luni, 13 decembrie 2010

Ziua de 13 decembrie 1983. O amintire



Istorie literară... Îmi amintesc foarte bine ziua de 13 decembrie 1983. Era destul de frig, oricum sub zero grade. În acea zi am fost la Editura Litera, la Casa Scînteii pentru a depune un volum colectiv de poezie care trebuia să fie un „Aer cu diamante” nouăzecist (deși desigur nu se vorbea încă de nouăzecism, nici măcar între cei care se vor identifica lui). Autorii care deciseseră să participe (și să cotizeze, „Litera” fiind o editură, singura atunci, care publica în regia autorilor, dar nu fără cenzură) erau: Daniel Bănulescu, Andrei Damian – dispărut tragic recent - David Ioachim, Horia Gârbea, Paul Vinicius. Delegația de depunere a manuscrisului a fost formată din Daniel Bănulescu, Paul Vinicius și din mine. La sediul editurii, am fost bine primiți de regretatul Radu Albala, redactor acolo, care știa de demersul nostru de la Laurențiu Ulici și ne-a încurajat, ba chiar ne-a sugerat să acceptăm un format pătrat al cărții, pentru a fi individualizat mai bine. Am semnat un formular de predare și am plecat euforici. Era tot mai frig. Se întuneca devreme, desigur, și am ajuns la Cartea Românească, vechiul sediu de pe Nuferilor (azi General Berthlot) să ne luăm niște cărți apărute tocmai atunci, nu mai știu care. De acolo am mers la cîrciuma Jupiter, pe lîngă Radio, azi dispărută. Acolo, la un vin roșu cu care am sărbătorit depunerea și previzibilul succes, Daniel ne-a spus că a auzit un zvon tîmpit, incredibil că ar fi murit Nichita Stănescu. Am trecut peste el ca peste o aberație care nu merită comentată și ne-am continuat discuțiile optimiste. Abia cînd am ajuns acasă am aflat că într-adevăr autorul „Necuvintelor” murise în acea dimineață, fapt pe care nimeni, la editurile pe unde trecusem, încă nu-l știuse în cursul zilei. Am fost foarte impresionați, eu și colegii de generație de sfîrșitul lui prematur. Epilogul a fost unul fatal și pentru soarta volumului noastru. Prin aprilie sau mai, am fost invitați la editură unde ni s-a spus foarte politicos că, în ciuda referatului favorabil din partea editurii și a recomandărilor obținute ulterior, a lui Mircea Martin în primul rînd, între timp începînd Cenaclul Universitas, „forurile” nu mai aprobă volume colective și în niciun caz pe al nostru. Precedentele cu „Aer cu diamante” și cu „Cinci” ale optzeciștilor alertaseră cenzura. Așa că debutul nostru s-a amînat cu 11 ani al lui Daniel, cu 13-15 ani ale celorlalți exceptîndu-l pe David Ioachim care a părăsit țara și cariera literară în 1990. În ciuda frustrării de atunci, consider că nu a fost rău că s-a întîmplat așa. Detaiile acelei zile mi-au rămas în memorie și astfel pot spune precis ce am făcut în ziua nefastă în care literatura l-a pierdut mult prea devreme pe Nichita Stănescu.

8 comentarii:

  1. Nichita Stănescu
    Gând 1

    Părerea mea este că poetul nu are o
    epocă a lui; epoca îşi are poeţii ei şi, în
    genere, epoca îşi vede singură poeţi.

    Nichita Stănescu
    Gând 3

    Dacă n-aş crede în mesajul meu literar, nu aş
    scrie. Pur şi simplu, n-aş crede şi... e o falsă
    modestie să spui "domnule, eu scriu pentru că
    iubesc poezia... da' nu prea cred dacă am talent,
    dacă n-am talent". Eu cred foarte mult în
    talentul şi în vocaţia mea, pentru asta mi-am
    jertfit întreaga mea existenţă, ca să adaug, cu o
    picătură în plus, sensibilităţii contemporane o
    formulare mai nouă, mai adecvată etcaetera.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce povestitor de "amintiri literare" zace in domnia- voastra! Oare o sa apucam sa cetim cartea ce o veti da tiparului (si nu internetului)?

    RăspundețiȘtergere
  3. A fost un an nefericit. În vara aceea mi-am pierdut cel mai bun prieten din vremea studenției, Florin Pripoae, mort într-un accident rutier.

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumesc tuturor. Cît despre anonimul cu `amintirile` sper că e o simplă glumă. Nu am încă vîrsta memoriilor. Iar cînd mă voi hotărî pentru memorii, pre mulți am să popesc și eu.

    RăspundețiȘtergere
  5. Pai daca-i pe-asa (apropo de Anonimul 3), haide sa depanam amintiri ce-or deveni cindva (sau mai degraba nu), memorii. Ca eu parca intuind o astfel de reactie, n-am mai putut decit sa postez un "Of...", semnat de asemenea Anonim. Fiindca am realizat, inca o data, drama personajului principal din "Toti oamenii sunt muritori" de Simone de Beauvoire. Asa cum mi s-a intimplat si cind am citit despre Gabriel Stanescu:un om (pe linga cele ce le-ai spus)cu un simt al justitiei si al eticului rar intilnite.
    Dar postarea despre Nichita Stanescu m-a trimis chiar in ziua in care poetul a fost inmnormintat. Mai multi colegi s-au grabit sa ajunga din urma convoiul funerar la cimitirul Bellu, dar eu ma simteam paralizata. Pina la urma am luat un calciu lactic si m-am tirit si eu cu un tramvai intr-acolo. Era deja foarte tirziu. Pe masura ce ma apropiam de intrarea in cimitir, intilneam figuri cunoscute de scriitori venind spre oras si-mi dadeam seama ca inmormintarea s-a terminat. Cind am pasit pe aleea scriitorilor, m-am intilnit cu Stefan (Andrei Damian). "Ai ajuns si tu, in sfirsit?". Am dat din cap si m-am indreptat singura spre mormint, de unde nu-mi mai amintesc chiar nimic. Stiu doar ca aceea a fost ultima vizita la Bellu. Prin 85-86 m-a invitat un coleg mai deosebit, macabrel cu mult peste media naturala virstei, sa merg sa-mi arate unde sunt "parcati" (il citez) Magda Isanos si Eusebiu Camilar, dar m-am speriat ca o fraiera si nu m-am dus. Nu-mi pare rau. Oricum, va trebui sa merg intr-o zi in vizita, deoarece am foarte multe restante.
    As vrea sa inchei cu singurul vers pe care mi-l amintesc dintr-un poem in proza de Nichita Stanescu,pe care l-am recitat la una dintre serile studentesti patronate de Stefan, la putin timp dupa moartea autorului Elegiilor:
    "Ca si cum nu am fi, suntem asemeni celor care
    liberi si de git cu moartea, se saruta pe gura".
    Dar slava Domnului ca mai avem multe obligatii si bucurii de ispasit inca pe pamint fiind!

    Lorena P.S.

    RăspundețiȘtergere
  6. Am fost la Bellu mai des decit am dorit. Sint si acolo destule probleme pentru scriitori.

    RăspundețiȘtergere
  7. ..."sint si acolo destule probleme pentru scriitori"... Ei, abia in postarea aiasta, va recunoastem stilul, maestre...
    Cit despre "amintiri cu scriitori" - parca nici nu mai este nevoie, dupa "caderea Bastiliei"... Au ma insel?!

    RăspundețiȘtergere

Postări populare

Arhivă blog