Somn –„stare fiziologică periodică și reversibilă, caracterizată prin suprimarea temporară a conștienței”. Ei aș...
E vorba de somn-peștele (Silurus glanis).
Din relatările locuitorilor comunei Fundeni, balta (lor) are în prezent exemplare foarte mari de somn, unele care ar putea depăși 80-90 kg!
Pluralul: somn-somni sau somotei. Răpitori. Foarte lacomi și mîncăi, se hrănesc (și) cu hoituri. Ăia din Iordan erau mici (somotei) și veneau de voie la mal să primescă pîine, aveau cred maximum 2,5 kg. Se zice că ajung și la 100 kg pe Dunăre.
Un somn adevărat se momește cu cîine mort de trei zile. Referință livrescă: Titus Popovici „Moartea lui Ipu”: – ein fisch! kolossal! – unde e omis cîinele. Cică l-a prins cu coropișniță – literatură! Pot spune că și chefalul joacă în mare rolul sanitar al somnului. În afară de „sufletele femeiești ale înecaților” (N. Stănescu) mai e și trupul lor din care… haț! Mi-a venit să scriu un articol despre pescuitul la personajele literare (racii din „Groapa” etc.).
Bizamul (Ondatra zibethica – 30 cm) e altceva decît castorul (Castor fiber – 90 cm) cu care îl confundau poeții la malul Iordanului. Al doilea are coada lățită, pieliță între degete ca gîsca și construiește baraje. Bizamul nu construiește nimic. Nici nu are pieliță între degete. La noi există bizami, am văzut în libertate. Au fost importați în România și niște castori europeni din Germania, în 2006, dar nu cunosc urmarea, dacă s-au prăsit sau nu. Bizamii din Iordan mîncau pîine, dar în natură ei mănîncă vegetale, rădăcini să li se tocească incisivii.
În imagine: bizami hrănindu-se (în Iordan)
Postări
Horia, esti un dictionar ambulant de biologie, ti-am mai spus-o/scris-o :)
RăspundețiȘtergereMultumesc. Deviza mea: Docendo discimus! Te-am trecut în blog roll. Încep articolul cu personaje la pescuit. Lipsea din „Trecute vieți de fanți și de birlici”.
RăspundețiȘtergere“Bizamul nu construiește nimic”
RăspundețiȘtergereDomn’ profesor, fără supărare, bizamul e inginer constructor cu drept de viză MLPAT, îi şi proiectant şi executant, credeţi-mă! :D Tunelul metroului e o joacă de copil pe lângă acele galerii făcute de şobolanii de apă în maluri, zău! cu mai multe ieşiri subacvatice, cu ieşiri şi pe mal, au şi canalizare, vă jur :D
Şi ce case pe apă îşi fac – dacă nu au maluri în apropiere – o minunăţie, este imposibil ca pe net să nu găsiţi ceva poze. Ce mă miră pe mine e că poţocii de Iordan sunt aşa de sociabili, cei de la noi sunt sperioşi, se scufundă la cel mai mic zgomot.
Şi, domnule profesor, mai fac aceste „arătări” ceva: fac femeile fericite pentru că ies nişte scurteici de blană din pielea lor – nu am cuvinte să vă descriu ce aţi putea simţi mângâind una, dar aş putea să vă scriu ce-aş păţi eu dacă vreuna din prietenele mele protectoare de animale ar citi acest comentariu – şi nu numai, îi fericesc şi pe bărbaţii gurmanzi, nu ştiu dacă aţi mâncat vreodată un gulaş picant făcut cu carne de bizam fiartă în vin roşu, cu foi de dafin, piper, un pic de rosmarin... nu mai continui că deja îmi lasă gura apă :D
PS În Ardeal am descoperit bizamul, acolo era până în ’90 răspândit, însă vânătorii aveau grijă ca să nu vâneze într-un an prea mulţi dintr-un loc, mai reveneau acolo la vânat doar după alţi câţiva ani, acum nu mai am habar dacă mai sunt protejaţi de cineva.
@Bordelezu
RăspundețiȘtergereMulțumesc, excelent comentariu. De blană știam, de posibilitatea de a mînca bizam nu știam. Am gustat numai nutrie și nu mi-a spus nimic. Eu am întîlnit bizami la pescuit, sperioși, sigur. Acolo, la Iordan obiceiul de a fi hrăniți zilnic de oameni i-a schimbat. Aveți dreptate cu galeriile care sînt realizate cu artă și de alte specii. Eu am gîndit reductiv considerînd „construcție” numai ce este în elevație, dar evident că și săpătura e o construcție.
Uff, domnule profesor, mi-a plăcut subiectul şi m-am lăsat luat de ape, am uitat pentru moment că sunteţi şi critic de întâmpinare, printre altele... eu vă mulţumesc de răspuns, dumneavoastră n-aveţi de ce s-o faceţi.
RăspundețiȘtergereSincer vorbind, deşi vă citesc m-am ferit să comentez, nu-mi place să mă bag în ceva la care nu mă pricep – scriitorii cu ale lor, noi, ceilalţi, cu ale noastre – însă acum aţi adus un subiect ca pescuitul pe la nasul unui oltean de-al lui Petre Pandrea, care se miră de ce nu ştiu oamenii de astăzi că Vasile Voiculescu nu numai că a fost un extraordinar director al postului de radio Bucureşti, dar era şi un bun pescar, domnule, nici măcar Wiki nu scrie despre una sau alta, ca să nu mai vorbim de datul la somn. Eu nu sunt pescarul Amin, n-am bătut bălţile Brăilei ca Panait Istrati, dar am prins, domnule, somotei, nu pe Dunăre, nu în Iordan, i-am prins, fără glumă, atât în Tigru cât şi în Eufrat, la carcalete. Zău, nu vă mint :) Şi nişte anghile, he-he, poate odată vă voi povesti.
PS Pentru cititorii geografi: Tigrul e pe mâna dreaptă, da-da, iar Eufratul intră în Irak prin stânga, aţi ghicit, pe la Al Qaim. :)
@ Bordelezu
RăspundețiȘtergereAștept cu interes povestirea!