Un text nou

„Am auzit că, dacă te prăpădești în somn, visul rămîne acolo, între tîmple, ca un cristal. Am să las vorbă să mi-l scoată cu grijă, să nu-l spargă, ca să se uite Cristian la el cînd vrea”. (Cristian Popescu - „Sfaturi din partea mamei”)


Cei ce doresc să citească poemul meu cel mai recent - scris chiar în această noapte de noiembrie, în vis, la ora 0.30 și transcris la 1.45 - să intre pe blogul „Căderea Bastiliei”, adică aici. Iată onirismul în stare pură!

Acum vreo trei săptămîni, ieșind din magazinul Mega Image de pe Bulevardul Lacul Tei, am scris o piesă de teatru. Adică am conceput-o. Scrierea efectivă e o simplă chestiune de timp și tehnică. Fiind atent la subiectul ei, era să mă calce o mașină pe stradă, în drum spre casă și piesa ar fi rămas în aer, ca un cristal dintr-un poem de Cristian Popescu.

Cununa de Lauri – fals jurnal grecesc (III)

Cîteva momente extra-turnir se cer povestite totuși. Rătăcirile bulgărești ale autocarului le las pe seama celor care le-au trăit, eu avînd parte de alte experiențe. Oricum, ca în bancul cu armata chineză care, trebuind să vină în România și să se întoarcă la vatră, trecea prin URSS două ori, un avantaj al călătoriei în Grecia pe calea rutieră e că prin Bulgaria treci de două ori. Și bine.

Prima experiență interesantă, în prima seară, pe la închiderea programului, deci în jur de ora 11, dornic să mă dezmorțesc puțin, m-am dus pe ringul de dans. După numai cîteva minute am realizat că sînt singurul bărbat și singurul alb, spațiul fiind ticsit de negrese la fel de noptatice precum cele din poemul lui Marian Drăghici. Rasist nu sînt, dar nici element de contrast nu voiam să fiu așa că m-am retras.

În a doua seară, după închiderea barului „all inclusive”, Gabriel Chifu mi-a dat cartela de intrare în camera lui, unde mai avea în frigider niște bere, cu gînd să o aduc în lobby și s-o bem, cei care rezistasem pînă la acea oră. M-am dus, am băgat cartela. Ușa nu se deschidea. Deodată, s-a deschis, dar dinăuntru, și a ieșit, cum mi s-a părut, pe hol bezna fiind mare, poate din motive economice, un negru în short care mi s-a adresat, somnoros, într-o limbă complet necunoscută. Eu am îngăimat „sorry, sorry” și am luat-o repede spre lift. Ajuns jos, i-am relatat lui Gabriel scena: din camera lui, unde știam că stă singur, a ieșit un negru și mi-a vorbit în dialect african. S-a lămurit imediat că sălbaticul fioros era Adrian Popescu, cazat în aceeași încăpere fără ca eu să știu. Iar limba necunoscută era grai de la Cluj alterat de somnolență.

În Leptokaria, am observat din nou că toate suvenirurile inscripționate cu „I love Greece” sînt „made in China”.

În orice caz, pisicile grecești au fost la înălțime, punctînd peisajul marin și montan. Totuși, la hotel, spre plajă, erau și cîini fără stăpîn, în general pașnici, care au permis desfășurarea unui meci de ping-pong la ora 2.30 a.m. între Dan Cristea și Gabriel Coșoveanu. Eu unul n-aș fi riscat. Cît despre pisici, una gri, foarte drăguță, și-a petrecut o bună parte a unei seri în brațele lui Nicolae Prelipceanu, pe care îl identificase imediat ca iubitor de feline.
Anterior, beneficiase de alintările lui Dan Cristea și ale mele. Dar o domnișoară atrăgătoare s-a ivit și mîța, de un oportunism tipic, s-a dat pe lîngă ea. Cum fata se lăsase pe vine s-o mîngîie mai bine, mîța i s-a vîrît sub fustă, gîdilînd-o se vede. Atunci Dan Cristea a avut replica memorabilă, spunînd, chipurile speriat, în românește:
- Nu noi, domnișoară! Pisica.

Cel mai surprinzător episod a fost scrierea unui amplu poem de către însuși Nicolae Manolescu, un text oarecum parodic la al meu „cu Vasile” și în care portretizează acut cinci dintre cei 12 autori ai turnirului: pe Ioan Es. Pop, Adrian Popescu, Nicolae Prelipceanu, Gabriel Chifu și pe mine. Mai ales finalul, care nu se referă la nici unul dintre noi, e memorabil.

Multe ar mai fi de povestit. N-o să închei într-o notă sumbră ca să relatez prinderea noastră și amendarea nu pe loc, ci prin escortare pe un drum abătut, la poliția dintr-un orășel bulgar unde pașaportul diplomatic al lui Varujan Vosganian nu avea nicio trecere, și unde am pierdut o oră la întoarcerea acasă.

Mai bine să termin mulțumind zeilor din Olimp că totul a decurs bine de la început pînă la sfîrșit și că poezia română a răsunat între Marea Egee și muntele divin, strălucitor în soare, în cursul unui eveniment memorabil.
Să nu uit însă că la anul filiala Craiova a USR va trebui să provoace, și să învingă eventual, o altă filială într-un nou turnir, în alt loc de semnificație culturală.

Iar acum să ne pregătim pentru marea Gală din noiembrie.

În imagine: Nicolae Manolescu, pe Muntele Olimp, la mînăstirea Dionyssos, deasupra tuturor ca întotdeauna, gîndindu-se la lista poeților ce vor citi la Gala din 19 noiembrie


P.S.: Se șoptește că filala Timișoara a contactat de pe acum cu filiala Arad plănuind un cartel în vederea victoriei din 2012 asupra trimfătorilor craioveni, iar aceștia au început negocieri pentru întărirea echipei lor, naturalizînd poeți din colonii. Ca să îi incomodeze pe adversari, poeții timișoreni vor ca meciul să se dispute într-o capitală mittel-europeană și, în paralel cu competiția principală, să organizeze un concurs de băut bere.

Gala Poeziei Românești - 19 noiembrie ora 17 la Ateneul Român

Uniunea Scriitorilor
vă invită la

Gala poeziei române contemporane
Ediţia I
Ateneul Român, 19 noiembrie, ora 17

„Lista lui Manolescu”

Citesc din versurile lor 25 de poeţi români

Participă actorul Ion Caramitru

Cu sprijinul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional
Coproducători: Televiziunea Română şi Societatea Română de Radiodifuziune
Parteneri media: Jurnalul Național, Adevărul, România literară şi Luceafărul de dimineaţă
Intrarea liberă

La Cremenal!

După ce, în 2009, un autor debutant în vîrstă de aproximativ 60 de ani a acționat în judecată Asociația Scriitorilor București și pe președintele acesteia pentru că nu i-a dat premiul de debut al ASB, azi o autoare a făcut plîngere scrisă la președintele USR că ASB nu i-a premiat o carte de colorat apărută în 2010 și avînd 48 de pagini cu 24 de desene ce trebuiau umplute cu culori.

Juriul nu a avut vreme să pună culori în conturul pisicuțelor și iepurașilor și propun să fie aspru sancționat, precum jucătorul de fotbal Galamaz care a stat în mod condamnabil să fie lovit de un spectator pașnic, intrat cu treabă pe teren.

Dar...
Azi, în Piața Romană, am asistat la o scenă unică, și de altfel curentă în copilăria mea: o pietonă care a traversat aiurea, pe roșu și printre mașini, dinspre ASE spre coloane, a fost oprită de agentul de circulație și amendată cu 200 lei. Nu știu ce ar fi fost dacă ea ar fi fugit sau ar fi pretins că nu are acte asupra ei. Dar, ca într-un vis de normalitate, femeia a ascultat morala, și-a cerut iertare și a plătit amenda. Să mai zici că nu sînt și întîmplări minunate! Mi-a venit să-i pup pe amîndoi: agent și amendată, pentru lecția lor de firesc.

Acum vreo 40 de ani bunica mea, sosind acasă, ne-a spus că tocmai a plătit 5 lei (cinci!), țin minte parcă ar fi fost ieri, amendă pentru că a traversat pe roșu Bulevardul Pache - pe atunci Republicii. Ce să fac, ne-a zis, eram vinovată. Sigur, i-am cerut iertare sergentului, dar legea-i lege.

Actorul și profesorul Răzvan Ionescu va lansa un nou volum de versuri

Asociația Scriitorilor București și autorul
vă invită

Marți 15 noiembrie, ora 12.30, la Sediul USR, Calea Victoriei nr. 115
la lansarea volumului de poezie

OBIECTE PIERDUTE
de
Răzvan Ionescu

care a apărut la Editura KRON-Art, Brașov

Volumul este ilustrat de pictorul brașovean Gabriel Stan

Cartea este însoțită de un dvd care contine 21 de poezii recitate de autor și un videoclip după un scenariu insipirat de poezia care dă titlul cărtii. Pe acelasi dvd pot fi accesate lucrările de grafică ale lui Gabriel Stan.

Autorul este actor și profesor universitar, membru titular al USR.

Volumul va fi prezentat de Alex Ștefănescu și Horia Gârbea

Vis de noapte-n miezul verii. Apare!

Vă anunț cu bucurie iminenta apariție a volumului IV din Integrala Shakespeare a editurii Paralela 45, ediție coordonată de eminentul traducător George Volceanov.

Volumul va cuprinde și o nouă traducere a celei mai strălucitoare comedii a Omului din Stratford: „Vis de noapte-n miezul verii” pe care am tradus-o cu bucurie și furie (înjurîndu-l pe actorul de la Globe la fiecare trei versuri, totalul fiind de aproximativ 2300 de versuri). Nicio altă lucrare a mea, originală sau de traducător și sînt destule, nu se poate compara ca travaliu, încordare a inteligenței și inspirație, cu aceasta.


În același volum vor mai fi „Îmblînzirea scorpiei” în traducerea Violetei Popa, remarcabila traducătoare a Sonetelor, și ”Regele Ioan” tradusă de însuși George Volceanov, probabil ca o relaxare după „Hamlet” și ”Furtuna”.

În ceea ce privește textul ce l-am scris, meritul este al lui William Shakespeare (1564-1616), dar mulțumiri se cuvin, și nu ezit să le adresez, coordonatorului de ediție, dl. Volceanov care m-a încurajat mereu. Fără domnia-sa renunțam după actul I, actul II... etc. Așa, m-am oprit abia după cele 80 de note de subsol, sintetizate din cele peste 200 pe care le-am făcut de-a lungul „sarcinii” (9 luni încheiate).

Ce-a ieșit pînă la urmă veți vedea pe 26 noiembrie ora 17 la Tîrgul Gaudeamus și, mai apoi, în veac. Că, vorba clasicului, ape vor seca în albie pînă se va mai apuca altul de o treabă ca asta. Eu între timp am început lucrul la „Neguțătorul din Veneția” după vorba altui clasic că „șoarecele, cînd nu încape în bortă, își mai leagă și o tigvă de coadă”.

Între timp, printr-o potriveală ciudată, destinul m-a dus la numai cîțiva kilometri de Stratford unde albesc de aproape 400 de ani oasele autorului.

În imagine, Titania cuprinsă de dragoste pentru țesătorul Mosor, sub privirea sarcastică a lui Oberon. Sînt sigur că n-ați știut că Titania-Oberon era un cuplu inter-rasial. Aflați acum.

Cu doamna profesoară Camelia Săpoiu la E. Lovinescu

„... îl știi pe tîmplar?”

Fotografii de Luiza Haşegan şi Ana Florescu

Imagini de la întîlnirea cu tinerii cititori de la Liceul teoretic E. Lovinescu. Vasile a zburat și acolo

Scenă din „Bolnavul încercuit”

”Cer un bilet pentru Efiria”

„Unii spun că l-au văzut pe Vasile zburînd”

Lectura în licee. Am fost la Colegiul E. Lovinescu

Ieri, 31 octombrie, am petrecut un răstimp foarte plăcut conversînd despre literatură cu elevii de la Colegiul E. Lovinescu și citindu-le din poezia și proza mea.

Întîlnirea a fost proiectată de colegul Un Cristian și organizată impecabil de dna profesoară Camelia Săpoiu, în curînd doctor în lingvistică, dar foarte apropiată literaturii contemporane. Elevii s-au documentat excelent cu ajutorul profesoarei lor și astfel am putut avea un dialog profund, deloc formal. Doi tineri actori au prezentat cu mult haz un fragment substanțial din piesa mea „Bolnavul încercuit”. M-am bucurat că mulți elevi care vor să devină actori sau chiar joacă la Teatrul Masca au fost prezenți la această întîlnire.

Un lucru care m-a impresionat: peretele „cabinetului de română” nu era tapetat doar cu portrete de clasici, ci și de contemporani: de la Nicolae Manolescu, Mircea Martin, Nicolae Prelipceanu la Gabriel Chifu, Ioan Es. Pop, Varujan Vosganian sau subsemnatul.

Detalii puteți citi și pe blogul doamnei profesoare. Voi reveni și cu imagini.

Cununa de Lauri – fals jurnal grecesc (II)

Mi-a revenit, după regulament, sarcina de a selecționa echipa Bucureștiului în care m-am inclus și ca organizator ca să economisesc un loc (sponsorii au fost generoși, dar banii ajungeau la limită) așa cum și Gabriel Chifu a făcut parte din echipa Craiovei. Cred că am ales bine, chiar dacă, în final Craiova a cîștigat cu 39 la 33, după notele juriului. Am tatonat mulți poeți, unii au refuzat. M-am orientat desigur spre cei valoroși, dar am avut în vedere, recunosc, vîrsta și condiția fizică gîndindu-mă la drumul nu prea ușor, cu autocarul, pînă la Salonic și dincolo de el la Leptokaria. Am avut dreptate, n-aș mai fi avut, pentru că autocarul cu echipa Craiovei și cu patru componenți ai echipei bucureștene avea să se rătăcească în Bulgaria și „jucătorii” să ajungă osteniți, cu 24 de ore întîrziere și după o noapte petrecută la un motel din munți. Din fericire toți au rezistat cu bine și, deși programul a fost ușor modificat, totul a reintrat rapid în normal.

Leptokaria ne-a întîmpinat cu nori și vînt, dar cu o mare caldă și nici apa din piscina hotelului Olimpian Bay nu era deloc rece, deși dintre zecile de turiști nimeni în afara noastră nu s-a aventurat la început. În zilele următoare soarele a fost mult mai generos. Dar noi aveam treabă și emoții: echipa TVR Craiova filma de zor, juriul delibera iar concurenții își repetau textele.

În ceea ce mă privește, am făcut vocalize în balcon ca să-mi încălzesc vocea, și nu pe malul mării, ca Demostene. Aproape sigur că nu voi intra în primii șase, care aveau să „joace” semifinala, regula fiind de a citi în fiecare rundă poeme inedite, cei ce se abăteau urmînd a fi depunctați, mi-am tras totuși gloanțele în prima rundă începînd cu poemul „trecutul - o sărbătoare”, rămas în folclorul greco-român ca „poemul cu Vasile”. În semifinală, am mai avut niște inedite și, prinzînd curaj, am ajuns în finala de trei, alături de Gabriel Chifu și Nicolae Prelipceanu. Aici am utilizat, în disperare de cauză, trei texte abia scrise, rămase încă notate de mînă, nefinisate, ba și două edite, fiind depunctat pesemne și pe bună dreptate. Oricum ar fi fost însă, recunosc, victoria nu avea cum să îi scape celui care s-a dovedit cel mai bun în toate rundele: Gabriel Chifu, care a tras după el și echipa oltenească. Nicolae Prelipceanu și cu mine ne-am împărțit poziția a doua și trofeul secund care stă acum pe un perete al ASB. Eu am propus să-l expunem alternativ: o lună la ASB și o lună la Viața Românească, în aceeași clădire.

Am fost la Salonic, am fraternizat cu poeți greci, tineri și simpatici, am recitat și acolo, la invitația lui Nicolae Manolescu „poemul cu Vasile”, am asistat la revărsarea „crizei” care însemna, vineri seară, cafenele debordînd de tineri bine îmbrăcați, zeci de „motoare” parcate în fața localurilor din centru. Ce-i drept, am întîlnit și o demonstrație pașnică formată din vreo 40 de cicliști, premerși de o motocicletă de poliție care scandau ceva ininteligibil mie. Într-o inspirație de moment am fluturat și eu o sacoșă strigînd prima lozincă venită în minte: „Basarabia – pămînt românesc”. Demonstranții nu au priceput, dar mi-au adresat semne de simpatie, ca unuia care compătimeam cu cauza lor.

În rest, Turnul Alb era alb, marea era albastră și noi plini de voie bună.

Soare de toamnă. Frunza vedetă

„...căci soarele e tot mai mic
În diametru...”

Totuși azi, în Parcul Tei, a mai oferit cîteva ore plăcute.
Tudor cu prietenul său Filip și cu cățelușa acestuia, Mura, au făcut cîteva curse cu trotineta și bicicleta și cîteva poze.


Văzînd o frunză căzută în cadru Tudor (Huppy) a remarcat: „Și frunza e vedetă”.

Restul pozelor pot fi văzute aici

Cărți (ca și) noi! Emil Mladin - Haimanaua, Ed. Ideea Europeană * * * (II)

(urmare)

În „Haimanaua”, după ce personajul principal e adoptat de familia procurorului general Radu Costea, scăpînd de infernul din orfelinat, lucrurile nu se simplifică pentru el.

Radu, acum Costea, trece prin diferite experiențe, cele mai multe traumatizante, în școala cea nouă, în bande de infractori, în fabrica unde ajunge pentru că nu intră la facultate și apoi în armată. Tatăl adoptiv moare, apoi și mama adoptivă. Radu Tristu, devenit Radu Costea nu își găsește locul nici în lumea de unde a plecat beneficiind aparent de o șansă unică, dar nici în lumea unde i s-a oferit această șansă. Nu-și mai găsește un sens al vieții nicăieri, e detestat din ambele părți și ultima filă a cărții este un formular „certificat constatator al morții” prin care se atestă că personajul, născut în 1949, moare în 1973 prin „axfisie mecanică provocată”. Mai exact, „haimanaua” inadaptabilă își pune ștreangul de gît.

În chip rece, comportist, chiar cînd adoptă, cel mai adesea, persoana I din perspectiva personajului central, Emil Mladin nu trage nicio concluzie, cu atît mai puțin o morală, a întîmplărilor expuse. Volumul e pur și simplu un dosar existențial. Sinuciderea finală a lui Radu Cosma nu e atît de misterioasă ca a celebrului Anghelache al lui I. L. Caragiale. Totuși explicațiile pot fi multiple și contradictorii. S-ar putea invoca mediul formării lui Radu în primii și esențialii 10-11 ani de viață ca și cel opulent dar incomod, constrîngător, al unei familii nomenclaturiste.

La fel, pot fi luate în discuție imposibilitatea de a rupe cu anturajul de joasă, chiar infamă extracție care-l atrage pe protagonist ori pur și simplu caracterul lui de „rebel fără cauză” precum, de ce nu, soarta nefastă care-l face să rateze ocazie după ocazie. Nu vom ști niciodată sigur dacă „haimanaua” este un vinovat și un unic dușman al său sau o victimă, iar în acest ultim caz dacă e victima societății - sîntem totuși într-un regim totalitar al învîrtiților și în care interlopii înfloresc sub firma cinică a „eticii și echității” - ori a destinului nefericit care l-ar fi ajuns oriunde.

Deși închis, odată cu expierea personajului, finalul romanului este unul deschis către interpretări variate pe care, cu abilitate, scriitorul nu le avansează. El, autorul, nu dă prioritate niciuneia dintre posibililele teze, ci se mărginește să expună, cu mare credibilitate și cu talent, faptele nude care se înoadă la final precum lațul în jurul gîtului eroului.

Mi se pare, dar e numai una dintre interpretările posibile, că sugestia majoră și de fapt „tema” romanului este aceea a destinului implacabil, a fatalității de neocolit care i se trasează, prin însăși nașterea sa din părinți necunoscuți. Încă din momentul acela, cu toate întortochierile ulterioare ale vieții, sfîrșitul era o decizie parafată.

În imagine coperta ediției princeps - Nemira 1994