vineri, 8 aprilie 2011

Despre „Pantera...”. O recenzie de Gabriel Coșoveanu în „România literară”, nr. 13/2011


Genul proxim căruia îi este imediat afiliabil Horia Gârbea e homo ludens, deşi fibra sa este gravă, problematizantă, iar tensiunea dintre interior şi coaja retorică îi conferă acel specific după care vei repera întotdeauna o ironie benignă şi o capacitate de martelare a egoului vecină cu autoumilirea. Ca şi într-un recent volum, „Fratele mai deştept al lui Kalaşnikov”, să nu ne grăbim a căuta legătura dintre generic şi ilustrarea lui: atât prozele din cartea anterior menţionată, cât şi poemele de acum dovedesc o autonomie sfidătoare în raport cu titlul coagulant, doar prin impulsul insolitării unui statut sacerdotal al scriitorului.

În ambientul minimalist al vocii unor vremuri neinvitante, cărţile răzbesc în conflictul cu sentimentul de „cameră goală”, în care tavanul substituie cerul dătător al râvnitei lumini de ambe uzanţe: „simt cum lumina zilei / sapă în pieptul meu / ca un vierme / sau poate viermele / e doar sufletul meu / care caută să iasă / către lumină // şi dacă o să intre / lumina în mine / ca un vierme ce o să vadă / şi dacă viermele o să iasă din mine / ce are de văzut”. Sigur că ne amintim de augurala soresciană Am zărit lumină, cu ideea de navetă între efemeritatea cea mai deconcertantă şi sideralitatea tip the other side of the moon (aspect semnalat, ca mod de producere textuală, şi de prefaţatorul Dan Cristea), doar că, de atunci, scepticismul a sporit direct proporţional cu vremurile.

„Neadaptatul” (vezi poemul „fără loc”) la apucăturile fără Dumnezeu ale majorităţii nu primeşte, pentru buna sa conduită, decât un îndemn indecent, dispreţuitor.
Pentru frusteţe (înşelătoare!) se pledează şi în textele create în urma unor excursii asiatice: „pălăria conică/ din pai de orez / este cea mai potrivită / ea te apără de ploaie şi de concepte / acestea se scurg de pe ea / ne spuse înţeleptul chu van an // [...] apoi chu van an / îşi scoase pălăria / rămase tăcut/ cu capul bătrân şi ras / sub grindina conceptelor”.

Alteori dramatismul răzbate prin toţi porii unei alcătuiri sintactice la fel de premeditat „sărace” pentru că încep să se lege releele emotivităţii în faţa descoperirii atroce. Când vede, în Azerbaidjan, oasele dintr-o imensă groapă comună, poetul uită până şi de „parfumul de preţ” al Mării Caspice. Însă, în general, antifrasticul şi procedura gen meraviglia se înfrăţesc sub o temă apăsătoare: pariul cu viaţa, deci şi cu scrisul. (Horia Gârbea, Pantera sus, pe clavecin, Bucureşti, Tracus Arte, 2011, 52 p.)

2 comentarii:

  1. Doamne,ce vă mai complică,sau,mai bine zis,ce complicat vă zugrăveste autorul acestei recenzii.Norocul este că ne mai aduc cu picioarele pe pământ atingerile pe care le faceti domnia voastră la notiuni mai pământene,ca de exemplu metafora repetată cu viermele.Luati,vă rog,aceste cuvinte ca pe o sarjă prietenoasă.Vă multumesc.ANONIMUL(A)CIVILIZAT(Ă).

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu e chiar atît de complicată recenzia cum nu sînt nici eu. Dl. prof. dr. Gabriel Coșoveanu, decan la litere și eminent critic de altfel are un stil mai prețios cae îl individualizează de altfel. Dar cred că are o cheie de lectură corectă

    RăspundețiȘtergere

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog