vineri, 18 noiembrie 2011

Nobel de România




Sună mai bine decît „derby de România”(???)

Comitetul Nobel al Academiei Suediei a adresat o scrisoare Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor solicitînd propuneri pentru Premiul Nobel (secțiunea literatură) pe anul 2012 - o operațiune de rutină de altfel.

Comitetul USR, întrunit la Alba Iulia ieri, în ziua de 17 noiembrie, unde a beneficiat de impecabila ospitalitate a Filialei USR Alba-Deva, a primăriei și Consiliului județean Alba (voi reveni) a recomandat Comitetului Nobel să ia în considerare atribuirea premiului scriitorilor români Ana Blandiana, Mircea Cărtărescu și Nicolae Breban.

Propunerea subsemnatului și a lui Gabriel Coșoveanu de a îl include în listă pe Varujan Vosganian, pe temeiul că este un autor intens tradus, mediatizat în Europa și posesor al unul lobby semnificativ, a fost retrasă la cererea explicită a scriitorului.

10 comentarii:

  1. Nu sunt prea convins că al dvs. Varujan ar fi putut să o bată vreodată pe şăgalnica noastră poetă Ama Blandiana şi nu cred că s-ar fi putut bate cu ceilalţi doi. Pe mine însumi, domnul Breban m-a speriat,în sensul frumos al cuvântului şi i-aş da girul pentru Nobel. E bun. Domnului Cărtărescu, atât de dependent de ,,Humanitas; i-aş recomanda un pic de nuanţare a ceea ce doreşte să ne transmită,în sensul în care nu suntem nici femei nici ultimii străini ai acestui secol pustiit de invidii şi singurătate. Dan Minoiu Ploiesti

    RăspundețiȘtergere
  2. credeam ca ne scutesc de dopatul si nevinovatul cartarescu, ne-am acrit de el! suntem copii, se compara cu breban, de exemplu?!

    RăspundețiȘtergere
  3. Felicitări Comitetului Uniunii Scriitorilor din România pentru alegerea doamnei Ana Blandiana, în competiția pentru acest important premiu. Această mare poetă își merită pe deplin laurii, prin miile de poeme fantastice care au încântat generații întregi de iubitori ai cuvântului și metaforei.


    Cu stimă,

    Alexandru Răduț

    RăspundețiȘtergere
  4. nu merita niciunul Nobelul, hai sa nu ne mai maimuțărim!
    păpușica Arpagic (miau-miau!), colaboratorul Securitatii și fonfăitul postmodernist...

    RăspundețiȘtergere
  5. Ca nu si-a castigat niciunul dintre ei dreptul la o asemenea mediatizare stim, la urma-urmei Breban este un autor decent, cu unele realizari, Blandiana a miscat pana unde a putut, mai mult nu poate. Despre M.C... una e sa joci la Barca, alta e sa plimbi mingea in liga secunda din Croatia, oricate goluri ai inscrie, tot aia-i.
    ..oare nu meritam si noi o reprezentatie, o premiera dupa ce am batut drumul pana la teatru atata amar de ani?!

    Si acum intre noi, daca nu a primit Nichita sau unul dintre cei mari aceasta recunoastere..chiar nu mai conteaza.

    RăspundețiȘtergere
  6. varujan chiar e un om /suflet moral
    cu ce drept veniţi voi să-l propuneţi

    RăspundețiȘtergere
  7. @Anonim 1...

    Dacă ați rămas doar cu păpușica(!) Arpagic în cap - care vorba fiind numai păpușică nu era, ci motan în toată firea - e trist, e foarte trist. Nu v-ar strica (nu contează vârsta pe care o posedați) să mai citiți ceva texte ale autoarei :)


    Semnat

    A.R.

    RăspundețiȘtergere
  8. nu avem, fratilor, nu avem...
    asta e situatia!
    si pentru multă vreme...
    NB: Anonimii de mai sus - fie rautaciosi, fie sentimentali! tot un drac...

    RăspundețiȘtergere
  9. Pt Anonim 1...
    AM CITIT! Departe griva de iepure...

    RăspundețiȘtergere
  10. Blandiana este atat de...blânda
    Breban e un fel de Petru Dimitriu
    M.C. e un silicon, o prefabricație gonflabilă până aproape de plesnire -

    Acta est fabula!

    NB.De două ori am meritat Nobelul și o data am fost nedreptățiți! Propuneți-i! Cine știe, cu... pollit. cor. poate...
    Să fie bună și gloria perdantului!

    RăspundețiȘtergere

Postări populare

Arhivă blog