Cărți noi! Petre Tănăsoaica - Femeia lui Yerutonga, Ed. Brumar * *

Mare șmecher Yerutonga ăsta! Hanna Bota a scris „Poeme pentru Yerutonga”. Acum și Petre Tănăsoaica, poetul din Vîlcea, ne dă o ediție de un lux tipografic orbitor despre „Femeia lui Yerutonga”. Ai zice că, de la Timișoara la Rîmnicu-Vîlcea, Yerutonga și familia, niște băștinași din Vanuatu, lui sînt mai cunoscuți decît Robert Șerban însuși. Unde mai pui că însuși Nicolae Manolescu, iubitor al Occidentului, îl elogiază pe autor pe ultima copertă și implicit pe Yerutonga, el care este atît de mefient față de Răsărit. Pentru cititorii rafinați de poezie ca și pentru cei de proză, textele lui Petre Tănăsoaica despre Yerutonga și Femeia Albă (cu părul ca soarele) sînt un fel de incantații magice. După relatările faptelor lui Yerutonga, textele par proză. După meșteșugul verbal și exotismul indus, ele sînt poezie. Modelele sînt evident Saint-John Perse și Lawrence Durrell. Perfecțiunea formală care ascunde o perfecțiune a percepției prin simțuri și o inegalabilă senzualitate amintesc mai mult de proza celui de-al doilea. Influența lui Saint-John Perse „răcește” uneori prin savantlîcul sau enigmaticul tropilor ceea ce ar putea deveni un exces senzitiv. Aparentul exotism, situarea în Mările Sudului, într-o natură ce predispune la nuditate fizică și la spiritualitate din lipsă de treabă, mîngîie cititorul sau îi face vînt cu o frunză parfumată. Dacă Gaugain s-ar fi născut la Vîlcea, ajuns în Tahiti, n-ar fi pictat, ci ar fi scris ca Petre Tănăsoaica. Iar acestui nu i-ar mai fi rămas decît s-o picteze pe femeia lui Yerutonga. S-o picteze pe sîni, evident, pentru că, oricîtă filosofie ar face, această carte va mărturisi oricînd: Yerutonga c’est moi!