Echilibru. Ion Vianu despre „Cazul Breban”

În revista 22, Ion Vianu publică un articol argumentat și care mi se pare de o mare luciditate despre „cazul Breban - Securitate”. Ion Vianu l-a cunoscut bine pe N. Breban și cîntărește corect scăderile lui, inclusiv vederea unui "complot" împotriva sa, absolvindu-l în același timp de acuzația de „turnătorie”. Teza „complotului” vine tot din orgoliul lui Nicolae Breban care se crede suficient de important pentru a (mai) provoca vreo conjurație. Iată cîteva citate semnificative:


„Breban, deci, începe să-şi refacă situaţia socială (după episodul condamnării Tezelor din Iulie n.m.). El are un singur obiectiv: să-şi poată continua nestingherit opera – şi publicarea ei. Vocaţia martiriului – nu o are. Fireşte, după escapada lui occidentală din ′71-′72 este contactat de Organe. Și nu poate să-i scape ce ştia toată lumea, anume că România era condusă de Securitate. Se întâmpla că generalul Pleşită (personaj feroce şi dezgustător) era atunci însărcinat şi cu supravegherea mediilor intelectuale. Făcând dovadă de o colosală capacitate de a-şi domina greaţa, Breban nu numai că-l convinge pe Pleşită de propria-i inocuitate, dar leagă un fel de relaţie, să nu o numim amicală, dar de apropiere, cu abominabilul subşef al gărzii pretoriene a dictatorului.

Breban nu făcea niciun mister din aceste frecventări dubioase. Dimpotrivă, le punea în lumină cât putea. Sub nicio formă, însă, Breban nu „turna“. Breban era indiferent politic, dar nu era un cinic absolut. Avea sentimentul prieteniei. (...)

Breban, „colaborator“? Absurd. Breban, „agent de influenţă“? Nu cât C. Noica, cel care căuta să îi abată de la acţiunea lor anticomunistă pe soţii Ierunca şi pe Sanda Stolojan (la Paris!). Nu cred deloc că vâlva stârnită de revelarea relaţiilor impure ale lui Breban ar fi, aşa cum susţine însuşi Breban, rezultatul unui complot, al unei răzbunări pentru „Trădarea criticii”, eseu recent, în care scriitorul condamna actuala lipsă de solidaritate între literatori. Revelarea documentelor în cauză a fost o operaţie de rutină cerută pentru toţi membrii conducerii Uniunii Scriitorilor.


...Rămâne stenograma convorbirii cu Pleşiţă, care conţine câteva platitudini jenante. De genul: „Servim şi noi ţara“ (adică: abjecta oligarhie ceauşistă) sau (à propos de Eugène Ionesco): „S-a scrântit bătrânul“ („Bătrânul“ tocmai îşi bătuse joc cu mare cruzime de Ceauşescu la Europa Liberă, era mai lucid ca noi toţi la un loc.) Nu e agreabil pentru Breban să i se amintească asta. Mai mult decât un motiv de indignare colectivă, punerea în evidenţă a acestor mici jaculaţii oportuniste ale lui Breban ar fi un bun prilej de examen de conştiinţă pentru cei ce au apucat vremurile turpitudinii. Cine se descoperă curat ca lacrima să arunce primul cu piatra în Breban.
Dar pe mine să nu contaţi.

Cazul Breban - Securitate. Germina Nagîț (CNSAS), intervievată de Andreea Pora în „22”

Germina Nagîț (CNSAS), intervievată de Andreea Pora pentru revista „22”, explică de ce în cazul lui Nicolae Breban s-a luat decizia de înaintare în instanță a cazului pentru că el ar fi făcut „poliție politică”, deși informațiile transmise de scriitor au fost doar verbale. (sublinierile mele)

Să revenim la cazul Breban, care a stârnit destulă polemică şi nemulţumire pe scena publică. Au fost voci care au spus că din documentele prezentate în instanţă de CNSAS nu ar reieşi clar că el a fost informator, nu are Angajament, nu are note informative...
Definiţia colaboratorului, aşa cum e prevăzută de lege, nu se bazează pe elemente, să zicem, „birocratice“ – existenţa unui Angajament, a unui nume conspirativ sau chiar a unui dosar de reţea -, ci pe conţinutul şi pe natura informaţiilor pe care o persoană le-a transmis Securităţii. Circumstanţele sunt foarte importante, nuanţele de asemenea, dar unitatea de măsură nu poate fi decât una singură şi întotdeauna aceeaşi: Drepturile Fundamentale ale Omului sau drepturile civile. Calitatea de colaborator depinde, în esenţă, de natura informaţiei pe care cineva a livrat-o ofiţerilor de Securitate, iar Consiliul nu face decât să propună instanţei un set de documente care, în opinia juriştilor noştri, confirmată de Colegiu, corespund definiţiei din lege. Repet: CNSAS nu se pronunţă şi nu atribuie cuiva această calitate, ci doar înaintează o propunere instanţei, pe baza unor materiale arhivistice.

În ce măsură discuţiile lui Breban cu generalul de Securitate Pleşiţă aduceau atingere Drepturilor Omului şi drepturilor căror oameni?
Din acţiunea prezentată instanţei rezultă că s-au reţinut ca esenţiale pentru documentarea cauzei informaţiile despre persoane din mediul literar, informaţii pe care d-l Breban i le-a comunicat generalului Pleşiţă la telefon: diverse opinii, reacţii şi intenţii ale celor implicaţi în fenomenul cunoscut publicului sub numele de „Mişcarea Goma“. S-au reţinut în acţiune şi rapoarte întocmite de ofiţeri după discuţiile cu d-l Breban, privind mediul emigraţiei române din Paris şi în special Europa Liberă. Or, în această situaţie, colegii jurişti au apreciat că documentele atestă încălcarea dreptului la opinie, la libertatea cuvântului, precum şi accesul liber la informaţii. Citatele vorbesc de asemenea despre încălcarea dreptului persoanei la viaţă privată. (…) în faţa unor note, rapoarte, înregistrări sau fotografii în care e vorba despre viaţa privată, poţi spune că ai ajuns în punctul în care evidenţa se impune. Când informaţiile transmise ofiţerilor, verbal sau în scris, cu sau fără un „contract“ sau o promisiune scrisă (mă refer la Angajament), sunt din registrul vieţii private a altora, eşti susceptibil de a fi încadrat în categoria colaboratorilor.

Au fost folosite informaţiile date de Breban în cazul disidenţei grupului de la Paris?
Unele sinteze informative erau categoric utile în acţiunea „Eterul“ - de exemplu, cele privitoare la Monica Lovinescu, Noël Bernard, Virgil Ierunca şi ceilalţi membri ai secţiei sau ai emigraţiei române. Genul ăsta de informaţii se transmiteau grupei operative şi se exploatau în dosarul de obiectiv, dedicat special Europei Libere şi în dosarele individuale. Era firesc să se întâmple asta, datele trebuiau exploatate operativ, doar nu erau simple cancanuri la o cafea. Că nu le regăsim în formă olografă, semnate cu un nume conspirativ, pentru ofiţer era, cum v-am spus, irelevant. Importantă era destinaţia şi valoarea lor operativă.

Nicolae Breban demisionează din Consiliul USR

Printr-un fel de „scrisoare deschisă”, ajunsă la mai mulți scriitori prin mijlocirea redacției „Contemporanul”, Nicolae Breban spune că se retrage din Consiliul USR dar fără a scrie o demisie explicită pentru că respectivul Consiliu nu ar merita onoarea unei demisii în scris. Nu e clar atunci de unde trebuie să afle Consiliul de demisie.

La ședința precedentă, Consiliul USR a hotărît să nu se pronunțe asupra deciziei CNSAS că Nicolae Breban ar fi făcut poliție politică așteptînd decizia Curții de Apel. Mai mult, a reieșit ideea că, indiferent de decizia acestei Curți, statutul USR nu prevede vreo sancțiune în cazul că ea, decizia, ar fi defavorabilă lui Breban.

Scrisoarea foarte lungă a lui Nicolae Breban (adresată lui Nicolae Manolescu) începe cu o frază destul de neclară, dar care în esență neagă încă o dată legăturile lui cu Securitatea. Și mai jos, în corpul scrisorii, Nicolae Breban repovestește fapte din perioada comunistă prin care vrea să probeze că nu a fost colaborator al puterii comuniste, ci victima ei.

Iată preambulul scrisorii lui N. Breban.

„Ce-i cu prostia asta, de „agent de influenţă”, expresie lansată ca un zvon de unele dame isteroide la Paris, fiinţe „fine” care nu au publicat, decenii la rând, vreun titlu în acest mândru şi liber oraş, expresie pe care unii nătărăi, la care văd acum că te înşiri grăbit şi mata [adică Nicolae Manolescu], o repetă, fără să vă treacă o clipă prin cap – de conştiinţă nu mai vorbesc! – că mândrul şi arogantul, îmbibat realmente de propria sa valoare, atâta câtă este, Breban nu poate fi instrumentul nimănui, nu poate fi instrumentul nici unei puteri. Nici în vis!”

(în fotografie N. Breban, Aura Christi, N. Manolescu, Gabriel Dimisianu, probabil la Neptun în 2005, fotografie trimisă de „Contemporanul”)