luni, 31 octombrie 2011

Cununa de Lauri – fals jurnal grecesc (II)



Mi-a revenit, după regulament, sarcina de a selecționa echipa Bucureștiului în care m-am inclus și ca organizator ca să economisesc un loc (sponsorii au fost generoși, dar banii ajungeau la limită) așa cum și Gabriel Chifu a făcut parte din echipa Craiovei. Cred că am ales bine, chiar dacă, în final Craiova a cîștigat cu 39 la 33, după notele juriului. Am tatonat mulți poeți, unii au refuzat. M-am orientat desigur spre cei valoroși, dar am avut în vedere, recunosc, vîrsta și condiția fizică gîndindu-mă la drumul nu prea ușor, cu autocarul, pînă la Salonic și dincolo de el la Leptokaria. Am avut dreptate, n-aș mai fi avut, pentru că autocarul cu echipa Craiovei și cu patru componenți ai echipei bucureștene avea să se rătăcească în Bulgaria și „jucătorii” să ajungă osteniți, cu 24 de ore întîrziere și după o noapte petrecută la un motel din munți. Din fericire toți au rezistat cu bine și, deși programul a fost ușor modificat, totul a reintrat rapid în normal.

Leptokaria ne-a întîmpinat cu nori și vînt, dar cu o mare caldă și nici apa din piscina hotelului Olimpian Bay nu era deloc rece, deși dintre zecile de turiști nimeni în afara noastră nu s-a aventurat la început. În zilele următoare soarele a fost mult mai generos. Dar noi aveam treabă și emoții: echipa TVR Craiova filma de zor, juriul delibera iar concurenții își repetau textele.

În ceea ce mă privește, am făcut vocalize în balcon ca să-mi încălzesc vocea, și nu pe malul mării, ca Demostene. Aproape sigur că nu voi intra în primii șase, care aveau să „joace” semifinala, regula fiind de a citi în fiecare rundă poeme inedite, cei ce se abăteau urmînd a fi depunctați, mi-am tras totuși gloanțele în prima rundă începînd cu poemul „trecutul - o sărbătoare”, rămas în folclorul greco-român ca „poemul cu Vasile”. În semifinală, am mai avut niște inedite și, prinzînd curaj, am ajuns în finala de trei, alături de Gabriel Chifu și Nicolae Prelipceanu. Aici am utilizat, în disperare de cauză, trei texte abia scrise, rămase încă notate de mînă, nefinisate, ba și două edite, fiind depunctat pesemne și pe bună dreptate. Oricum ar fi fost însă, recunosc, victoria nu avea cum să îi scape celui care s-a dovedit cel mai bun în toate rundele: Gabriel Chifu, care a tras după el și echipa oltenească. Nicolae Prelipceanu și cu mine ne-am împărțit poziția a doua și trofeul secund care stă acum pe un perete al ASB. Eu am propus să-l expunem alternativ: o lună la ASB și o lună la Viața Românească, în aceeași clădire.

Am fost la Salonic, am fraternizat cu poeți greci, tineri și simpatici, am recitat și acolo, la invitația lui Nicolae Manolescu „poemul cu Vasile”, am asistat la revărsarea „crizei” care însemna, vineri seară, cafenele debordînd de tineri bine îmbrăcați, zeci de „motoare” parcate în fața localurilor din centru. Ce-i drept, am întîlnit și o demonstrație pașnică formată din vreo 40 de cicliști, premerși de o motocicletă de poliție care scandau ceva ininteligibil mie. Într-o inspirație de moment am fluturat și eu o sacoșă strigînd prima lozincă venită în minte: „Basarabia – pămînt românesc”. Demonstranții nu au priceput, dar mi-au adresat semne de simpatie, ca unuia care compătimeam cu cauza lor.

În rest, Turnul Alb era alb, marea era albastră și noi plini de voie bună.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog