William Shakespeare. Sonetul LXVI

William Shakespeare

                        Sonetul LXVI

Prea istovit de toate, moartea-mi rog,

Văzînd virtuoșii printre cerșetori

Și pe netrebnici strălucind – mă rog! –

Și pe fideli tratați drept trădători.

Și rangul mișelește măsluit,

Și fecioria grosolan bîrfită,

Și ce-i perfect cu silă înjosit,

Dreptatea șchiopătînd disprețuită.

Și arta cu zăbală-n tiranie,

Și pe cei proști rețete dînd la buni,

Și adevărul pur numit prostie,

Și binele ca sclav pentru nebuni.

            De toate astea-aș vrea să mor, chiar mîne,

            Dar dacă mor, iubirea cui rămîne?    

                                                             Traducere de Horia Gârbea