Cărți noi! George Gibescu - Poesii, Editura Semne

În anul 2005 fix, vine mă-nțelegi, ocaziunea să se pronunțe obștea scriitorilor printr-un vot cu care să aleagă un nou Președinte al Uniunii. Îmi anunț intenția de a candida, îmi fac dosarul și stabilesc cu o firmă să-mi facă materialul publicitar: obiecte inscripționate, flyere ba și baloane pe care să scrie „H.G. Președinte”. Înainte de depunerea candidaturii, aflu că domnul profesor Nicolae Manolescu, despre care știam că nu concurează, își depunde totuși candidatura. Evident, pe a mea n-am mai depus-o pentru că mi se părea o impertinență să candidez cu cel mai mare critic și cu unul dintre mentorii mei. Nu teama de a pierde m-a mînat, căci eu eram outsider-ul care nu avea nimic de pierdut, ci respectul. Anunțîndu-mi colegii care își propuneau să mă susțină, doi au fost foarte nemulțumiți și mi-au declarat că, dacă nu candidez, ei îi vor da votul candidatului George Gibescu, critic literar și el. Ei erau hotărîți, eu și mai și. Înainte de alegeri, am discutat despre șanse cu mai mulți scriitori și i-am provocat la un pariu: cîte voturi va lua dl. Gibescu? Unul, sigur de el, a pariat că niciun vot. Eu i-am propus atunci să-mi dea cîte o bere pentru fiecare vot pe care îl va obține dl. Gibescu, eu desigur votînd cu dl. Manolescu și cu nimeni altcineva. La conferință, dl. Gibescu nu s-a prezentat să-și susțină programul. Dar, la numărătoare, surpriză: a luat totuși cele două voturi pe care le anticipasem. Mi-am amintit proverbul jucătorului de bridge: „nimeni n-a murit de cîștig mic” și mi-am băut berile care aveau gustul victoriei. Venind acum la volumul de “Poesii” cu un titlu pe care l-a mai utilizat cîndva Mircea Ivănescu, trebuie să menționez că autorul, a cărui siluetă inconfundabilă și de departe vizibilă fiind un fel de baliză în lumea literară, are în el nu numai poezii. Volumul începe cu un eseu autobiografic și național: „Stilistica vieții lui George Gibescu și a poporului său”. Găsim apoi cererea către Curtea Europeană a Drepturilor Omului de a lua act că la 25 noiembrie 2007, poetul a fost împiedecat samavolnic să candideze pentru Parlamentul European pentru că nu a avut cele 100 000 de semnături cerute abuziv de lege. În fine, ajungem și la versuri, dintre care la un frumos poem naționalist se dă și partitura (de intonat „andante”), muzica aparținîndu-i tot autorului textului: „Pomenește, Doamne, neamul meu căzut,/ Prea îndurerată țara mea se stinge, / am visat în ierburi lacrimă de Prut/ Cînd din cerul toamnei apa se prelinge” (Bocet metafizic). Pe ultima copertă, aflăm intenția scriitorului de a continua „Schimbarea la față a României” a lui Cioran și de a candida la Președinția României în 2014. Atît despre această carte, iar despre „editura” Semne am tot scris.