Comisia de validare a USR a luat în discuție dosarele propuse de secțiile Asociației Scriitorilor București și a procedat cu deplină exigență și responsabilitate, aplicînd un filtru foarte des peste cel - dovedind și el exigență- al comitetelor de secții. Rezultatele nu sînt definitive, raportul comisiei va fi înaintat Consiliului USR după discutarea propunerilor tuturor filialelor, iar Consiliul este forul de decizie finală care se va pronunța în toamnă. Așadar nu putem vorbi decît de rezultate provizorii.
De remarcat că propunerile acceptate de la ASB au condus la acordarea, în toate cazurile, a calității de „membru stagiar” și niciodată „titular”. Cel puțin într-un caz, comisia a greșit în opinia mea și voi supune cazul Consiliului, spre rectificare. Anume a acordat calitatea de „membru stagiar” la secția dramaturgie unui venerabil regizor și scenarist, avînd la activ 7 secenarii de lung metraj și 16 filme regizate, însumînd milioane de spectatori, plus o valiză cu cărți publicate, fondator și conducător al unei fundații și reviste cu apariție întinsă pe 20 de ani. Înțeleg să se acorde calitatea de „stagiar” unui autor care trebuie să confirme că e scriitor prin opere ulterioare. Cîte scenarii și filme mai trebuie (și mai poate) să facă un om de aproape 80 de ani, după o carieră de 50 de ani, ca să fie declarat „scriitor titular”?
În rest, comisia a apreciat dosarele cu o binevenită circumspecție și severitate, preferînd autorii promițători cărora le-a impus însă, conform statutului, un stagiu.
miercuri, 20 aprilie 2011
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări populare
-
Nu e ușor să fii membru al conducerii USR și/sau al comisiilor sale. Se crede că e simplu. Dar faptul de a încerca să faci ceva împotriva ce...
-
La editura Cetatea de Scau n din Tîrgovişte a apărut volumul 1 din însemnările şi memoriile bunicului meu, generalul Titus Gârbea (1893-1...
-
În fiecare dimineață, fiul meu, Tudor, mă trezește cam cu aceeași replică: - Tati, trezește-te odată! Trebuie ...
-
N-am mai fost la un meci de fotbal pe stadion de dinainte de revoluție. Nu mergeam nici acum, dacă nu mă invita dl. primar Neculai Onțanu că...
-
Am regăsit, în urma unei sugestii primte dintr-o corespondență privată, un text pe care l-am tradus mai demult, un poem foarte cunoscut în...
-
Uniunea Scriitorilor din România atrage atenția asupra degradării continue a limbii române şi a nivelului de cultură din spațiul public ...
-
Statuia Împăratului Traian a fost dezvelită electoral de primarul Oprescu pe treptele Muzeului de Istorie (fosta Poștă Centrală) din Calea ...
-
Au și trecut 34 de ani. Aveam 14 ani și eram în bucătărie, cu întrega familie, minus bunicul meu care lucra (scria) la demisol, voiam să pre...
-
La 31 martie, Nichita Stănescu ar fi împlinit 77 de ani. Nod 19 Murise îngerul, dar nu l-am putut ține în brațe, se făcuse de apă și mi-a cu...
-
PROGRAM al candidatului Horia Gârbea ...
Arhivă blog
-
►
2015
(64)
- ► septembrie (3)
-
►
2014
(210)
- ► septembrie (14)
-
►
2013
(212)
- ► septembrie (17)
-
►
2012
(219)
- ► septembrie (19)
-
▼
2011
(468)
- ► septembrie (33)
-
▼
aprilie
(52)
- Amintiri despre „Luceafărul” la nr. 1000 (II)
- Amintiri despre „Luceafărul” la nr. 1000 (I)
- Mihail Gălățanu despre „Pantera”
- Alexandru Ovidiu Vintilă viața preschimbată, Editu...
- Luceafărul la numărul 1000 (din 1990 pînă acum)
- Cărți noi! Ruxandra Cesereanu - Angelus, Editura H...
- „Artă și precizie”. Juriul USR
- Concurs de dramaturgie. Piese pentru copii
- Aceeași gîscă...
- Un nou comentariu la "Pantera sus, pe clavecin"
- Cărți noi! Ruxandra Cesereanu - Angelus, Editura H...
- Așa cum a fost...
- Hristos a înviat! Bucurie și speranță pentru toți!
- Un Paște fericit tuturor!
- Cărți noi! Tudor Cristea - Arta derivei, Editura B...
- Cărți noi! Grigore Șoitu - Poeme de stînga, Casa d...
- Întîniri ale Comitetului Director şi Consiliului USR
- Validări la Uniunea Scriitorilor
- CONCURSUL DE ESEURI „IORDAN CHIMET”
- Cum se creează contul unui membru pe situl ASB. Al...
- Precizări privind situl ASB. Nu te supăra, frate!
- Un vers... un vers!
- Tricephalos II. Cartea care miroase!
- Ioan Es. Pop și Securitatea
- Colocviul "G. Călinescu față cu noua critică”
- Cherchez la femme! Restu-i literatură! Eugen Șer...
- Colocviului Naţional al Tinerilor Critici
- Cărți (ca și) noi! Eugen Suciu - Bucuria anonimatu...
- Link-uri către filialele Uniunii Scriitorilor
- Acra (Akku). Fereastra din fereastră
- La Țăndărică. Obscenități (micuțe) pentru cei mici
- „Ultimul om în Cosmos”. De ziua lui Mircea Martin
- Apararea are cuvîntul - Nicolae Breban
- 50 000 ! Azi 12 04 2011 la 14.48!
- 50 de ani în Cosmos!
- 50 000!
- Faună din Iordan - somn și bizam
- Cărți noi! Ion Vianu Amor Intellectualis – romanul...
- Olé, Olé, Olé - un nou sit al ASB
- Surprize în Israel
- Eveniment literar. Lectură publică a membrilor ASB
- Despre „Pantera...”. O recenzie de Gabriel Coșovea...
- Poveste din Galileea. רָחֵל - Rahel. Un loc simbol...
- Două poete la Nazareth
- Secția de literatură pentru copii a ASB are un nou...
- شاعر = poet
- La M'ghar. Lectură
- A încetat din viață Tatiana Slama-Cazacu
- La Haifa cu Mirel Brateș
- Pelerini odihnindu-se
- La apa Iordanului
- Fiara melomană. Poem de Alexandru Păduraru
-
►
2010
(391)
- ► septembrie (35)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu