A treia zi de Paște - un prilej potrivit pentru a vorbi despre îngeri!
În peisajul destul de variat al prozei ultimilor ani, romanul Ruxandrei Cesereanu apare ca neobișnuit. Chiar dacă se pot face apropieri cu unele opere, nu multe, el atrage atenția prin inedit. Subiectul este enunțat clar din prima pagină: într-o metropolă, contemporană nouă, capitala unei Patrii nenumite, apar trei (presupuși) îngeri. Necunoscuții sînt muți, au aparența unor bărbați normali și nu acționează „angelic” prin vestiri sau miracole.
Autoritățile statului, cetățenii, ba chiar și diavolii care sălășuiesc sub metropolă se agită disproporționat față de inacțiunea numiților intruși care, atît cît pot comunica prin semne, neagă vreo misiune divină sau măcar o voință proprie de a interveni asupra lumii. Aici ei se deosebesc de diavolul lui Daniel Bănulescu care își propune să îi găsească pe „Cei șapte regi ai orașului București” în romanul omonim, de „Zogru” al Doinei Ruști, care se încarna în muritori, chiar de copilul ciudat, născut din fecioară din ”Supunerea” lui Eugen Uricaru, semănînd mai mult cu scheletul uriaș al lui Dan Perșa din „Cu ou și cu oțet” care bulversa lumea prin simpla prezență. Am dat mai sus cîteva repere bibliografice, toate romane de bună calitate din literatura noastră recentă, care demonstrează că Angelus poate fi încadrat într-o temă prezentă, dar în limitele căreia se paticularizează clar. Există însă alte două lucrări, venerabile și binecunoscute, cu care romanul Ruxandrei Cesereanu comunică și, aș zice, chiar polemizează. Acestea sînt „Maestrul și Margareta” de Mihail Bulgakov și „Cimitirul Buna-Vestire” de Tudor Arghezi.
Diferența majoră este că autoarea contemporană nu își situează acțiunea într-un timp și loc determinat, fapt care dădea savoare ficțiunilor despre Woland, aterizat cu suita lui în Moscova comunistă, și respectiv despre învierea generală din România interbelică. Generalizînd prin imprecizia teritoriului vizat, deși România secolului XXI e lesne de recunoscut, și prin numirea fantezistă a unor instituții și funcții, Ruxandra Cesereanu își ia precauțiuni inutile. Era poate mai hazliu să fie convocate instituții și chiar personaje reale, precum la D. Bănulescu, Doina Ruști, Dan Perșa.
O altă particularitate în Angelus este, spuneam, deplina pasivitate a „trimișilor”, care desigur ridică cota de grotesc a febrilității cu care se precipită autoritățile, inclusiv un „Pontifex Maximus”, și publicul. Se pune întrebarea însă dacă, într-o lume superficială și inconsistentă precum a „patriei” din roman, atitudinea ștearsă, de „non-combat” a îngerilor nu ar duce la ocultarea și uitarea pe dată a acestora. (va urma)
Postări
:)
RăspundețiȘtergere