Amintiri despre „Luceafărul” la nr. 1000 (II)

(urmare)

În 1992 s-au dat „Premiile Luceafărul” și am fost și eu laureat la dramaturgie. Interviul de după decernare mi-a fost luat de o tînără reporteră de la SOTI, prima televiziune privată, care mi-a făcut o bună impresie și m-am gîndit că poate va ajunge chiar o vedetă: Andreea Esca.
Ulterior aceste premii s-au mai dat în unii ani, nu a existat continuitate 100%, totul depindea de fondurile atrase. În ultimii săi ani, Marius Tupan a reușit totuși să dea anual aceste premii.

Începînd de prin 1993, presa, mai ales literară a început să scapete, în 1996, după ce devenise și Președinte al USR, Laurențiu Ulici a luat calea politicii, lăsînd revista să fie făcută de Marius Tupan, care i-a succedat după tragica dispariție din 2000. În epoca Laurențiu Ulici și apoi în cea a lui Marius Tupan am lipsit rar din pagini, unde aveam o rubrică intitulată „Vizor” și care oscila între tabletă și cronică de întîmpinare.

Revista se cam provincializase și o ducea destul de rău, fundația care edita revista, condusă acum de Marius Tupan nu prea reușea să atragă fonduri. Editura conexă nu producea nici ea. Pentru că scria niște romane lungi, grupate în trilogii, despre care afirma mereu că sînt niște capodopere, Marius Tupan nu era prea agreat de confrați, fiind mai degrabă ținta unor ironii care-l întristau.

Din păcate, Marius Tupan l-a urmat destul de repede pe Ulici, în decembrie 2007. Luceafărul a supraviețuit totuși, s-a prefăcut cum se știe în „Luceafărul de dimineață” și a revenit la Uniunea Scriitorilor.

În ceea ce mă privește am făcut tot posibilul ca revista să continue să existe și iată că, la numărul 1000, îmi pot număra și eu 21 de ani de colaborare practic neîntreruptă sub conducerea succesivă a lui Laurențiu Ulici, Marius Tupan și Dan Cristea.

Înțeleg că cele 1000 de numere se socotesc din ianuarie 1990 (cam 21 de ani a cîte 45-50 de numere pe an dau mia aniversară). Din cele 1000 de numere, am publicat cîte ceva în vreo 950 dintre ele, n-am ținut evidența exactă. Dar mă simt bucuros și mîndru că am contribuit la existența Luceafărului. Între altele, am susținut ideea alcătuirii unui sit web al revistei, lucru de care nu l-am putut convinge pe Marius Tupan, dar care acum e esențial pentru cititorii ce-l frecventează în număr mult mai mare, într-o săptămînă, decît tirajul revistei pe hîrtie.

Mi-aș dori ca Luceafărul (de dimineață) să continue să existe, conștient de marile dificultăți de finanțare și difuzare ale unei reviste de acest gen. Cred că se impune realizarea unui sit web superior, capabil să atragă reclamă, să devină interactiv, pentru a promova mai ușor creația tinerilor și fie ca sfîrșitul revistelor de hîrtie să ne găsească tot la posturile noastre, nemuritori dar nu și reci!