Fanfara și coliva!

Soacra mea are o vorbă înțeleaptă și amuzantă, care se potrivește perfect unui „director de imagine”: „Mortul, ca mortul... Fanfara și coliva!”

De ea îmi amintesc prin ricoșeu de cîte ori mă gîndesc la „Titus Andronicus”, poate cea mai macabră-sîngerosă piesă a lui Shakespeare, din care am pus cîteva versuri pe frontispiciul romanului „Crime la Elsinore” și din care am ales (nu cunosc montarea respectivă) o imagine pentru coperta ediției electronice, apărute acum la ePublishers în colecția eLiteratura. Că nu era colivă, ci tort... nu mai contează. Vă amintiți filmul cu Anthony Hopkins? Dar montarea lui Ducu Darie după Heiner Muller care era mai mult Shakespeare?

Tot din seria „fanfara și coliva”, vă anunț că am luat în custodie, fără să încep însă efectiv, traducerea piesei „Neguțătorul din Veneția” a aceluiași Will. Gătarea „Visului...” m-a stimulat, că vorba lui moș Creangă „Șoarecele cînd nu încape în bortă, își mai leagă și o tigvă de coadă”. De la Divina Comedie a lui Dante n-am mai pomenit la un text atîtea referințe ca la „Neguțătorul...” și asta e nimic pe lîngă cele pe care le voi găsi eu. Dacă la „Visul...” am reușit să reduc aparatul „notelor traducătorului” la vreo 80, ce va fi acum? Muzica... muzica!

În imagine, variante ale Laviniei în montări cu Titus Andronicus