miercuri, 11 mai 2011
A dispărut dintre noi Gheorghe Ene, cunoscutul prozator „desantist”
Am aflat cu tristeţe încetarea prematură din viață, ieri, 9 mai, a prozatorului Gheorghe Ene. S-a născut la 16 octombrie 1950, în satul Căldăreşti, comuna Pogoanele, judeţul Buzău. După studii liceale făcute la Buzău, a absolvit Facultatea de Filologie a Universității București în anul 1973. A fost membru al cenaclului „Junimea”. Începând cu 2001, a editat în satul natal revista „Dincoace de pod”. A debutat ca prozator în antologia „Desant ’83”, fiind unul dintre reprezentanții marcanți ai generației 80 în proză. A debutat însă cu versuri în revista Luceafărul şi figurează în antologiile Tineri poeţi (1969), Semnul că nu cunoaştem eclipsa (1978). A publicat volumele de proză O spovedanie a textului, Editura Paralela 45, 1999 și mai multe volume de versuri, ultimul  Texte de dincoace,  în 2007. Gheorghe Ene a fost și un apreciat profesor de limba și literatura română. A fost membru al Uniunii Scriitorilor în cadrul ASB, secția proză. Prin dispariția lui Gheorghe Ene, literatura noastră suferă o dureroasă pierdere.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări populare
- 
Nu e ușor să fii membru al conducerii USR și/sau al comisiilor sale. Se crede că e simplu. Dar faptul de a încerca să faci ceva împotriva ce...
- 
La editura Cetatea de Scau n din Tîrgovişte a apărut volumul 1 din însemnările şi memoriile bunicului meu, generalul Titus Gârbea (1893-1...
- 
În fiecare dimineață, fiul meu, Tudor, mă trezește cam cu aceeași replică: - Tati, trezește-te odată! Trebuie ...
- 
N-am mai fost la un meci de fotbal pe stadion de dinainte de revoluție. Nu mergeam nici acum, dacă nu mă invita dl. primar Neculai Onțanu că...
- 
Am regăsit, în urma unei sugestii primte dintr-o corespondență privată, un text pe care l-am tradus mai demult, un poem foarte cunoscut în...
- 
Uniunea Scriitorilor din România atrage atenția asupra degradării continue a limbii române şi a nivelului de cultură din spațiul public ...
- 
Statuia Împăratului Traian a fost dezvelită electoral de primarul Oprescu pe treptele Muzeului de Istorie (fosta Poștă Centrală) din Calea ...
- 
Au și trecut 34 de ani. Aveam 14 ani și eram în bucătărie, cu întrega familie, minus bunicul meu care lucra (scria) la demisol, voiam să pre...
- 
La 31 martie, Nichita Stănescu ar fi împlinit 77 de ani. Nod 19 Murise îngerul, dar nu l-am putut ține în brațe, se făcuse de apă și mi-a cu...
- 
PROGRAM al candidatului Horia Gârbea ...
Arhivă blog
- 
        ► 
      
2015
(64)
- ► septembrie (3)
 
- 
        ► 
      
2014
(210)
- ► septembrie (14)
 
- 
        ► 
      
2013
(212)
- ► septembrie (17)
 
- 
        ► 
      
2012
(219)
- ► septembrie (19)
 
- 
        ▼ 
      
2011
(468)
- ► septembrie (33)
 - 
        ▼ 
      
mai
(35)
- Un caz de mutilare
- Nostalgia Mării Negre
- „Pe drumuri de munte”
- O fotografie veche
- „Moarte de om” sau mai bine "Întoarcerea la Dumnezeu"
- La Mulți Ani, Azerbaidjan!
- Vasile la „poemul săptămînii”
- Ticăloșia și contactul ei cu copiii
- Cărți noi! Andrei Oișteanu - Narcotice în cultura ...
- „Amarul tîrg” ?
- A dispărut Fănuş Neagu
- După Festivalul internațional Tudor Arghezi ediția...
- Moartea unui mare scriitor: Mircea Horia Simionescu
- În curînd! Zilele „Tudor Arghezi” la Tîrgu Jiu și ...
- Premiul USR. Literatură în limbile minorităţilor
- Premiul pentru publicistică al revistei „Luceafăru...
- Premiile USR pentru anul 2010 - nominalizări
- La Salonic și la Nea Moudania
- Întoarcerea din Paradis
- A dispărut dintre noi Gheorghe Ene, cunoscutul pro...
- Cărți noi! Dumitru Chioaru - Noi developări în per...
- Cărți noi! Silvana Todea-Depounti - Joc de cuvinte...
- Colocviul de Literatură Science Fiction şi Fantasy...
- Echilibru. Ion Vianu despre „Cazul Breban”
- Vești bune
- Cărți noi! Alice Drogoreanu - fang, Editura Brumar...
- Cazul Breban - Securitate. Germina Nagîț (CNSAS), ...
- Matei Vișniec Domnul K. eliberat, Editura Cartea R...
- O viață palpitantă
- Un poem
- Cărți noi! Emil Lungeanu - Jurnalul lui Henry Wild...
- Cărți noi! Steampunk – A doua revoluție, Editura M...
- A murit Petru Cârdu (1952-2011)!
- Anunțul retragerii lui Nicolae Breban
- Nicolae Breban demisionează din Consiliul USR
 
 
- 
        ► 
      
2010
(391)
- ► septembrie (35)
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 Postări
Postări
 
 

 
Dumnezeu sa-l ierte!
RăspundețiȘtergereDumnezeu sa-l odihneasca!
RăspundețiȘtergere