetului a avut un efect bizar: a deschis zăgazurile poeziei proaste, mizerabile, a comentariului pe măsură, a reflexivității din categoria „Guță Popîndău” (tot Topârceanu, săracul).

Pentru un surd, un violonist de geniu pare că practică doar o gimnastică bizară: freacă repede un băț de-a latul unei cutii prevăzute cu niște fire de oțel întinse, mișcînd simultan degetele celeilalte mîini într-o mecanică fără sens.

Vă propun să ne gîndim, cum atît de subtil ne invita „minorul poet interbelic” Topârceanu la geamul lui Spinoza. (în imagine: Spinoza fără geamuri)

Cărți noi! Bogdan O. Popescu - Aerobiciclete, Editura Brumar * * *

Un simț ludic și autoironic, fin, de bun-gust domină textele din cea mai recentă carte a lui Bogdan O. Popescu: „în mod neașteptat, chiar pe mine, pe irezistibilul bop/ mă cucerisei cu pozițiile tale de zeiță kali/ cu abilitata de a dărui totul micilor mele răutăți de toamnă/ îmi plăceau pH-ul tău, temperatura ușor crescută osmolaritatea atractivă/ pentru bunele mele maniere de a-ți povesti/ ce și cum e viața”. Aerul jucăuș al comunicării, chiar o voluptate a imaginilor delicat-bizare, amintește de Traian T. Coșovei și de coperțile de altădată ale lui Dan Stanciu (acum frumoasele ilustrații ale volumului îi aparțin lui Mihai Zgondoiu), dar esența comunicată nu e întotdeauna veselă: Sunt totul dar nu sunt nici pe departe perfect/ merg pe viață ca pe o bicicletă, cu spițele rupte, roțile ovalizate/ cauciucurile desumflate. Poemele, chiar cînd sînt de amor, chiar cînd adoptă badinajul ca pe o plutire pe o „aerobicicletă”, sînt destul de ponderabile, de tributare unei gravități și unei gravitații care le atrag spre un teren pe care nu e mereu preferabil să aterizezi. Să nu uităm că, efectiv, o aerobicicletă, nu poate pluti cine știe cîtă vreme în văzduh. Așa este poemul „splendida”: „splendida mea, tu ești albul hîrtiei pe care voi începe să scriu/.../ bărcuțele noastre de hîrtie/ vor ajunge cu bine în portul din sud/unde o directoare de școală primară/ le va găsi le va despacheta/ și va fonda o bibliotecă”. Imaginația luxuriantă e utilizată pentru a închega un scenariu mai degrabă trist, de a da temeiuri melancoliei. Poetul este „un pește polar” care mănîncă plancton și scrie poezii, face parte dintr-o specie condamnată la adîncime, întuneric și frig prin natura sa biologică. Tensiunea textului este atributul acestui amestec de exuberanță și angoasă, poemul are o crescută „osmolaritate”, dizolvînd deopotrivă jerbe de metafore fanteziste și o rece tristețe.

Festivalul Internațional Tudor Arghezi la ediția XXXI

Festivalul Internațional Tudor Arghezi, ediția XXXI, se va desfășura la Tg.Jiu și Tg. Cărbunești în zilele de 19-22 mai. La acest festival Uniunea Scriitorilor acordă importante premii unui poet și unui critic de prestigiu.
De asemeni au loc concursuri pentru volume de debut tipărite și în manuscris, volume despre opera lui Tudor Arghezi și grupaje de versuri pentru tinerii autori. Regulamentul complet și datele de contact ale organizatorilor se află pe blogul scriitorilor bucureșteni.
E de reținut data limită de 16 mai pentru trimiterea lucrărilor pentru concurs.

Proza românească la zi și cititorii ei

S-a încheiat sondajul privind cărțile de proză citite în 2010 dintre cele prezumate de mine a conta într-un clasament valoric. Au răspuns 184 de persoane, eșantion cred reprezentativ pentru iubitorii de literatură contemporană, persoane care urmăresc fenomenul. Le mulțumesc. Cele 24 de volume au fost numite de 390 de ori, deci fiecare dintre participanți a citit în medie 2,11 cărți dintre cele 24. Mi se pare foarte puțin. În această situație e normal că rezultatele au fost împrăștiate. Doar două volume au strîns peste 20% dintre cititorii participanți. Împreună au adunat 22% din totalul lecturilor. Așa cum mă așteptam, nu s-a detașat o operă care să fi fost citită de cvasi-totalitatea repondenților. Impunerea se putea face prin vocea criticii sau prin publicitatea realizată de editură. Toate volumele menționate au avut cronici în general favorabile și destul de numeroase.

În ceea ce mă privește, am citit 20 din cele 24 și am scris despre 14, despre celelalte avînd în principiu dorința de a scrie. Și de a le citi pe cele 4 necitite încă. Alte concluzii vor fi trase de dvs. Eu spun doar că, fiecare în felul lui, aceste volume sînt demne de atenție, chiar dacă valoric nu sînt egale, cum e și firesc. O idee pare să se impună: deși proza românească e într-un moment bun, ea este încă prea puțin citită.

*
În ordinea descrescătoare a lecturilor (autor-titlu, cititori din 184, procent)

Bogdan Suceavă - Noaptea când cineva a murit pentru tine 48 (26%)
O. Nimigean – Rădăcina de bucsau 40 (21%)

Marin Mălaicu-Hondrari - Apropierea 29 (15%)
Ioan Groşan – Un om din Est 28 (15%)
Dora Pavel – Pudră 26 (14%)
Radu Aldulescu - Ana Maria şi îngerii 24 (13%)
Cristina Nemerovschi – Sânge satanic 24 (13%)

Gabriela Adameşteanu - Provizorat 19 (10%)
Dan Coman – Irezistibil 19 (10%)
Radu Pavel Gheo - Noapte bună, copii! 18 (9%)
Nichita Danilov – Ambasadorul invizibil 17 (9%)
Matei Vișniec – Domnul K. eliberat 15 (8%)
Cosmin Perța – Două povestiri 13 (7%)
Doina Ruşti - Cămaşa în carouri 13 (7%)
Radu Ilarion Munteanu - Trompetistul care semăna cu Melchiade 13 (7%)
Adrian Buzdugan - Capela excomunicaților 12 (6%)
Lucia Verona – Crima de la Jublieu 12 (6%)
Stoian G. Bogdan – Nu știu câte zile 11 (5%)

Constantin Stan – Gde Buharest 9 (4%)
Bogdan Teodorescu – Băieți aproape buni 7 (3%)
Daniela Zeca - Demonii vântului 7 (3%)
Cătălin Mihuleac - Zece povestiri multilateral dezvoltate 7 (3%)
Dan Stanca – Mutilare 3 (1%)
Gheorghe Schwartz – Cei o sută. Secretul Florenţei 2 (1%)

1 Martie

Pentru toate cititoarele acestui blog, un mărțișor virtual și cele mai bune urări de primăvară!