Alexandru Ovidiu Vintilă viața preschimbată, Editura Timpul * *

Poetul sucevean, la a patra sa carte, seamănă foarte bine cu el însuși. Un ton oracular și încărcat de tristețe, o emfază și o grandilocvență „pe mine mă/ voi reda vouă// mă voi invoca/ mă voi răpi mie însumi” (psalm către mine, poemul de deschidere al volumului) repede subminate de un „sezon al tristeții” care la el durează tot anul. El scrie un text continuat („poemul care nu se termină niciodată”) și care curge nu numai în tot volumul de față dar în toate scrierile sale de pînă acum. Alexandru Ovidiu Vintilă este un poet rafinat care, și cînd face paradă de forță, rămîne dubitativ, melancolic, fragil. Cîte-un poem redus la o terțină, mai puțin sumbră deși cu referință tot la întuneric și moarte, aduce o mică înduioșare „în interiorul dulapului/ întunericul muced și dulce/ cum moartea”. Alteori răsare cîte un distih matinal mai optimist: „ !ploaia îmbălsămează cu iz de cafea/ dimineața”. Poetul are gust sigur și, oricît de întunecat ar fi orizontul, fapt justificat și de dispariția tatălui, la care multe texte fac referire, nu devine patetic sau pozeur al mizantropiei. De aceea „viața preschimbată” de accidentele ei tragice poate fi trăită, scrisă și citită cu prețuire de către cunoscătorii în ale poeziei.