Cherchez la femme! Restu-i literatură! Eugen Șerbănescu – După-amiază cu o nimfomană pe vârful muntelui Parâng, Editura Polirom

Cine ia ad litteram confesiunile nimfomanei din cartea lui Eugen Șerbănescu va crede că a avut (ne)șansa să se ciocnească de cea mai proastă carte a mileniului. Personajul narator-vorbitor, lăsînd la o parte faptul că vorbește ca televizorul, în loc să facă lucrurile pe care, declarativ, trupul i le cere, este de o megalomanie solicitînd palme. Numita este avocată de succes (a făcut dreptul la NY University), a răsucit SUA pe dește, a făcut ce-a vrut din toți bărbații nu numai cu trupul ei despre care are o impresie superlativă după ce a cheluit 24 000 de euro cu operații, ci și cu creierașul ei școlit și genial: „eu nu mă înșel niciodată”, „sînt un globe-trotter al cerului” etc.! După zece pagini devii misogin. Singura reacție posibilă este să-i spui personajului: dacă ești așa de deșteaptă, mai ...-te și singură!
De fapt, autorul își batjocorește personajul și-l scoate în tîrg, ca în anecdota cu măgarul, ca să îl facă de rîs. Lipește pe el (ea) toate etichetele „succesului” și miturile sexului ca simbol și mijloc al parvenirii ca să ne arate cît de goală pe dinăuntru e persoana pe care – crede ea – toți o doresc goală pe dinafară. Nu-i vorbă, că și tipii cu care are de-a face femela, dacă ar fi s-o crezi pe cuvînt, dar de ce ai crede-o, sînt niște orori, greșeli ale naturii, ajunși în înaltele poziții ca o dovadă că lumea e prost întocmită. Mai puțin vreo doi, între care un profesor yoghin din Zagreb care-i provoacă 20 de orgasme la rînd. Cea mai bună probă a nimicniciei lor este că sînt sclavii poftelor și în fața unui sex flămînd de femeie nu mai au onoare, demnitate, pudoare etc. Se dedau perversiunilor celor mai incredibile fără nicio prudență.
Să fie oare așa? E de bănuit că femeia care le atribuie aceste desfrînări pune de la ea, vopsește gros o realitate care o refuză din miezul ei. În asta constă subtilitatea autorului, ipostaziat în amant de ocazie aflat „în documentare”: o lasă pe campioană să vorbească, nu o întrerupe, n-o trage de mînecă, iar cititorul poate crede că ea a făcut toate cîte le povestește ca o Șeherezadă sau, dacă e mai lucid, își dă seama de mistificare. Între timp, autorul-al-doilea-narator e un fel de Fred Vasilescu ascultînd cu jumătate de ureche auto-mitizările Emilei – „pe mine m-a iubit foarte mulți”. Dar avocata lui Eugen Șerbănescu nu face dezacorduri ca Emilia, nici nu se crede doar actriță gata să „le trîntească o creație”. Ci mult, mult mai mult. Politica lumii se învîrte după fundul ei și astrele se rotesc conform ciclului ei.
În vreme ce ea dă din gură, pentru că a convenit că (a)scul(t)ătorul-scriitor îi va scrie viața romanțată, el se gîndește, prin ricoșeu, la ale lui și scrie, reproducîndu-l, modest, doar ca niște lungi note de subsol, pe zeci de pagini, un eseu socio-politic despre România în tranziție. E desigur o convenție literară, căci e greu să te abstragi în timp ce o avocată turuie și mai cere, intermintent, cîte o porție de sex. Retras cu ea într-o cabană, deci relativ fără scăpare, personajul E., „scriitorul”, face și el ce poate. E de presupus că nici Șahriar nu ascultat chiar tot ce-i bîzîia Șeherezada vreme de 1001 de nopți, dar ea măcar tăcea ziua. Și-apoi ce plăcere poate fi, excluzînd una perversă, să-ți faci documentarea servind de joy-stick uneia care a fost tăbăcită de toți și chiar a devenit pușculiță pentru cuburile de gheață ale unui fost patron?
Procedeul cu eseul în subsol mi se
pare un sarcasm al autorului la adresa cititorului. Adică: voi cei ce căutați în literatură numai scenele de ... (adică, pardon, erotice) puteți să vă rezumeți la textul din „supra”. În felul acesta romanul apare ca o partidă cu dama deasupra. Sub corpul, textul și poftele ei găsim un autor preocupat de istoria recentă și psihologia maselor în deruta acesteia. La final, scriitorul îi trimite un pațachinei un e-mail în care o anunță că a mixat „romanul ei” cu eseurile unui terț, un anume Șaru V., cunoscut al ei de altfel, ca să le facă digerabile pe ultimele, al căror titlu e „România pe înțelesul tuturor” și care nu ar fi ale lui, cum crezusem noi. Ea se înfurie, dar scriitorul îi dă cu sîc: „povestea nu-ți mai aprține, ești închisă în ea”.
Din romanul cu dublu text și multiple paliere de lectură al lui Eugen Șerbănescu, fiecare are a-și alege exact ce-și dorește.